Fericitul Teodoret – Tâlcuirea psalmului 118, 5-14

„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai

Proorocului Împărat David”

Fericitul Teodoret al Cirului

Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2003

5 O, de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzească îndreptările Tale!

aceasta – zice – mă rog să se îndrepteze cu Legea Ta calea mea, ca şi cu un dreptar, ca să pot păzi îndreptările Tale. Şi, arătînd rodul acestui lucru, adaugă:

6 Atunci nu mă voi ruşina, cînd voi căuta spre toate poruncile Tale.

Că rodul nelegiuirii este ruşinea. Aşa zice şi dumnezeiescul Apostol: „Deci atunci ce rod aveţi întru acelea de care vă ruşinaţi?” Iar cei ce plinesc toate poruncile lui Dumnezeu au îndrăzneala conştiinţei.

7 Mărturisi-mă-voi Ţie întru îndreptarea inimii cînd mă voi învăţa judecăţile dreptăţii Tale.

„Mărturisire” numeşte mulţumirea. Atunci – zice – voi putea să-Ţi aduc laudă curată, cînd voi deprinde toate judecăţile Tale şi voi vieţui după dînsele.

8 Îndreptările Tale voi păzi, să nu mă părăseşti pînă în sfîrşit!

De multe ori, dumnezeiescul dar îi lasă pe unii pentru puţină vreme, măiestrindu-le de aici folos. Aşa, marele Ilie, părăsindu-se de dumnezeiescul dar, a căzut în patima fricii, deprinzînd neputinţa firii omeneşti, însă îndată a dobîndit iarăşi dumnezeiescul dar. Aşa, dumnezeiescul Petru, lepădîndu-se, a alunecat, ci îndată l-a proptit pe dînsul Stăpînul. Iar Iuda, făcîndu-se cu totul gol de dumnezeiasca purtare de grijă, s-a făcut vînat gata al neprietenului. Şi Fericitul David s-a părăsit după păcatul acela, şi a căzut în primejdiile acelea grele, şi iarăşi a luat îndrăzneala către Dumnezeu şi a dobîndit purtarea de grijă de acolo. Iar Saul, făcîndu-se cu totul pustiu de aceasta, s-a golit de darul Duhului şi s-a înjugat cu duh rău. Deci după cuviinţă se roagă Proorocul să nu se părăsească „pînă în sfîrşit”, adică să nu se golească de darul ce îi poartă de grijă.

9 Întru ce îşi va îndrepta tînărul calea sa? Cînd va păzi cuvintele Tale.

Tinereţile sînt nestatornice şi iute plecate către răutate, pentru că se împresoară cu multe feluri de valuri ale patimilor. Deci au trebuinţă de povăţuitori să le povăţuiască spre limanurile îndreptării, iar acesta e lucrul osebit[1] al dumnezeieştilor cuvinte, că, oprindu-le de la căile împotrivnice, acestea pot să le pună în bună rînduială şi să le povăţuiască spre calea cea dumnezeiască. Că, ceea ce este frîul şi vizitiul mînzului tînăr, aceasta se face dumnezeiescul cuvînt tinerilor.

10 Cu toată inima mea Te-am căutat, să nu mă lepezi de la poruncile Tale!

Mulţi Îl caută pe Dumnezeu, dar nu cu toată inima, că o împart pe aceasta nu numai întru griji de lucruri lumeşti, ci şi întru pofte necuvioase: şi pizmuiri, şi vicleşuguri, şi pîndiri ale celor de aproape. Iar iubitorul celor dumnezeieşti Îi afieroseşte toată mintea sa lui Dumnezeu şi o spînzură de Pronia Lui.

11 Întru inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc Ţie.

Cel ce are aur, ori argint, ori pietre scumpe nu le pune pe acestea afară, ci le ascunde în lăuntru în comori şi în cămări, ca să scape de mîinile spărgătorilor de pereţi. Aşa, şi cel ce are bogăţia faptei bune o ascunde în suflet, ca să n-o jefuiască tîlharii sufletelor prin slavă deşartă. Cuvîntul ne învaţă încă şi alta: să nu aducem dumnezeieştile cuvinte tuturor, că zice: „Nu daţi cele sfinte cîinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarii voştri înaintea porcilor!”

12 Bine eşti cuvîntat, Doamne! Învaţă-mă îndreptările Tale!

În loc de: Eşti blînd, şi iubitor de oameni şi vrednic a fi lăudat de toţi, pentru care Te rog să învăţ de la Tine cele ce pot să mă îndrepteze!

13 Cu buzele mele am vestit toate judecăţile gurii Tale.

Că, pe cele învăţate de la bunătatea Ta, îi voi învăţa şi eu pe cei ce nu le ştiu.

14 În calea mărturiilor Tale m-am desfătat ca întru toată bogăţia.

Ostenitoare este calea faptei bune, dar prea-poftită celor desăvîrşiţi; pentru aceasta a şi zis Stăpînul Hristos: „Luaţi jugul Meu asupra voastră, că jugul Meu este bun şi sarcina Mea uşoară.” Aceasta a zis şi proorocescul cuvînt: Avuţia mărturiilor Tale îmi este mai veselitoare decît toată bogăţia. Iar acest „întru toată bogăţia” nu este adăugat aşa prost, ci arată bogăţia de tot felul, căci multe sînt felurile bogăţiei: că unul se numeşte bogat avînd aur, iar altul argint, iar altul prea-mult pămînt, o parte răsădit, iar alta semănat; iar altul – dobitoace. Ci, cuprinzîndu-le pe toate acestea şi alăturîndu-le cu dumnezeieştile mărturii, Proorocul a zis că lui îi sînt vrednice de iubit dumnezeieştile mărturii, precum iubitorilor de bogăţie toate felurile bogăţiei.


[1] „Este calitatea”, zicem noi azi.

Anunțuri

~ de Petre pe Martie 14, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: