Fericitul Teodoret – Tâlcuirea psalmului 54, 11-24

„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai

Proorocului Împărat David”

Fericitul Teodoret al Cirului

Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2003

Psalm 5411 Şi n-au lipsit din uliţele ei camăta şi vicleşugul.

Nu mi se pare că graiurile acestea se potrivesc Fericitului David, că Ierusalimul nici nu se ţinea de Iudei întru acea vreme, nici nu se socotea cetate împărătească. Ci se pare că mai-nainte vesteşte aici împreună-pricirea Ierusalimului şi povesteşte felurile răutăţii ei: fărădelegea, nedreptatea, camăta şi vicleşugul pe care le îmbrăţişase, şi nu primea legile folositoare ale Mîntuitorului. Şi ni se cuvine a însemna că nu numai Noul Testament, ci şi Legea Veche mustră camăta, înjugînd-o pe aceasta cu fărădelegea, cu nedreptatea şi cu vicleşugul.

12 Că, de m-ar fi ocărît vrăjmaşul, aş fi răbdat, şi cel ce mă urăşte de ar fi grăit mari asupra mea, m-aş fi ascuns de dînsul.

În loc de: Dacă aş fi cunoscut vicleşugul lui asupra mea, m-aş fi ascuns de dînsul. Dar cele făcute asupra mea le socotesc uşor de suferit şi de purtat, căci se lucrează de vrăjmaşi şi de neprieteni, şi, dealtfel, poate va fi cu putinţă a scăpa şi de războiul cel arătat.

13 Iar tu, omule, cel întocmai la suflet, dregătorul meu şi cunoscutul meu,

14 care împreună cu mine te-ai îndulcit în mîncări, în casa lui Dumnezeu am umblat cu un gînd.

Mai prea-pricinuitor de mîhnire decît toţi mi se pare că este omul casnic şi prieten, de un gînd şi de o masă cu mine, împreună hrănit cu mine, care – după ce s-a împărtăşit de lucruri dumnezeieşti şi omeneşti – lucrează lucrurile neprietenilor şi ale vrăjmaşilor. Prin graiurile acestea, darul proorocesc ni l-a zugrăvit nouă arătat pe Iuda vînzătorul, care s-a hirotonisit povăţuitor de Împăratul Hristos – că zice: „Pune-vei pe dînşii boieri peste tot pămîntul” – şi s-a împărtăşit de o masă cu Dînsul şi de cuvinte tainice, şi s-a făcut unealtă vrăjmaşilor lui Hristos. În loc de „povăţuitorul meu”, Simmah a tălmăcit: „prietenul meu”. Iar acestea nu se potrivesc nicidecum Fericitului David – că nimeni din cei prea-iubiţi ai lui nu l-a vîndut pe dînsul cînd era gonit de Saul, căci nici Doeg, nici Zifeii nu erau din prietenii lui adevăraţi – ci se potrivesc istoriei prooroceşti a Evangheliilor: „Cel ce mănîncă – zice – cu Mine pîine a ridicat asupra Mea călcîiul său.” Apoi, după ce a vestit mai-nainte vînzarea, prooroceşte şi moartea fără de veste şi de năprasnă a ucenicului cel viclean.

„Şi pînă acum este cu putinţă a vedea acelaşi vicleşug şi ucidere înmulţindu-se la oarecari, după cum ne încredinţează pe noi împlinirea lucrurilor. Că – împărtăşindu-se nu numai de bucate şi de toată altă hrană, ci încă părtaşi făcîndu-se dumnezeieştilor şi negrăitelor Taine – vînd pe cei ce le dau lor acestea, şi unii pe alţii se vînd şi moarte îşi gătesc, mijlocind între dînşii jurăminte. Iar Pavel nu încetează mărturisind întru toată lumea prin două lucruri nestrămutate, întru care este cu neputinţă să mintă Dumnezeu. Zic adică jurămîntul şi credinţa, pe care oarecari nu ştiu cum să se ispitească a le strămuta, iar mai vîrtos le-au şi strămutat, nepăzind scopul cel drept nici către făcătorii de bine, nici întru credinţă, nici spre Însuşi Stăpînul tuturor.” Pentru aceea dar Duhul cel proorocesc, hotărînd asupra lor, zice aşa:

15 Să vină dar moartea peste dînşii şi să se pogoare la iad de vii! –

Îi îngrozeşte pe dînşii cu hotărîrea aceasta, vrînd să oprească socoteala lor cea rea. Aşa un sfîrşit al vieţii a primit Iuda, pentru că, după ce şi-a legat grumazul cu ştreang, degrabă a pătimit moarte. După Cruce, şi Iudeii au căzut întru asemenea primejdii, dîndu-se războiului rîmlenesc[1], căci nu au ieşit din viaţă după legea firii, ci omorîndu-se cu arme de război. Iar de s-ar şi părea că vreunul din cei răi îşi sfîrşeşte viaţa cu moarte de obşte, după înviere va primi îndoită munca împotriva sa, că zice: Păcatele unora sînt arătate şi merg înainte la judecată, iar altora le urmează. Apoi, arată dreptatea pedepsei:

că vicleşug este, în pribegiile lor, în mijlocul lor.

Zice: Odrăslind „în mijloc”, adică întru însăşi inima lor, vicleşugul aduce asupra lor hotărîrea pedepsei aducătoare de moarte. Iar „pribegie” numeşte viaţa de acum, întru care pribegim, iar nu locuim. Şi fericiţi sînt cei ce socotesc pribegie viaţa aceasta, şi nu locuire.

Apoi, după ce a zis cele lucrate de cei fără de lege, Proorocul îşi mută cuvîntul către cei nedreptăţiţi, dar nu părăsiţi de ajutorul de sus:

16 Eu către Dumnezeu am strigat, şi Domnul m-a auzit.

„Că nu numai pe Tatăl – zice Proorocul – m-am învăţat a-L ruga, ci încă şi pe Unul Născut Fiul Lui, Care, pentru multa iubire de oameni, va să primească puţin mai pe urmă iconomia după trup dintru mine. Deci, pentru aceea,”

17 Seara, şi dimineaţa şi amiază zi spune-voi şi voi vesti, şi va auzi glasul meu.

Şi, primindu-se acesta, iubitorul de oameni Dumnezeu

18 Izbăvi-va cu pace sufletul meu de cei ce se apropie de mine, că întru mulţi era cu mine.

Văzînd rugăciunea mea sîrguitoare – zice David – ce se aduce de mine noaptea şi ziua, mă va izbăvi de vrăjmaş şi îmi va dărui pace; şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce nădăjduiesc spre Dînsul. Iar acest „întru mulţi era cu mine” arată că vrăjmaşii erau mulţi. Aşa a tălmăcit şi Simmah: „mulţi au fost asupra mea”.

19 Auzi-va Dumnezeu, şi-i va smeri pe dînşii
Căci – zice – este drept şi mă ştie Cel ce cearcă inimile şi rărunchii.

Cel ce este mai înainte de veci.

Şi, primind cererea mea, Dumnezeu, Cel ce este de-a pururea, îi va îmbrăca cu neputinţă pe cei ce mă vrăjmăşuiesc.

20 Că nu este lor schimbare, că nu s-au temut de Dumnezeu.

Simmah a tălmăcit acest stih aşa: „Nu se schimbă, nici nu se tem de Dumnezeu”, adică nu-şi schimbă socoteala lor cea rea şi nu se tem de Dumnezeu. Pentru aceea, văzînd năravul lor nepocăit, Stăpînul îi va îmbrăca întru primejdiile zise mai-nainte.

Tins-a mîna sa spre răsplătire.

Ceilalţi trei tălmăcitori au zis aşa: „Tins-a mîna sa spre cei ce sînt în pace cu dînsul”, că Saul nu gonea pe vreun neprieten, ci pe făcătorul de bine, şi pe casnicul şi cunoscutul său. Nici Iuda n-a vîndut pe vrăjmaşul său, ci pe Mîntuitorul şi Dătătorul bunătăţilor. Deci acest „tins-a mîna spre răsplătire” se înţelege aşa: Întinzîndu-şi mîna să plătească răsplătirile, n-a adus nici un lucru bun, ci toate pline de răutate. „Iar Iuda şi-a întins mîna nu numai spre a-L vinde, ci şi ca să întoarcă acei treizeci de arginţi, pe care, după spînzurarea lui, i-au aruncat în corban ucigătorii de Dumnezeu.” Acest lucru îl arată cele adăugate:

21 Spurcat-au aşezămîntul Lui,

Pentru că, poruncindu-le dumnezeiasca Lege să iubească pe aproapele ca pe sine, ei Îl goneau pe Făcătorul de bine ca pe un neprieten. Şi nu numai, ci şi cu Crucea L-au osîndit, pentru care a şi adăugat:

împărţitu-s-au de mînia feţei lor şi s-au apropiat inimile lor.

Pentru că, slujind mîniei, unele grăiau, şi altele se sfătuiau. Aşa a tălmăcit Simmah: „Mai netede decît untul sînt gurile lor, dar bate război inima fiecăruia dintre dînşii.” Şi cu acesta împreună-glăsuieşte şi stihul adăugat:

Muiatu-s-au cuvintele lor mai mult decît untul de lemn, şi acelea sînt săgeţi.

Aşa erau şi graiurile lui Saul, şi ale Iudei, căci Saul zicea către David: „Au tu eşti, fiule David?”, iar Iuda: „Au doară eu sînt, Rabi?” Mai tîrziu, Iuda zice iarăşi acelaşi cuvînt: „Bucură-te, Rabi! Şi L-a sărutat pe Dînsul.” Şi mulţi, bolind la fel, zic către cei nedreptăţiţi de dînşii, ca şi cum ar fi îmbrăcaţi cu prietenie: Au doară eu te-am nedreptăţit? Graiurile acestea se aseamănă netezimii untului de lemn şi a untului de vaci, iar sfătuirile – săgeţilor şi suliţelor prea-ascuţite. Că mai vîrtos suliţe erau săgeţile lor, după cum a tălmăcit Achila.

După ce a povestit ce i s-a întîmplat lui şi după ce a adăugat vrăjmăşiile şi bîntuielile asupra Stăpînului nostru, dumnezeiescul David aduce sfătuire tuturor oamenilor, poruncindu-le a avea nădejdea spre Dumnezeu:

22 Aruncă spre Domnul grija ta, şi El te va hrăni,

Nu numai că aici – zice – te va proslăvi, ci şi întru învierea de-a doua te va învrednici de dumnezeiasca vedere. Drept aceea, să ai ocîrmuitor şi hăţuitor pe Dumnezeu, şi spînzură cele ale tale de acea purtare de grijă, căci aşa vei petrece neclătit şi nemişcat. Pentru că zice:

nu va da în veac clătire dreptului!

Că, măcar de îl va şi slobozi cîndva să cadă în vreo ispită, dar îi va da ajutor grabnic. Stihul se aseamănă foarte cu graiurile apostoleşti: „Credincios este Dumnezeu, Care nu vă va lăsa să vă ispitiţi mai presus de ceea ce puteţi, ci va face împreună cu ispita şi împlinirea, ca să puteţi a suferi.”

23 Iar Tu, Dumnezeule, pogorî-vei pe dînşii în puţul stricăciunii.

Pentru că îi va da la pedeapsă necurmată pe cei ce îndrăznesc a vrăjmăşui pe cel drept. Că „puţ al stricăciunii” a numit munca nescăpată, fiindcă – precum cel ce a căzut în vreun puţ plin de tină şi de noroi este cu neputinţă a scăpa de pierzare din el – aşa şi cel ce se pedepseşte de Dumnezeu nu poate să afle mîntuire într-alt fel. Şi zice – o ticăloşilor! – ascultaţi:

24 Bărbaţii sîngiurilor şi ai vicleşugului nu-şi vor înjumătăţi zilele lor,

Pentru că Tu, Doamne, aduci grabnică moarte asupra celor ce voiesc a trăi cu ucideri şi cu vicleşug, nelăsîndu-i să trăiască vremea legiuită, iar eu – zice David – şi cîţi ca mine nădăjduim ajutorul de sus ne vom mîntui. Iar prin cele de aici înainte a tîlcuit mai luminat acest lucru, zicînd:

iar eu, Doamne, voi nădăjdui spre Tine.

Că, ştiind puterea şi dreapta Ta hotărîre, aştept ajutorul de la Tine.


[1] Al Romanilor, cărora umaniştii noştri, începînd cu Miron Costin, le ziceau „Rîmleni”.

~ de Petre pe Aprilie 16, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: