Maica Siluana

msiluana21Sărut mâna Maică,

Am o nedumerire. Cum se face că Dumnezeu ne învaţă să ne iubim unii pe alţii, ne indemnă să ne iubim chiar şi vrăjmaşii (aceasta fiind suprema probă a sfinţeniei, mai mult decât orice asceză sau altele de acest gen) iar, în acelaşi timp, în cartea Psalmilor sunt atâtea îndemnuri la ură faţă de duşmani. Citesc acum aceşti psalmi, şi uneori sunt uimit de tonul lor. Poate sunt eu prea „umanist” şi nu percep adevărul lor mai profund, mă lovesc de o pojghiţă pe care nu pot să o îndepărtez. Totuşi, ştiind că v-aţi ocupat cu comentarea psalmilor pe radio Logos, vă rog să îmi explicaţi şi mie cât de cât. Iată, ce găsesc mai întâi: „Nimiceşte-i, întru mânia Ta, nimiceşte-i ca să nu mai fie” (Ps. 58, 15) sau „Dar Dumnezeu va sfărâma capetele vrăjmaşilor Săi, creştetul celor ce umblă întru greşelile lor. Zis-a Domnul: „Din Vasan îi voi întoarce, întoarce-voi pe vrăjmaşii tai din adâncurile marii, pentru ca să se afunde piciorul tău în sânge şi limba câinilor tăi în sângele vrăjmaşilor tăi” (Ps. 67, 22-24).

Paul

___________________________________________________________________________________


Dragul meu Paul,

Dacă vei asculta cu atenţie ce spun în acele emisiuni, poate ca vei desluşi gândul meu pe care încerc să-l repet şi acum.

Dumnezeu ne învaţă, de-a lungul vorbirii Lui cu noi, că cel din urmă vrăjmaş al omului este moartea, iar moartea este „plata păcatului”. Această plată nu e făcută de Dumnezeu, ci e făcută de ucigaşul de oameni diavolul, la care omul se străduieşte să argăţească toată viaţa.

La urechea omului a ajuns greu această „ştire”! El, după cădere, la sugestia urâtorului de oameni diavolul, a identificat răul şi vrăjmaşul cu persoana semenului său pe care îl acuză fără încetare pentru a-şi scuza păcatul. Aşa, în lunga istorie căzută a omului, acesta şi-a făcut vrăjmaşi din frate şi soră, din mamă şi tată, din rudenie şi vecin, ucigând pentru a „trăi”… Din nefericire, chiar şi Sfânta Scriptură poate fi citită cu aceşti ochi! Dar nu aşa o citesc Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre şi, cu ajutorul lor, nici eu.

Pentru mine, rugăciunea „nimiceşte-i…” şi cele asemenea, se referă la vrăjmaşii mei, gândurile mele, păcatele mele. Şi eu de ele vreau să scap! Eu pe ele vreau să le nimicească Domnul! În sângele lor vreau să se scalde picioarele cailor sufletului meu! Şi dacă eu nu mai acuz pe nimeni pentru gândurile mele, că nici o putere nu ar avea vrăjmaşul dacă eu n-aş primi gândul, nu-mi rămâne decât să mă identific pe mine cu vrăjmaşul meu.

Şi, cum voi citi?

Nimiceşte-mă, Doamne, pe mine?!

Da, aşa, cu mila lui Dumnezeu!

Eu, frate drag, aşa cum sunt acum, vreau să mor, ca să înviez în El! Numai murind păcatului voi fi vie în Domnul şi în Bucuria Lui!

Mântuitorul ne-a adus puterea să luptăm cu păcatul, cu pornirea noastră spre păcat, ca să fim liberi. El, ca om, l-a biruit pe satana nu apelând la oştirile îngereşti sau la puterea lui de Dumnezeu, ci respingându-i ofertele ispititoare! Libertatea nu poate fi cucerită prin uciderea celui ce te-a robit, ci prin redobândirea demnităţii de om liber! „creştetul” care „umblă întru greşeli” nu e altceva decât mentalitatea lumii acesteia din care eu mi-am făcut idol şi care mă îndeamnă să fac „ce face toata lumea” ca sa nu fiu marginalizată şi să nu sufăr ceva… Dar trezindu-mă din coşmarul acesta, eu, creştinul viu şi luptător, Îl rog pe Domnul să nimicească, să sfărâme acest creştet! Vrăjmaşii din adâncurile mării nu sunt decât gândurile mele de ură, de răzbunare, de judecată pe care le-am avut împotriva fraţilor mei sau a mea ca făptură a lui Dumnezeu. Sunt gânduri şi patimi ce zac în adâncul din mine şi mă manipulează de acolo prin impulsuri şi porniri ucigaşe. Eu doresc şi Îl rog pe Domnul să-i scoată la suprafaţă, să le aducă la lumina conştiinţei şi, cu harul Lui, să mă ajute să le sfărâm ca pulpe pe piatra Care este Numele Domnului.

Aşa putem citi aceşti psalmi.

Dar nu aşa, cum spun eu acum, luând cuvintele mele ca pe o exegeză, ci îndrăznind să-i luăm ca vorbire cu Domnul de la inimă la inimă, cu gândul la Domnul, la prezenţa şi lucrarea Lui în noi şi cu dorinţa de a-l lăsa sa lucreze în viaţa noastră şi pe această cale, cum Singur ştie.

Să mă ierţi, Paul, dacă n-am reuşit să te mângâi cu răspunsul meu.

Te rog să rogi pe Domnul, Duhul Sfânt, ca să te ajute să înţelegi pe când te vei ruga.

Fii binecuvântat!

M. Siluana

Sursa: Maica Siluana va raspunde


17 răspunsuri to “Maica Siluana”

  1. acum ca am citit
    acum ca am inteles
    desi ne plimbam pe site-uri, pe blog-uri … etc
    ca pe Luna si dincolo de neputinte si ???
    ca nu mai ai incredere
    pe ce cont trimit
    pe ce cont astepti

    prostii

  2. Dumnezeu sa va tina mereu alaturi de inima mea
    si sa va intalnesc si in bucurie ca si acum in restristea mea sufleteasca.

  3. Pe Maica Siluana o puteti intalni (virtual) pe situl centrului Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil: http://sfintiiarhangheli.ro/maica-siluana-va-raspunde.php

    Petre, administrator blog

  4. Maica Siluana am citit psaltirea ca sa uit trecutul si toate pacatele pe care le-am facut si ca sa fiu cu un baiat…. bine am facut?

    • Draga Nicoleta,
      E bine ca citesti Psaltirea, dar ea nu este un instrument prin care sa pui mana pe un baiat. Daca citesti Psaltirea cu gandul acesta, Dumnezeu nu te va ajuta in aceasta privinta. Citeste Psaltirea in continuare, traieste in curatie trupeasca pana la Cununia religioasa, iar daca vrei sa te casatoresti, cere ajutorul Sfantului Nicolae, rugandu-l sa -ti scoata in cale pe cel care ti se potriveste si pe care il vrea Dumnezeu sa iti fie sot.

  5. Hristos a înviat! Sărut mâna Măicuţă Siluana şi vă mulţumesc din suflet pentru sfaturile pe care le primesc cu darg de pe net. Să vă ajute Bunul Dumnezeu să fiţi sănătoasă şi să vă rugaţi pentru noi!
    Eu am 54 de ani acumşi locuiesc în Botoşani, viaţa mea este „un roman” care nu s-a încheiat încă, dar Îi mulţumesc Domnului că ma ajutat cum a fost voia Sa.
    Vă iubesc mult şi, cu voia Lui Dumnezeu (nu se ştie niciodată), poate ne vom vedea pe lumea asta. Sărut dreapta şi Hristos a înviat!

  6. indepartarea tuturor piedicilor trimise de vrajmasi stiuti si nestiuti si indepartarea lor din casa si familia noastra ,scapare de orice primejdie si necaz ,scapare de napasta ,de acuzare si invinuire pe nedrept ,reusita lui elena in gasirea unui loc de munca ,vor sa ne termine cu totul ,descoperirea tuturor celor ce ne-au pagubit si ne-au trimis numai rau casei si familiei noastre

  7. Multumesc!

  8. Ce rugaciuni pot face pentru un barbat care bea in fiecare zi, mult…bea foarte mult ….nu face nimic rau, din contra uita ce face ….uita ca da bani, uita ce vrea sa faca ….

    • Rugati-va Maicii Domnului acasa, duceti-va la biserica la slujba si acolo dati pomelnice pe care sa puneti si numele sotului.

  9. Mântuitorul ne-a adus puterea să luptăm cu păcatul,…

  10. […] Posted on March 10, 2012 by lenalina https://psaltirea.wordpress.com/despre-psalmii-de-blestem/maica-siluana/ Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like this post. This entry was posted in […]

  11. Acest psalm il putem citi sau este blestem?
    ( Chiar daca am aprobarea duhovnicului meu sa citesc psaltirea..mi se pare un blestem mult prea puternic pe care nu- l pot rosti. Duhovnicul meu spune sa citesc toti psalmii ca nu se intampla nimic rau;
    Ce ma sfatuiti, sa sar peste el?) . Va rog nu treceti cu vederea mesajul meu. Multumesc!

  12. Psalmul 108 il putem citi sau este blestem?
    ( Chiar daca am aprobarea duhovnicului meu sa citesc psaltirea..mi se pare un blestem mult prea puternic pe care nu- l pot rosti. Duhovnicul meu spune sa citesc toti psalmii ca nu se intampla nimic rau;
    Ce ma sfatuiti, sa sar peste el?) . Va rog nu treceti cu vederea mesajul meu. Multumesc!

  13. Maicuta draga, as vrea sa ma ajutati si pe mine… nu stiu daca am dreptul sa cer ajutorul dumneavoastra pentru ca sant reformata dar merg la slujbe la Biserica Ortodoxa…de mica am simtit o liniste o regasire in biserca Ortodoxa in fine ..eu am mari probleme m-am maritat cu un baiat ortodox dupa care ne-am cumparat un apartament cu credit bancar iar banca acum a vandut apartamentul pentru ca nu am mai putut plati ..ce e si mai dureros ca el nu mai simte nimic pentru mine si cam ar vrea sa se desparta de mine pentru ca , cum spune el are nevoie de LIBERTATE sant speriata nu stiu ce sa fac avem o fetita de 5 ani care va suferi in urma despartirii noastre plus ca banca imi opreste un sfert din salar pentru ca nu si-a acoperitul valoarea creditului.Maicuta draga ce sa fac ….nu stiu mi- frica …va rog din suflet ajutati-ma. Cu multa credinta TUNDE

  14. maica siluana te rog sa ma ajuti cu un sfat ,ce sa fac pentru a ma impaca cu sotul meu ,a plecat de 4 ani si ne-a lasat si acum e cu o doamna mai mare ca dinsul cu 8 ani
    avem 2 copii impreuna .va rog

Lasă un comentariu