Fericitul Teodoret – Tâlcuirea psalmului 59, 7 – 12

„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai

Proorocului Împărat David”

Fericitul Teodoret al Cirului

Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2003

7 Al Meu este Galaad, şi al Meu este Manasi, şi Efraim – tăria capului Meu.

Galaad nu este nume al seminţiei, ci al locului, iar Manasi este numirea seminţiei care de demult luase cu sorţi pămîntul Galaadului. Deci numeşte a Sa şi seminţia, şi pămîntul acesteia, mai-nainte vestind întoarcerea şi sălăşluirea locurilor acelora. Încă şi lui Efraim îi făgăduieşte că îi va da tăria dinainte. Iar în loc de „capul Meu”, Simmah a pus: „principatul Meu”, adică: Îl voi pune pe dînsul înainte-luptător, cum a fost de demult.

Iuda – împăratul Meu,

Că – de vreme ce seminţiile au rămas nedespărţite după întoarcere, avîndu-l povăţuitor şi împărat pe Zorobabel, care se trăgea din Iuda – după cuviinţă l-a numit pe Efraim „întărire a capului” sau a „principatului”, iar pe Iuda – „împărat”. Iar „împărat al Meu” înseamnă „de Mine hirotonisit împărat şi peste norodul Meu împărăţind.” Aşa este şi la Isaia: „Acestea zice Domnul: Unsului Meu Chir[1], adică celui de Mine uns şi hirotonisit.”

8 Moav – căldarea nădejdii mele.

Achila a tălmăcit aşa: „Moav – căldarea scăldătoarei mele”, iar Sirianul: „cada (adică tocitoarea) spălării mele”. Că – de vreme ce întru nişte vase ca acestea ne-am obişnuit a ne spăla picioarele şi a curăţi îmbrăcămintea întinată – prin „cada spălării” a arătat supunerea lui Moav. Însă în dumnezeiasca Scriptură „căldare” se ia şi se înţelege spre pedeapsă. Aşa ne învaţă şi Fericitul Iezechil, căruia i-a fost poruncit să numească Ierusalimul „căldare”, „cărnuri” pe cei ce locuiesc întru dînsul, „foc” pe Babilonianul, şi „zeamă” – hrana cea de nevoie, care, lipsind din „căldare”, se ard „cărnurile”.[2] Aşa, a văzut şi Fericitul Ieremia: „… căldare arzîndu-se dedesubt, faţa ei – despre faţa crivăţului”.[3]

Pe de altă parte, nu ar fi greşit cineva dacă ar fi văzut şi ar fi numit „căldare” dumnezeiasca colimvitră (adică scăldătoare) care pedepseşte, şi arde de tot, şi pierde păcatul cu dumnezeiescul Duh, şi de a doua oară zideşte şi şterge puroaiele, adică întinăciunea greşelilor, care astfel se înnoiesc printr-însa.

Deci zice că Manasi îşi va lua pămîntul său, şi Efraim îşi va cîştiga puterea dintîi, şi Iuda se va vesti împărat al tuturor seminţiilor şi Moavitenii se vor supune lor, văzînd neluptata lor tărie. Şi nu numai aceia, ci şi Idumeii şi cei de alte seminţii:

Spre Idumeea voi întinde încălţămintea Mea, Mie Mi s-au supus cei de altă seminţie.

„Spre Idumeea voi întinde încălţămintea Mea” e pus în loc de: Nu numai că voi umbla – zice Domnul slavei cel din David – spre Idumeea, ci prin dumnezeieştii Apostoli, ca prin nişte încălţăminte ale Mele, voi propovădui Evanghelia darului întru toate neamurile. Că, afară de Moaviteni, îi voi robi şi pe Idumei, iar pe cei de altă seminţie îi voi sili a se supune. Iar Sfînta Scriptură numeşte „de altă seminţie” pe Palestinieni, nu pentru că celelalte neamuri erau de o seminţie cu Iudeii, ci pentru că acelea erau departe de Iudei şi aveau ţări osebite, iar Palestinienii nu erau doar vecini, ci şi locuiau împreună cu Iudeii. Aşa, Iebuseii au locuit multă vreme în Ierusalim, Gavaonenii în Gavao, şi Gazenii încă, şi Ascalonitenii şi alţii mulţi locuiau aproape. Istoriile Împăraţilor ne învaţă acestea mai descoperit.

Apoi, după ce s-a învăţat acestea de Dumnezeul tuturor, Proorocul voieşte a vedea buna-norocire a norodului de după întoarcere, şi zice:

9 Cine mă va duce la cetatea îngrădirii? Sau cine mă va povăţui pînă la Idumeea?

10 Au nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi?

Că nici nu era lucrul altuia să ne învrednicească pe noi de o aşa purtare de grijă. Iar „cetate a îngrădirii” numeşte Ierusalimul. Pe aceasta, Simmah a tălmăcit-o „îngrădită”. Că – de vreme ce fusese dărîmată şi lipsită de ziduri, iar după întoarcere îşi luase ale sale ogrăzi – Proorocul voia să o vadă zidită, şi să alerge pînă la Idumeea, ca un împărat, şi să vadă pe vrăjmaşi siliţi a robi de-a pururea. Deci zice: Pe acestea lucrează-le Tu, Doamne, Cel ce ne-ai lepădat pe noi şi ne-ai dat silniciei Babilonienilor.

Aşa, după ce mai-nainte le-a vestit pe cele bune, se roagă pentru cele de mîhnire:

Şi nu vei ieşi, Dumnezeule, întru puterile noastre?

Ne vezi pe noi – zice – dîndu-ni-se război atîta de amar, şi nu ne voievozeşti, nici nu faci vitejie după obicei. Deci pentru acestea:

11 Dă-ne nouă ajutor din necaz, şi deşartă este mîntuirea omului.

Schimbînd pe acest legător, „şi”, Simmah a făcut tîlcuirea mai luminată, zicînd aşa: „Dă-ne nouă ajutor din necaz, că deşartă este mîntuirea omului.” Deci zice: Izbîndeşte pentru cei ce se află rău, că Ţie unuia Îţi este cu putinţă a dezlega primejdiile, iar fără Tine ajutorul oamenilor este deşert. Pentru care, a adăugat după cuviinţă:

12 Întru Dumnezeu vom face putere,

În loc de: Să ne întoarcem către Dînsul şi, slujindu-I Lui, să-L hotărîm pe Dînsul purtător de grijă al nostru.

şi El va face de nimic pe cei ce ne necăjesc pe noi.

Să chemăm – zice – a Lui purtare de grijă şi să ne bizuim acesteia, că ea singură ajunge să dezlege cele grele şi cumplite şi să piardă puterea celor ce ne dau război.


[1] Vezi nota tîlcuirii stihului 24, Psalm 70.

[2] Iezechil 24.

[3] Ieremia 1:13

Anunțuri

~ de Petre pe Ianuarie 26, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: