Tâlcuiri ale Sfinţilor Părinţi la Psalmul 16, 1-6


„Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi”

Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul

Editura Egumeniţa

PSALMUL 16

O rugăciune a lui David.

Saul prigonea pe Proorocul David, necăjindu-se în multe chipuri, atunci David a scris acest psalm, chemând în ajutor pe Dumnezeu. Însă acest psalm se potriveşte şi fiecărui creştin care este vrăjmăşit de văzuţii şi nevăzuţii vrăjmaşi.

1. Auzi, Doamne, dreptatea mea,

david_11„Ascultă, Doamne, zice, aşezarea [dispoziţia] cea iubitoare de dreptate a inimii mele, care prin fapte, ca şi cu limba, strigă gânditor [cu mintea], fiindcă eu de multe ori având în mână pe Saul, vrăjmaşul meu, şi putând a-l omorî, mi-a fost jale, ca pentru unul care de Tine a fost uns împărat, şi nici măcar cu un cuvinţel n-am cutezat a-ll ocărî, fiindcă Saul era cap şi împărat peste tot poporul, pentru aceasta, cu dreptate se cuvenea a fi păzit nevătămat de orice rău.” Ori David numeşte aici prin dreptate nevinovăţia sa, cu care dezvinovăţea că este nevinovat, precum a arătat aceasta mai în urmă. Deci de vom înţelege dreptatea astfel, nu va reieşi că David se mândreşte aici, cerându-i Domnului să asculte dreptatea sa, ci se arată numai că îl roagă cu drept cuvânt pe Dumnezeu [să vină] spre ajutorul său.

ia aminte cererea mea,

Prin cerere trebuie să înţelegem aici chipul [felul] rugăciunii lui David, care era plin de jale, întristare, mâhnire, de zdrobire şi smerenie, putând să îmblânzească pe Sfântul Dumnezeu chiar şi numai cu privirea.

ascultă rugăciunea mea nu din buze viclene.

Această zicere este după o formă inversată, care se poate îndrepta astfel: „Pe cea nu din viclene buze rugăciune a mea”, ori se poate înţelege [reda] şi în formă lipsitoare [eliptică]: „Ascultă rugăciunea mea, care se face nu din buze viclene”, sau: „Care înaintea Ta se aduce, pentru că buzele mele, zice, sunt curate de minciună, şi nu ştiu să fi grăit cândva lui Saul cuvinte viclene şi vrăjmășitoare, ci mărturisind că întru adevăr îl iubesc; deşi el şi-a călcat tocmelile şi făgăduinţele pe care mi le-a făcut, eu am păzit curată mărturisirea aceasta a dragostei”. Pentru a lua ajutor de la Dumnezeu şi a-L porni [îndemna] spre izbăvire, David propune aici trei lucruri: dreptatea sa, chipul cererii sale de jale şi rugăciunea sa din buze neviclene.

2. De la faţa Ta, judecata mea să iasă.

„Tu, Doamne, zice, eşti judecătorul nostru, fiindcă singur numai Tu singur ştii faptele noastre, de aceea numai Tu singur eşti judecător necăutător la faţă [căci şi David zice undeva: Dumnezeu este judecător drept şi tare (Ps. 6: 11)] – adică eşti puternic să socoteşti faptele fiecăruia şi să hotărăşti cele ce se cuvin pentru judecată [verdictul]. Iar de la faţa Ta a zis în loc de: de la Tine, sau: înaintea Ta”, iar judecata mea a zis în loc adjudecata şi hotărârea cea pentru mine , deoarece eu socotesc a fi un lucru nedrept a mă judeca pe mine şi a-l pedepsi eu însumi pe Saul, care se sileşte să mă omoare”.

Ochii mei să vadă dreptăţi.

„O, de m-aş învrednici, zice, Doamne, să văd dreptele şi sfintele Tale hotărâri ajunse la un sfârşit, între mine şi Saul.”

3. Cercat-ai inima mea, noaptea ai cercetat-o;

„Eu, Doamne, zice, mă feresc nu numai de lucru nedrept, ci şi de pomenire şi cugetare rea [resentimente], căci, cunoscător de inimi fiind Tu, ai cercat inima mea şi nu ai aflat în dânsa vreun sfat rău împotriva lui Saul, şi ai văzut inima mea că este dreaptă şi curată, nu numai bunele-sporiri; ci şi noaptea, adică în necazuri şi în ispite, care întunecă mintea şi inima, făcând-o să iasă din calea cea dreaptă a faptei bune, căci aşa cum [deşi] Iov se afla întru întunericul nenorocirilor, umbla [totuşi] întru lumina faptelor bune, precum zice chiar el: Căci cu lumina Lui (Dumnezeu) umblam prin întuneric (Iov. 29: 3); tot întru acest chip, aflându-mă şi eu în nenorociri, nu m-am abătut de la fapta bună, fiindcă: făclie picioarelor mele este legea Ta, şi lumină cărărilor mele (Ps. 118: 105).” Poate că David numeşte vremea nopţii momentul când 1-a aflat pe Saul dormind înlăuntrul peşterii celei întunecate, şi nu 1-a omorât.

cu foc m-ai lămurit şi nu s-a aflat întru mine nedreptate,

„M-ai lămurit, zice, şi oarecum m-ai lămurit prin topitoare, Doamne, cu focul ispitelor şi al necazurilor, precum topesc aurarii şi arămarii arama, argintul şi aurul pentru a cunoaşte dacă sunt curate sau spurcate [impure]. Şi astfel, după ce m-ai lămurit cu felurile ispite şi m-ai cercat, nu s-a aflat întru mine nedreptate împotriva lui Saul, fiindcă eu nu m-am împuţinat la suflet, încât, din vreo nevoie sau silă de-a mea, să socotesc vreun rău împotriva lui.”

4. Ca să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti,

Zicerea de faţă nu este neurmătoare şi nepotrivită cu cele zise mai înainte, după cum au socotit unii, ci este o pricină a cercării de care a pomenit David mai sus; adică: „Pentru acesta, Doamne, zice, ai lăsat [îngăduit] să fiu ispitit şi să mă cerc de ispite, ca nu cumva, aflându-mă fără de ispite, să mă mândresc şi să prihănesc pe Saul şi pe cei împreună cu dânsul, vestind lucrările cele nedrepte şi rele pe care ei le fac”. Ori „mă cerc de ispite”, zice poate în loc de „ca să alerg la Tine pentru a mă ajuta, căci în necazuri ne-am adus aminte de Tine”, după Isaia (26: 16), şi povestesc lucrările şi iconomiile Tale, cum că pe toate le iconomiseşti spre folosul oamenilor.

pentru cuvintele buzelor Tale, eu am păzit căi aspre.

Cuvintele buzelor numeşte David poruncile legii vechi, date prin Moise, iar buzele lui Dumnezeu a zis prin analogie şi după omeneasca cuviinţă, deoarece poruncile legii s-au grăit oarecum ca prin gura şi buzele lui Dumnezeu: „Deci pentru poruncile acestea, zice, eu am păzit căi aspre, adică am umblat prin căile cele aspre ale faptelor bune, căci faptele cele bune şi poruncile sunt aspre, colţuroase şi ostenicioase, fiind lipsite de toată îndulcirea şi odihna trupească”.

Insă, în dumnezeiasca Scriptură, păzire se obişnuieşte de multe ori a se lua [folosi] în loc de „lucrare prin fapte”, precum aceasta: Păzit-am poruncile Tale şi mărturiile Tale (Ps. 118: 168), adică: „Am împlinit poruncile lucrând prin fapte”.

5. îndreptează paşii mei întru cărările Tale, ca să nu se clatine paşii mei.

Prin paşi, David înţelege mişcările minţii, dar şi ca mişcări ale trupului, după tâlcuirea lui Isihie. Deci zice acestea către Dumnezeu: „Doamne, plineşte şi îndreptează înţelegerile şi cugetările sufletului meu întru poruncile Tale, care se numesc cărări şi căi, pentru că aduc spre Tine pe cei umblă prin ele, iar după ce înţelegerile şi cugetările mele se vor plini, atunci şi faptele şi lucrările trupului meu nu se vor mai putea clătina şi apleca spre rău. Ori, îndreptează paşii mei se înţelege astfel, adică: „îndreptează toate lucrările mele, Doamne, fiindcă umblu în cărările Tale, căci acestea le-ai deschis prin poruncile Tale celor ce se sârguiesc a veni către Tine, ca să nu se clatine din cuviinţă şi din fapta bună, nedesăvârşindu-se şi neîndreptându-se paşii lor de către Tine, pentru că Tu eşti: Cel ce înveţi pe om cunoştinţa (Ps. 93: 10)”.

6. Eu am strigat, că m-ai auzit, Dumnezeule;

„Nu în zadar, zice, Te rog acum, Doamne, pentru că ştiu că Te-am rugat şi altădată, şi m-ai ascultat.”

pleacă urechea Ta către mine şi ascultă graiurile mele.

Cum zice David aici, să plece Dumnezeu urechea Lui către el, de vreme ce urechea omului este nemişcată şi neplecată? (După Ioan Damaschin, toate dobitoacele – în afară de om şi maimuţă – îşi mişcă urechile.) Atunci când cineva îşi pleacă capul, o face pentru a-l auzi pe cel ce grăieşte, şi se înţelege că împreună cu capul pleacă şi urechea. Însă am spus mai-nainte că David arată lucrurile lui Dumnezeu prin însuşirile şi lucrurile omeneşti, prin con-coborâre, pentru neputinţa ascultătorilor, ca ei să poată înţelege [mai uşor]. „Căci precum oamenii, atunci când vor să audă mai bine pe cel ce vorbeşte cu glas puţin [încet], îşi pleacă urechea către acesta, tot astfel, zice, şi Tu, Doamne, înalt fiind, pleacă-Ţi urechea către mine smeritul, şi [ca un] doctor pleacă-Te către mine, bolnavul. Prin urmare, vedere a lui Dumnezeu este curata cunoştinţă a lucrurilor, iar ureche şi auz al Lui este cunoştinţa cea prea-amănunţită, deoarece cele ce se văd sunt mai groase decât cele ce se aud, din pricina materiei lor. Vezi, cititorule, că şi mai sus sau mai jos David pomeneşte în rugăciunea sa acestea: Ascultă, ia aminte, ia în urechi şi cele asemenea, pentru ca prin acestea să arate aşezarea [dispoziţia] şi dragostea cea din toată inima pe care o are întru rugăciunea către Dumnezeu.

~ de Petre pe Ianuarie 15, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: