Fericitul Teodoret – Tâlcuirea psalmului 71, 1-6 – Despre Intruparea Domnului

„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai

Proorocului Împărat David”

Fericitul Teodoret al Cirului

Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2003

TÎLCUIREA PSALMULUI 71

Despre Solomon..

nasterea-domnuluiCă Psalmul pus înainte nu i se potriveşte nicidecum lui Solomon socotesc că vor mărturisi şi Iudeii, dacă vor voi să zică adevărul, şi cu atît mai mult ucenicii credinţei noastre. Întîi, că Solomon n-a stăpînit „marginile pămîntului”, nici n-a luat bir de la cei „de la apus” sau „de la răsărit”. Apoi, om fiind şi trăindu-şi vremea măsurată cu firea, a primit sfîrşitul vieţii, şi nu bine-lăudat[1], iar Psalmul îl arată pe cel proorocit „mai vechi decît soarele şi decît luna”, aşa cum ne va învăţa mai cu de-adinsul tîlcuirea graiurilor.

Dar deasupra-scrierea nu este totuşi nepotrivită, ci se potriveşte luminat Mîntuitorului, că „solomon” se tîlcuieşte: „paşnic”, după cum ne învaţă arătat Istoria Paralipomenilor, că zice Dumnezeu către David, prin Natan: „Solomon este numele lui şi pace voi da în zilele lui.” Numirea aceasta o are şi Stăpînul Hristos, şi strigă Pavel, marele propovăduitor al adevărului: „El este pacea noastră, Care a făcut pe cele două una şi peretele din mijloc al gardului l-a stricat.” Însuşi Domnul zice Sfinţiţilor Apostoli: „Pacea Mea o dau vouă, pacea Mea o las vouă.” Deci Psalmul mai-nainte vesteşte Împărăţia Lui, şi pacea făcută de Dînsul şi mîntuirea neamurilor. Şi – de vreme ce este şi Dumnezeu, şi om, una fiind de-a pururea, iar cealaltă luînd-o la Sine pentru noi – proorocia ne învaţă pe amîndouă şi zice că El are stăpînirea peste toate ca Dumnezeu, iar ca om – de la Tatăl Său.

1. Dumnezeule, judecata Ta dă-o Împăratului, şi dreptatea Ta Fiului Împăratului!

Stăpînul Hristos este şi Împărat, şi Fiu de Împărat, pentru aceea Îl cheamă aşa proorocia pe Dînsul. Iar Patriarhul Iacov Îl numeşte „leu” şi „pui de leu”: „Pui de leu, Iuda, din odrasla mea fiul meu te-ai suit. Culcîndu-te, ai adormit ca un leu şi ca un pui de leu. Cine îl va scula pe el?” El este nu numai Împărat, ci şi Fiu al Împăratului, pentru că S-a născut ca Dumnezeu din Dumnezeu-Împăratul a toate, iar ca om are strămoş pe Împăratul David. Deci Lui se roagă proorocescul cuvînt să I se dea dreptatea, învăţîndu-ne şi pricina:

2 Să judece pe norodul Tău întru dreptate şi pe săracii Tăi întru judecată.

Adică îi va slobozi de robia răului tiran pe cei ţinuţi cu sărăcia păcatului, judecîndu-i cu dreptate şi pe ei, şi pe acela.

3 Să ia munţii pace şi dealurile dreptate.

Aceasta este facere de faţă, arătînd schimbarea tuturor. Aşa a zis şi cînd povestea ieşirea norodului: „Munţii au săltat ca berbecii, şi dealurile – ca mieii oilor.” Şi în toate acestea vedem schimbarea „munţilor” şi a „dealurilor”, că – în locul păgînătăţii ce se urma întru dînsele de demult – cei ce au îmbrăţişat viaţa îngerească[2] rodesc dreptatea Evangheliei şi, solind pentru oameni, lucrează împăcările dumnezeieşti.

4 Judeca-va pe săracii norodului, şi va mîntui pe fiii săracilor şi va smeri pe cel clevetitor.

După cuviinţă s-a chemat diavolul „clevetitor”, că şi pe Dumnezeu L-a clevetit, zicînd că pentru pizmă a oprit El împărtăşirea pomului. Şi asupra lui Iov a rostit aceleaşi cuvîntări mincinoase, zicînd: „Au doar în dar cinsteşte Iov pe Dumnezeu? Atinge-Te de toate pe care le are, şi Te va blestema în faţă.” Pe acesta l-a numit Proorocul întru al optulea Psalm „vrăjmaş” şi „izbînditor”, iar aici „clevetitor”, şi pe acesta zice că l-a smerit şi l-a surpat Stăpînul, iar pe cei tiranisiţi de dînsul i-a învrednicit de slobozenie şi de mîntuire.

5 Şi va rămîne cu soarele şi mai-nainte de luna neamului neamurilor.

Cel ce le va face pe toate acestea nu are nici început de zile, nici sfîrşit al vieţii (ca să zicem apostoleşte) fiindcă – zice – S-a născut din Tatăl mai-nainte de „luna neamului neamurilor”, adică cu nenumărate neamuri mai-nainte de zidire, şi „va rămîne împreună cu soarele”, în loc de: Va avea fiinţă pururea fiitoare. Căci, neaflînd altă icoană mai îndelung stătătoare, a alăturat cu soarele schimbarea lucrurilor de la întuneric către lumină, ştiindu-l vestit şi făptuitor al vremilor şi al zilelor, aşa cum Însuşi Stăpînul Hristos S-a numit „Soare al dreptăţii”.

6 Pogorî-Se-va ca ploaia pe lînă şi ca picătura ce pică pe pămînt.

Prin aceasta ne-a arătat vădit naşterea omenească a Mîntuitorului, ce s-a făcut fără sunet şi foarte cu linişte şi cu taină. Că – precum lîna, primind ploaia, nu face nici un sunet, iar picăturile de rouă, căzînd pe pămînt, nu dau nici o simţire auzurilor – aşa s-a făcut şi zămislirea Stăpînului, nesimţind-o nici logodnicul[3] ce împreună-locuia; astfel încît, după zămislire, bănuind necuvioşie şi nerînduială, el a voit să o lase pe dînsa[4] în taină, dar s-a învăţat prin Înger că naşterea este duhovnicească, iar nu omenească.


[1] Măcar că a fost cel mai înţelept om al vremii sale, Împăratul Solomon a călcat legămîntul cu Dumnezeu şi a ridicat jertfelnice idolilor, de dragul multelor sale femei de alt neam. Dar, pentru buna-credinţă a tatălui său David, Dumnezeu nu a pierdut împărăţia lui Solomon în timpul vieţii acestuia, ci a fiului său, Ieroboam.

[2] Iarăşi: monahii.

[3] Sfîntul Iosif

[4] Pe Maica Domnului.

~ de Petre pe Decembrie 24, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: