Cuv. Siluan Athonitul – Ganduri la psalmul 33,9
Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei
Cuv. Siluan Athonitul
Editura Deisis, Sibiu, 1998
Milostive Doamne, mare e iubirea Ta faţă de mine, păcătosul. Tu mi-ai dat să Te cunosc, Tu mi-ai dat să gust harul Tău. „Gustati si vedeti că bun este Domnul” [Ps 33, 9].
Tu mi-ai dat să gust bunătatea Ta si mila Ta, si sufletul meu e atras spre Tine nesăturat ziua si noaptea, si el nu poate uita pe Ziditorul său iubit, fiindcă Duhul Dumnezeu îi dă puterea de a iubi pe Cel iubit si sufletul nu cunoaste saturare, ci este atras necontenit spre Părintele său Ceresc.
Fericit sufletul care iubeste smerenia si lacrimile si care urăste gândurile cele rele. Fericit sufletul care iubeste pe fratele său, căci fratele nostru este viata noastră. Fericit sufletul care iubeste pe fratele: în el viază în chip simtit Duhul Domnului si îi dă pace si bucurie, iar el plânge pentru întreaga lume.
Sufletul meu si-a adus aminte de iubirea Domnului si inima mea s-a încălzit si sufletul meu sa predat unui plâns adânc, pentru că am întristat atât de mult pe Domnul, Ziditorul meu iubit; dar El nu si-a adus aminte de păcatele mele, si atunci sufletul meu s-a predat unui plâns încă mai adânc, ca Domnul să aibă milă de fiece suflet si să-1 ia în împărătia Sa cea cerească.
Si sufletul meu plânge pentru întreaga lume.
Psaltirea 