Tâlcuiri ale Sfinţilor Părinţi la Psalmul 8, 1-3

„Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi”

Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul

Editura Egumeniţa

PSALMUL 8

întru sfârşit, pentru teascuri. Psalm al lui David.

Ce vrea să zică prin la sfârşit, am spus la suprascrierea Psalmului 4. Iar teascuri (adică linuri) numeşte aici bisericile aflate în toată lumea. Căci via este Domnul, iar viţele sunt Apostolii, iar strugurule este credinţa care se strânge în biserici şi scoate învăţătura ca pe un vin care veseleşte inimile credincioşilor. După Eusebie şi după Hrisostom, în faţa acestor duhovniceşti linuri s-a glăsuit psalmul acesta de către David. Căci biserica cea veche s-a zidit numai într-un loc din Ierusalim, de vreme ce urma să o moştenească poporul evreilor, despre care a zis Isaia: Şi am zidit în mijlocul ei turn şi lin a săpat într-însa (Isaia 5: 2). Turn adică numind biserica, iar lin – jertfelnicul, iar la sfârşitul veacurilor şi a slujirii după lege, biserica s-a risipit, însă [în schimb] în tot pământul s-au zidit foarte multe biserici, pentru că şi celelalte neamuri au primit cunoştinţa de Dumnezeu; iar suprascrierea din acest psalm o are şi Psalmul 93, că pentru teascuri se suprascrie şi acela.

1. Doamne, Domnul nostru, cât este de minunat numele Tău în tot pământul!

Domn al necredincioşilor este Hristos, numai după chipul facerii, iar Domn al credincioşilor este după două chipuri, atât după facere, cât şi după cunoştinţă, precum tâlcuieşte Hrisostom, pentru aceasta şi îndoit zice aici Proorocul: Doamne, Domnul nostru. De aceea zic bisericile credincioşilor către Hristos: „O, Ziditorule Doamne, Care Te-ai făcut şi nouă acum Domn prin cunoştinţă, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!”. Căci zicerea cât este aici o formă lungitoare* (deoarece chemarea Acestuia izgoneşte demoni, morţi înviază, bolnavi insănătoşează, stihiile le schimbă, şi toate poate a le face)[1]. David numeşte  numele acesta în multe locuri înfricoşător. Mărturisească-se, zice, numelui Tău Celui mare, că înfricoşător şi sfânt este (Ps. 98: 3). Şi zice că este minunat, pentru lucrurile cele mai presus de fire pe care le face, iar înfricoşător, pentru negrăita putere pe care o are. Vezi însă, iubitule, că David se numără şi pe sine împreună cu neamurile, zicând: Doamne, Domnul nostru, deoarece a prevăzut taina iconomiei întrupării, şi credinţa în Hristos, care a trecut pe la toate neamurile lumii. Oare ce vor zice iudeii despre proorocia aceasta? Căci numele nu era minunat, ci defăimat între cele mai multe neamuri, precum însuşi o zice prin Isaia, că numele Lui este defăimat între neamuri (cf. îs. 52: 5). Drept aceea, acest cuvânt este negreşit pentru Hristos, al Cărui nume s-a făcut minunat în tot pământul.

Că s-a înălţat mare cuviinţa Ta mai presus de ceruri.

David numeşte aici mare cuviinţă dumnezeiasca înomenire, după Marele Chirii, deoarece aceasta s-a arătat cu adevărat mare, şi covârşind toată mintea, zicând că este mai presus de minune şi neînţeleasă chiar de cereştile puteri ale îngerilor, şi nu numai îngerii, ci şi oamenii se numesc cu o taină ca aceasta. Zicerea se înţelege şi într-alt fel: că vrând David să arate nemărginirea firii lui Dumnezeu, zice către Dumnezeu că: „S-a înălţat mare cuviinţa Ta mai presus de ceruri, Doamne, neînţelegând-o pământul”. Pentru aceasta zice şi Proorocul Avacum: A acoperit cerurile slava Lui, şi de lauda Lui plin este pământul (Avacum3:3)[2].

2. Din gura pruncilor şi a celor ce sug, ai săvârşit laudă.

David zice mai întâi o laudă şi o doxologie a lui Dumnezeu. Din mulţimea de semne şi minuni pe care le-a făcut Hristos, în psalmul acesta s-a scris doar de una, anume pe cea cu pruncii care au glăsuit către Hristos: Osana, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei dintru înălţime! (Mt. 21: 9). Deoarece minunea aceasta a fost mult mai minunată şi mai înspăimântătoare decât celelalte, fiindcă şi în Testamentul cel Vechi, mort a fost înviat, lepros a fost curăţit şi drac a fost izgonit, iar [în schimb] danţul de prunci sugari pentru întâia oară a cuvântat curat, după Hrisostom, pentru că aceia nu erau simpli copii, ci şi sugari, care lucru nu este de mică mirare; iar prin ai gătit [săvârşit] laudă, a arătat lauda pruncilor sugari, zicând că: „Tu ai facut-o desăvârşită, ca şi cum ai fi scos-o din guri îngereşti”.

pentru vrăjmaşii Tăi, ca să sfărâmi vrăjmaşul şi izbânditorul.

Aici povesteşte David şi pricina pentru care s-a făcut minunea cea de mai sus a pruncilor: „Că adică s-a făcut pentru iudei, vrăjmaşii Tăi, Doamne, pentru necredinţa Iudeii, care se amăgeşte, vrând să vadă altele în loc de altele; iar în lauda pruncilor, care erau copiii lor şi îi hrăneau, nu se puteau împotrivi cu nici o zicere. S-a iconomisit însă minunea aceasta, pentru ca să se sfărâme vrăjmaşul şi izbânditorul lui Dumnezeu, căci era vrăjmaş al lui Dumnezeu, ca unul ce prigonea pe Fiul lui Dumnezeu, iar izbânditor era cel al lui Dumnezeu, căci socotea că, prigonind pe Fiul, o făcea pentru slava şi dragostea Tatălui. După Sfântul Maxim, însuşi diavolul se socoteşte pe sine vrăjmaş şi izbânditor al lui Dumnezeu, căci este vrăjmaş deoarece se împotriveşte poruncilor lui Dumnezeu şi prigoneşte pe prietenii lui Dumnezeu, iar izbânditor al lui Dumnezeu este pentru că, după ce pogoară pe oameni în păcat, atunci îi pârăşte la Dumnezeu, ca pe nişte defăimători ai poruncilor Lui, şi pentru aceasta cere de la Dumnezeu ca să le izbândească cu felurite pedepse, căci au călcat dumnezeieştile Lui porunci[3]. Auzind atunci diavolul pe pruncii sugari că slavoslovesc pe Hristos, s-a ruşinat. David însă scrie despre cele ce erau să se facă, ca şi cum s-ar fi făcut de demult, fiindcă, cu ochii săi prooroceşti, le-a văzut pe acestea ca trecute; dar şi ca din faţa [partea] bisericilor le grăieşte, despre care se zic ca trecute cele ce la Hristos atunci s-au zis de prunci.

3. Că voi vedea cerurile, lucrul degetelor Tale,

Mai înainte de iconomia întrupării, neamurile numeau făcători ai lumii pe pseudo-numiţii dumnezei, iar după ce a strălucit în lume adevărul Evangheliei, aceste cuvinte ale lui David le strigă Biserica creştinilor, zicând că: „Eu voi cunoaşte cerurile, lucrurile degetelor Tale”[4]. Iar zicând cerurile, [se referă la] cerul cel întâi, care s-a făcut la început şi tăria ce s-a făcut după aceea; şi a zis ceruri la plural, după limba evreiască, care are obiceiul a întrebuinţa cele plurale în loc de cele singulare; însă zicând cer, Proorocul cuprinde şi stihiile şi zidirile cele ce se află între pământ şi cer. Zic însă oarecari, adică Hrisostom şi Chirii, că pe ceruri le-a numit lucruri ale degetelor lui Dumnezeu, ca să arate cu aceasta că cerurile cele atât de mari şi întinse sunt lucrări ale singurei şi celei mai mari părţi a lucrării şi puterii lui Dumnezeu, însă mie aceasta mi se pare neutră, pentru că tot David în alt loc zice: Lucrurile mâinilor Tale sunt cerurile (Ps. 101: 26). Şi fiindcă Proorocul şi împăratul a pomenit de cer, adaugă prin urmare şi podoaba cerului, şi zice:

luna şi stelele, pe care Tu le-ai întemeiat.

„Adică eu, Biserica credincioşilor, pe Tine te voi cunoaşte Făcător al lunii şi al stelelor”. Iar zicând lună, 1-a arătat printr-însa şi pe soarele ce luminează, şi, prin urmare, amândouă acestea sunt unite în cunoştinţa oamenilor, din pricină că soarele şi luna sunt doi mari luminători, iar când cineva pomeneşte de unul, urmează de aici că-1 pomeneşte şi pe celălalt. Iar în alt loc, David pomeneşte doar soarele, fără lună: Tu ai întocmit, zice, lumina şi soarele (Ps. 73: 17). Deoarece amândouă se înţeleg una prin cealaltă, precum am zis înainte, dar pe cele numite neutre, adică stelele, sau lucrurile – fiindcă luna şi stelele nu sunt nici bărbăteşti şi femeieşti; iar prin le-ai întemeiat a vrut să zică în loc de „le-ai înfipt [fixat], le-ai întărit, pentru a nu cădea din rânduitele lor sfere şi locuri, cu toate că stau ca spânzurate într-însele [de sine]”.



[1] Dumnezeiescul Chiril zice: „De demult adică, slava lui Dumnezeu era strâmtorată însingură ludeea, că Dumnezeu era cunoscut în ea, iar în Israel mare era numele Lui, căci Dumnezeu, Domn fiind, S-a arătat nouă, iar numele Lui S-a făcut minunat în tot pământul. Deci se înspăimântă Proorocul de cunoştinţa lui Dumnezeu care s-a revărsat peste oameni, că Dumnezeu nu este cunoscut doar celor din ludeea. A zis însă şi Teodorit: „Foarte se laudă numele Tău, Stăpâne, zice, de toţi, şi Făcător al cerului şi al pământului Te numesc toţi. (…) Şi însuţi încă arătându-Te lui lacob, când întreba de numele Tău, a zis: Pentru ce întrebi de numele Meu? El e minunat! (Fac. 32: 29)”. Zice şi Isihie: „Pe acest Doamne, Domnul nostru, îl zice Biserica, că, după [având] cunoştinţa lui Hristos, şi lepădându-se de slujirea idolilor, au început a chema Domn al Său pe Dumnezeul şi Domnul Cel adevărat, căci, cu adevărat, pururea tot pământul s-a umplut de minunile facerii [creaţiei] lui Dumnezeu; mai mult, după ce Dânsul [Tatăl] a arătat numele lui Hristos la toţi elinii şi barbarii, aceştia s-au minunat prin credinţa cea întru El”.

[2] Iar Grigorie Teologul a înţeles prim mare cuviinţă mărirea lui Dumnezeu care este [se străvede] în zidiri şi mărirea celor ce se iconomisesc întru cele făcute de Dânsul. Că acestea sunt cele din „spatele” lui Dumnezeu, cunoştinţele cele ce se fac cu Dânsul şi de Dânsul. Zice şi Grigorie al Nyssei: „înălţându-se sufletul şi lăsând tot lucrul care se poate apuca ca pe un mai mic decât ceea ce se caută [de fapt], ar ajunge să înţeleagă marea cuviinţă ca pe ceva ce este înălţată mai presus de ceruri, pe care Proorocul o vede nesmerită [nemicşorată], iar cerurile se socotesc mici propovăduitori ai dumnezeieştii slave, căci mare cuviinţa Lui nu s-a înălţat [doar] până la ceruri, ci mai presus de ceruri”.

[3] Pentru aceasta a zis dumnezeiescul Chiril: „Acelaşi Diavol îmbrânceşte spre greşeală, facându-se [totodată] şi pârâş al celor greşiţi, dar ca un vrăjmaş cu adevărat sileşte spre păcat, iar ca un izbânditor pe cei daţi lui îi munceşte. Căci [şi Pavel] numindu-i hulitori pe Imeneu şi pe Alexandru (cf. I Tim. l: 20), i-a pedepsit pentru hulele cele împotriva lui Dumnezeu”. Asemenea zice şi dumnezeiescul Hrisostom.

[4] Iar Hrisostom zice: „Voi vedea se ia aici în loc de «am văzut»”. Iar Grigorie Teologul înţelege aceasta ca referindu-se la veacul viitor, zicând: „Poate că nouă, acum, nu ne este dat să avem cunoştinţa cu acrivie [amănunţită] a zidirii, având doar umbrele acesteia, că nu ai înţeles încă înconjurarea cerului, însă poate o vei înţelege oarecând, când vei dobândi desăvârşirea: «că voi vedea, zice, cerurile, lucrurile degetelor Tale, luna şi stelele şi cuvântul cel întărit într-însele», nu cum le vedea acum, ci [văzându-le] după cum vor fi, atunci va înţelege ce se văd acum, că nu sunt cu adevărat, ci doar închipuiri ale adevărului”.

~ de Petre pe Iulie 28, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: