Sf. Vasile cel Mare – Omilie la Psalmul I – partea a doua
Sfântul Vasile cel Mare
„Tâlcuire duhovnicească la Psalmi”
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, 2000
«Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor»[1]
Constructorii, când ridică măreţe şi înalte clădiri, pun temeliile lor în raport cu înălţimea ; armatorii, când au de încheiat o corabie, care poate încărca zece mii de amfore [2], încheie carena corăbiei în legătură cu greutatea încărcăturilor. La fel şi la facerea fiinţelor. Natura face întâi inima ; inima ia de la natură structura sa în raport cu fiinţa pe care are s-o alcătuiască, pentru că trupul se ţese împrejurul inimii, potrivit legilor proprii care stau la temelia diferitelor forme şi mărimi ale fiinţelor. Ceea ce este temelia pentru o casă, carena pentru o corabie şi inima unei vietăţi pentru trup, aceeaşi putere mi se pare că o au şi aceste puţine cuvinte de la începutul Psaltirii pentru întreaga alcătuire a Cărţii Psalmilor. David avea să dea în psalmii săi multe sfaturi pline de osteneli, pline de mii de sudori şi oboseli; de aceea a arătat mai dinainte luptătorilor pentru buna credinţă sfârşitul lor fericit, pentru ca, nădăjduind în bunătăţile gătite nouă, să îndurăm fără supărare durerile vieţii. Tot aşa şi călătorilor, care merg pe un drum anevoios şi greu de umblat, le uşurează oboseala hanul care anume îi aşteaptă; iar pe negustorii care fac comerţ pe mare, dorinţa de a aduce încărcături de mărfuri îi face să îndrăznească a călători pe mare ; în sfârşit, plugarilor nădejdea unei bune recolte le fură de sub ochi ostenelile. De aceea şi îndreptătorul obştesc al vieţii, marele învăţător, Duhul adevărului[3], a pus înainte, cu înţelepciune şi dibăcie, răsplăţile, pentru ca, ridicându-ne mai presus de ostenelile din faţa noastră, să ne grăbim cu mintea spre desfătarea veşnicelor bunătăţi.
«Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor».
Propriu vorbind şi în primul loc, vrednic de fericire este binele adevărat. Iar acesta este Dumnezeu. De aceea şi Pavel, voind să amintească de Hristos, zice : «Potrivit arătării fericitului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos»[4]. Fericit cu adevărat este Cel Care prin Sine este bun, spre Care privesc toate, pe Care îl doresc toate, adică Firea cea neschimbată, Vrednicia de Stăpân, Viaţa cea neturburată, Vieţuirea cea lipsită de durere, în Care nu existe schimbare, pe Care nu o atinge transformarea, Izvorul cel curgător, Harul cel îmbelşugat, Comoara cea neîmpuţinată. Oamenii, însă, sunt neînvăţaţi şi iubitori de cele lumeşti; nu cunosc natura binelui însuşi, adeseori fericesc pe cele care nu merită; fericesc bogăţia, sănătatea, strălucirea vieţii; dar nimic din acestea nu-i bun prin natura sa, nu numai pentru că acestea înclină uşor spre cele potrivnice, ci şi pentru că nici nu pot să-i facă buni pe cei care le au. Cine-i drept pentru că are bani ? Cine-i cast pentru că e sănătos? Dimpotrivă, adeseori trec în slujba păcatului cei care se folosesc rău de ele. Fericit este, dar, cel care are pe acelea care sunt vrednice de luat în seamă, cel care participă la bunurile care nu se pierd.
– Cum îl vom cunoaşte, însă, pe acesta ?
– Cum ? Că «n-a umblat In sfatul necredincioşilor» !
Dar înainte de a spune ce înseamnă «a umbla în sfatul necredincioşilor», vreau să vă lămuresc nedumerirea pusă de textul acesta. Că cineva m-ar putea întreba :
– Pentru ce profetul face o alegere şi fericeşte numai pe bărbat ? Nu exclude, oare, pe femei de la această fericire ? Doamne fereşte ! Una este virtutea : atât pentru bărbat cât şi pentru femeie ; pentru că aşa precum crearea amândurora s-a bucurat de aceeaşi cinstire, tot aşa şi răsplata să fie pentru amândoi tot de aceeaşi cinstire. Ascultă ce spune Cartea Facerii! «A făcut Dumnezeu pe om ; după chipul lui Dumnezeu 1-a făcut pe el; bărbat şi femeie i-a făcut pe ei»[5]. Cei care au aceeaşi fire au şi aceleaşi lucrări; iar cei care săvârşesc aceeaşi faptă, aceia primesc şi aceeaşi plată.
Dar atunci pentru ce, amintind pe bărbat, a trecut sub tăcere pe femei ?
– Pentru că odată ce este vorba de o singură fire – firea omenească – psalmistul a socotit că este de ajuns să arate întreaga fire prin cel care conduce firea, adică prin bărbat.
Aşadar «fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor».
Uită-te cât de precise sunt cuvintele ! Fiecare cuvânt este plin de învăţături. Psalmistul n-a spus : «care nu umblă în sfatul necredincioşilor», ci: «care n-a umblat». Că nu-i vrednic de fericire cel care este încă în viaţă, pentru că-i este necunoscut sfârşitul; dar cel oare a împlinit ceea ce era dator să facă, cel care şi-a încheiat viaţa cu un sfârşit care nu poate fi pus la îndoială, acela negreşit este fericit.
– Dar, atunci pentru ce spune, tot în psalmi, că sunt fericiţi cei «care umblă în legea Domnului»[6] ? Că aceste cuvinte spun că sunt fericiţi nu cei care au umblat, ci cei care încă umblă.
– Pentru că cei care săvârşesc binele au lauda în însăşi fapta pe care au săvârşit-o ; dar cei care se feresc de rău nu mai sunt de lăudat dacă înclină o dată sau de două ori spre păcat, oi dacă vor putea să evite pentru totdeauna săvârşirea răului.
In şirul cuvântului meu, însă, mi-a venit în minte şi o altă nedumerire :
Pentru ce psalmistul nu fericeşte pe cel ce săvârşeşte virtutea, ci pe cel ce nu face păcatul ? Că aşa va fi numit fericit şi calul şi boul şi piatra. Da, care fiinţă neînsufleţită a stat pe calea păcătoşilor, sau care fiinţă necuvântătoare a şezut pe scaunul ciumaţilor ?[7].
Aşteaptă puţin şi vei afla răspunsul! Psalmistul adaugă : «Ci în legea Domnului voia lui»[8]. Iar cugetarea legii dumnezeieşti o poate face numai o fiinţă cugetătoare. Noi, însă, spunem şi aceea că început pentru dobândirea faptelor bune este îndepărtarea de fapte rele. Că spune psalmistul: «Fereşte-te de rău şi fă binele !»[9].
[1] Ps., 1, 1.
[2] Amforă, vas antic cu două torţi pentru păstrarea sau transportul lichidelor şi grânelor, cu o capacitate de circa 20 litri.
[3] Ioan, 14, 17.
[4] Tit, 2, 13.
[5]Fac, 1, 27.
[6] Ps., 118, 1
[7] Ps., 1, 1.
[8] Ps., 1, 2
[9] Ps. 36, 27
Psaltirea 