Cuv. Eftimie Zigabenul – De sunt adevăraţi şi doar ai lui David toţi Psalmii Psaltirii?

„Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi”

Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul

Editura Egumeniţa

Unii zic că nu toţi psalmii sunt ai lui David, ci câţiva dintr-înşii sunt ai lui Iditum, şi ai fiilor lui Core, şi ai lui Asaf şi Etam şi ai lui Eman Israiliteanul, iar unul este al lui Moise, şi doi ai lui Solomon, precum se arată din suprascrierea lor. Mulţi însă din psalmi au numai suprascrierea Alliluia, şi alţii au o suprascriere anumită [aparte, osebită]. Iar alţii cu totul sunt nesuprascrişi. Pentru aceasta, simplu şi nehotărâtor se numeşte cartea aceasta „Cartea Psalmilor”, fiindcă nu toată se arată numai a lui David. Iar alţii iarăşi zic (cu care împreună şi eu mă numesc, zice autorul) că toţi psalmii sunt ai lui David, precum cel suprascris în numele lui Moise nu este cu adevărat al lui Moise, că, de ar fi fost al lui Moise, trebuia acela să fie întâiul psalm la rânduială, după vechimea lui Moise, ori măcar s-ar fi aflat între cărţile lui Moise, precum se află şi cântările lui: una la Ieşire (cap. 15: 1), alta în cartea Numerilor (cap. 25: 7), şi alta în A doua lege (cap. 31: 1). Precum zic, psalmul ce este suprascris al lui Moise nu este cu adevărat al lui Moise, asemenea şi ceilalţi ce sunt suprascrişi în numele celor de mai sus, nu sunt cu adevărat alcătuire a acelora, căci şi ai lui Solomon zic aceia că sunt doi psalmi, precum am spus, care de ar fi fost cu adevărat ai lui Solomon, trebuia a se pune la rânduială în urma psalmilor lui David, tatăl său, ori trebuiau a se cuprinde în cărţile cele patru ale împăraţilor, ori în Paralipomena, ori măcar a se însemna în vreo parte, precum se însemnează şi cântările şi asemănările lui: Că a grăit, zice Solomon, trei mii de asemănări [pilde], şi au fost cântările lui cinci mii (III Imp. 4: 32), iar psalm al lui Solomon nu pomeneşte Scriptura.

Deci este arătat că suprascrierile Iditum, şi a fiilor lui Core, şi Asaf, şi Etam, şi Eman înseamnă că de vreme ce bărbaţii aceştia s-au hirotonit de împăratul David, din seminţia lui Levi, ca protopsalţi ai cetelor, şi s-au rânduit de el ca să laude pe Dumnezeu cu osebite organe (ale căror organe, arătat le numără Psalmul 151 după felurile lor,), precum aceasta o pomeneşte Cartea I a Paralipomenelor (în cap. 25 ori 26), pentru aceasta, David dădea fiecăruia din ei să cânte psalmul cel suprascris în numele lui, iar pe ceilalţi psalmi ai săi îi cântau toţi, de obşte. Deci de la protopsaltul care cânta fiecare psalm, de la acela şi suprascrierea a luat denumirea Psalmul lui Iditum şi al fiilor lui Core, şi al celorlalţi .

Iar cum că aceasta aşa este, se arată în Cartea I a Paralipomenilor, unde se scrie: Atunci a rânduit David, la început de a lăuda pe Domnul prin mâna lui Asaf şi a fraţilor lui, cântarea: Mărturisiţi-vă Domnului, chemaţi-l pe El întru numele Lui (I Parai. 16: 7-8). Aceasta se face arătată şi din suprascrierea Psalmului 38, care zice: Intru sfârşit, lui Iditum, cântarea lui David, pentru că s-a făcut Psalmul acesta de David şi s-a dat lui Iditum ca să-l cânte el. Şi iarăşi, Psalmul 45 aşa se suprascrie: Intru sfârşit, pentru cele ascunse fiilor lui Core, psalm al lui David. Şi îndeobşte toţi psalmii care au străine suprascrieri nu se suprascriu ai lui Idithum, ori ai lui Asaf, ori ai fiilor lui Core cu caz genitiv, ci se suprascriu cu caz dativ: lui Iditum, lui Asaf, fiilor lui Core – care este semn doveditor că de David s-au făcut Psalmii, şi acestora s-au dat cu alt chip, pentru ca să se cânte.

Iar de ar zice cineva: şi cum se suprascriu cei mai mulţi psalmi cu un astfel de caz [dativ]: Psalmi lui David? Răspundem că [tot astfel] mulţi sunt şi cei ce se suprascriu cu caz genitiv: Psalm al lui David, care arată pe făcătorul psalmului, pentru ca să ne învăţăm că ai lui David sunt Psalmii aceştia, şi nu s-au dat altuia să se cânte. Şi o asemenea suprascriere, cu genitiv, nu se află între suprascrieri: al lui Iditum, şi al lui Asaf, şi al lui Eman, ci totdeauna cu dativ: lui Iditum, psalm lui Asaf, psalm fiilor lui Core, pentru ca să înţelegem că aceştia nu sunt făcătorii Psalmilor acestora, ci lor li s-au dat numai ca să se cânte, că aceasta este deosebirea între psalmii lui David şi cei ce se suprascriu lui Iditum şi celorlalţi.

Iar Psalmul 89, cel ce se dă lui Moise, acest fel de suprascriere are: Rugăciunea lui Moise, omul lui Dumnezeu, care doar ne învaţă că psalmul acesta se potriveşte acelora care a doua oară s-au născut prin dumnezeiasca apă, adică prin mântuitorul Botez, şi s-au făcut oameni ai lui Dumnezeu, căci şi Moise se tâlcuieşte luat din apă, că aşa 1-a numit pe el fiica lui Faraon: Şi a chemat, zice, numele lui Moise, zicând: Din apă l-am luat pe el (leş. 2: 10). Iar cei care sunt luaţi din apă se iau şi se fac oameni ai lui Dumnezeu, aceia sunt care se botează. Iar psalmii cei doi, care după unii se dau lui Solomon, zicem că s-au grăit despre Hristos; pentru că Solomon se tâlcuieşte „prea-paşnic”, care este Hristos, Cel ce din fire are pacea: Ca pace, zice, las vouă. Pacea mea o dau vouă (In. 14: 27).

Iar despre psalmii care nu au suprascriere – şi pentru aceasta se numesc nesuprascrişi – zicem acestea: că multe variante manuscrise copiate evreieşti au unite pe întâiul psalm cu cel de-al doilea, încât amândoi acei psalmi au rămas nesuprascrişi, şi că psalmul al doilea fără împotrivă-grăire se arată a fi al lui David, despre aceasta mărturisesc Apostolii, zicând către Dumnezeu la Fapte: Cel ce prin gura lui David, slugii Tale a zis: Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi celelalte (Fapte 4: 25). Apoi împreună se dovedeşte că şi psalmul întâi este al lui David, şi iarăşi, dacă cel dintâi şi cel de-al doilea, cei nesuprascrişi [la evrei], sunt ai lui David, apoi şi toţi ceilalţi nesuprascrişi ai aceluiaşi David sunt, precum şi Psalmul 94, cel ce se suprascrie [Cântare de laudă lui David], este însuşi al lui David, precum mărturiseşte Apostolul Pavel în Epistola cea către Evrei, zicând care zi o hotărăşte prin David astăzi, zicând: După atâta vreme, astăzi, de veţi auzi glasul Lui, să nu învârtoşaţi inimile voastre (cap. 4: 7) .

Şi nu numai cei ce se numesc nesuprascrişi, ci şi cei ce nicicum nu au nume, pentru aceasta li se zice psalmii nenumiţi. Şi eu zic că şi aceştia sunt ai lui David, precum mărturiseşte întâiul Mucenic Ştefan, la Fapte, că a zis către iudei: Până în zilele lui David, care a aflat har înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să afle lăcaş Dumnezeului lui lacov (Fapte 7: 45). Această zicere o a scos întâiul Mucenic din Psalmul 131, care este nenumit. Şi încă psalmii cei ce au suprascris Alliluia (care înseamnă „Lăudaţi pe Domnul”, după Eusebie; că allilu se tâlcuieşte „lăudaţi”, iar ia se tâlcuieşte „Domnul”), şi aceştia, zic, ai lui David sunt, pentru că cel de-al doilea dintre dânşii, adică Psalmul 105, se vede în Cartea I a Paralipomenilor că este al lui David, din psalmul aceluiaşi David cel scris acolo, care zice: Lăudaţi pe Domnul, chemaţi-L pe El întru numele Lui, şi celelalte (I Paral. 16: 8). Se vede însă că, dacă unii psalmi sunt nesuprascrişi, pricina este că fiecare dintre ei nu se zice în numele unui rânduit [anume] neam. Iar dacă oarecari psalmi sunt nenumiţi, pricina este că psalmii cei de acest fel se dau lui Hristos. Iar dacă oarecari psalmi au suprascriere pe Alliluia, pricina este că aceia sunt laudă şi mulţumire lui Dumnezeu.

~ de Petre pe ianuarie 28, 2009.