Fericitul Teodoret – Tâlcuirea psalmului 118, 49-80

„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai

Proorocului Împărat David”

Fericitul Teodoret al Cirului

Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2003

Fericitul Teodoret49 Pomeneşte cuvintele Tale către robul Tău, întru care mi-ai dat nădejde.

Legiuind, Dumnezeu a făgăduit a Sa milostivire celor ce Îi păzesc Legea, iar pe călcătorii de Lege i-a îngrozit cu pedeapsă. Deci se roagă să-Şi aducă aminte Dumnezeu de făgăduinţele Sale, că zice: Întru acelea m-ai învăţat să nădăjduiesc. Şi, arătînd trebuinţa nădejdii, a adăugat:

50 Aceasta m-a mîngîiat întru smerenia mea, căci cuvîntul Tău m-a viat.

Că această mîngîiere am avut întru primejdii şi, ţinîndu-mă de ea, am înotat pe deasupra valurilor.

51 Cei mîndri nelegiuiau foarte, iar eu de la legea Ta nu m-am abătut.

„Mîndri” numeşte pe Saul, pe Avesalom, pe împăratul Amonitenilor, cel ce a făcut lucrurile acelea nelegiuite celor trimişi de David spre mîngîiere[1]. Ci aceia – zice – au îmbrăţişat viaţă nelegiuită, iar eu am urmat cuvintelor Tale. Însă acestea ar fi putut să le zică şi bunii-biruitori Mucenici, care au pătimit muncile acelea grele şi cumplite de la aceiaşi cruzi şi păgîni tirani.

52 Adusu-mi-am aminte de judecăţile Tale cele din veac, Doamne, şi m-am mîngîiat.

Că am luat în minte cele pentru Avel, cele pentru Avraam, cele pentru Isaac, cele pentru Iacov, cele pentru Iosif, cele pentru Iov, cele pentru Moisi, cum au fost lăsaţi a cădea în multe feluri de ispite, şi mai pe urmă i-ai arătat străluciţi şi vestiţi. Şi de aici am cîştigat destulă mîngîiere.

53 Mîhnire m-a cuprins despre cei păcătoşi care părăsesc legea Ta.

Rău pătimind, eu mă mîngîiam cu pomenirea judecăţilor Tale, dar mă mîhneam şi mă scîrbeam văzînd pe mulţi călcînd legile Tale fără de frică.

54 Cîntate erau de mine judecăţile Tale în locul nemerniciei mele.

Fiind gonit de Saul, Fericitul David a nemernicit la cei de altă seminţie, dar socotesc că el numeşte „nemernicie” nu vremea aceea, ci întreaga lui viaţă. Că el nu petrecea ca şi cum ar fi locuit, ci ca şi cum ar fi nemernicit, şi şi-a călătorit viaţa cîntînd dreptăţile lui Dumnezeu. Că aşa au tălmăcit şi ceilalţi tălmăcitori: „Cîntări îmi erau mie toate poruncile Tale în locul nemerniciei mele.”

55 Adusu-mi-am aminte noaptea de numele Tău, Doamne, şi am păzit legea Ta.

Pururea sculîndu-se noaptea, ceata Sfinţilor se roagă şi laudă pe Dumnezeul tuturor. Dar mi se pare că „noapte” numeşte aici vremea ispitelor, care aduce asupră întuneric şi vine asupra oamenilor ca o noapte. Şi în vremea aceasta este nevoie cu covîrşire de pomenirea Dumnezeului tuturor, Care mîngîie, şi îmbărbătează şi goneşte gîndurile împotrivnice.

56 Aceasta s-a făcut mie, că îndreptările Tale am căutat.

Aşa – zice – am putut a birui şi a voi avuţia îndreptărilor Tale.

57 Partea mea eşti, Doamne, zis-am să păzesc legea Ta.

Dumnezeu nu este parte a tuturor, ci a celor ce îmbrăţişează pe cele desăvîrşite: aşa, S-a făcut parte şi moştenire a preoţilor şi a leviţilor, pentru că zice: „Fiilor lui Levi nu va fi parte în mijlocul fraţilor lor, că partea lor sînt Eu, Domnul.” Aşa a zis şi în Psalmul al 15-lea: „Domnul este partea moştenirii mele şi a paharului meu.” Deci şi aici zice că: Trecînd cu vederea toate celelalte, pe Tine Te am parte, şi avuţie şi bogăţie, deci pentru aceea mă şi sîrguiesc a păzi legile Tale.

58 Rugatu-m-am feţei Tale cu toată inima mea,

Pretutindeni adaugă lîngă Lege pe acest „cu toată inima mea”, întru aceasta încredinţîndu-se, că aşa a poruncit Dumnezeul tuturor, zicînd: „Vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, şi din toată vîrtutea ta şi din toată puterea ta.”

miluieşte-mă după cuvîntul Tău!

Nu se roagă să fie miluit nehotărît, ci să dobîndească mila după dumnezeiescul cuvînt. Şi ar fi putut zice aceasta şi un bolnav priceput doctorului: Precum şti, tămăduieşte-mă după cum îţi porunceşte meşteşugul! Şi neguţătorul cel priceput ar fi putut să zică aceasta cîrmaciului: Îndreptează-ţi corabia după regulile meşteşugului, ocîrmuieşte-o după cum îţi porunceşte ştiinţa! Aşa ni se cuvine şi nouă a cere dumnezeiasca milă, că Cel ce I se cere şi este rugat ştie chipul milostivirii, că de multe ori lucrează mîntuire prin certare, şi certarea se face iubire de oameni. Aşa face şi doctorul: şi taie, şi arde, lucrînd sănătate bolnavului. Aşa se cuvine să cerem şi noi mila Ta, că uneori milostivirea se dăruieşte prin sărăcie, şi iubirea de oameni se hărăzeşte prin slăbiciune şi, după socoteala cea doctorească, cele împotrivnice se vindecă cu cele împotrivnice.

59 Gîndit-am la căile Tale şi am întors picioarele mele la mărturiile Tale.

Iar Evreul are: „căile mele”; aşijderea au tălmăcit şi ceilalţi tălmăcitori, şi Cei 70 în Exapla. Şi zice: Gîndind eu la căile mele, îndreptam picioarele mele către mărturiile Tale şi nu le lăsam să se abată din calea ce duce către Tine.

60 Gătitu-m-am, şi nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale.

Făcîndu-mă gata împotriva năvălirilor primejdiilor grele, nu am pătimit tulburare din năpădirea cea fără de veste. Aşa a biruit năvălirile păgînilor dumnezeiescul Daniil, aşa – fericiţii Coconi, aşa – minunaţii Macabei, aşa – toţi mărturisitorii Mîntuitorului. Şi Domnul porunceşte aceasta întru Sfinţitele Evanghelii: „Privegheaţi, că nu ştiţi în care ceas vine furul!”

61 Funiile păcătoşilor s-au înfăşurat împrejurul meu, şi legea Ta nu am uitat-o.

„Funii” a numit pîndirile, ori ale dracilor, ori ale oamenilor, luînd pricina asemănării de la împletire. Aşa zice şi Isaia: „Vai de cei ce îşi trag după dînşii păcatele ca şi cu o funie lungă!” Şi zice: Întinzîndu-se împrejurul meu funiile acestea, n-am scuturat de la mine pomenirea dumnezeieştii Tale Legi. Apoi, ne învaţă şi pricinile pomenirii:

62 În miezul nopţii mă sculam să mă mărturisesc Ţie, spre judecăţile dreptăţii Tale.

Că nu în fiecare zi doar – ci şi noaptea la miezul nopţii, cînd somnul vine la oameni cu mai multă dulceaţă – Te lăudam pe Tine şi binecuvîntam hotărîrile Tale cele drepte. Acest lucru l-a făcut şi dumnezeiescul Apostol, împreună cu Sila: că, fiind legat cu obezi împreună cu Sila şi pus la gros[2] cu munci şi cu bătăi, a amestecat cu rugăciunea cîntarea de laudă, şi a cules rodul privegherii celei bune, că a dobîndit dumnezeiasca slobozenie.

63 Părtaş sînt eu tuturor celor ce se tem de Tine şi celor ce păzesc poruncile Tale.

Iar Simmah, în loc de: „părtaş”, a zis: „unit”, iar Sirul: „prieten”. Că zice: Întorcîndu-mă de către cei ce voiesc şi aleg cele împotrivnice legilor Tale, aveam părtaşi şi iubiţi pe cei ce socotesc de mult preţ frica Ta şi vieţuirea după Lege. Aceasta a zis-o şi întru alt Psalm: „Iar mie îmi sînt foarte cinstiţi prietenii Tăi, Dumnezeule!”

64 De mila Ta, Doamne, plin este pămîntul, învaţă-mă îndreptările Tale!

Peste toţi – zice – verşi izvoarele milostivirii bogat, şi răsari soarele Tău peste cei răi şi peste cei buni, şi plouă peste drepţi şi peste nedrepţi şi nu aduci asupră mînie în toate zilele, ci suferi cu îndelungă-răbdare pe cei ce bîntuiesc nunţile străine[3], şi pe cei ce se pîngăresc cu nedreptate în sînge nevinovat, şi pe alţii care jefuiesc cele ce nu se cuvin, şi pe cei ce-şi întinează limba lor cu hule şi pe alţii care îndrăznesc alte lucruri din cele fără de lege. Deci, folosind atîta iubire de oameni, învredniceşte-mă şi pe mine de aceasta – Stăpîne! – dăruindu-mi cunoştinţa îndreptărilor Tale.

65 Bunătate ai făcut cu robul Tău, Doamne, după cuvîntul Tău.

Am făcut cercarea bunătăţii Tale, pentru aceea Te rog să o dobîndesc iarăşi pe aceasta şi cer să vieţuiesc după legile Tale.

66 Învaţă-mă bunătatea, şi certarea şi cunoştinţa, că poruncile Tale am crezut!

A ştiut Proorocul trebuinţa certării şi cum că din iubire de oameni o aduce Stăpînul pe aceasta asupra oamenilor. De aceea se roagă să se împărtăşească de dînsa, că Dumnezeu aduce certarea din bunătate, iar certarea lucrează cunoştinţa. Aşa se roagă şi Proorocul Ieremia: „Ceartă-ne pe noi, Doamne, însă întru judecată, iar nu întru mînie, ca să nu ne faci pe noi împuţinaţi!” Tot aşa, şi bolnavul care doreşte sănătatea caută tăiere de fier şi unelte arzătoare. Apoi, ne învaţă de unde a cunoscut folosul certării:

67 Mai-nainte de a mă smeri, eu am greşit, pentru aceasta cuvîntul Tău am păzit.

Eu însumi – zice – mi-am pricinuit certarea. Hotărîrea pedepsei este slobodă de nedreptate: păcatului i-a urmat certarea, iar certării – păzirea legilor. M-am îmbolnăvit, m-am tăiat, m-am însănătoşit.

68 Bun eşti Tu, Doamne,

Căci cu adevărat eşti bun şi iubitor de oameni.

şi întru bunătatea Ta învaţă-mă îndreptările Tale!

Pentru aceasta cutezîndu-mă, cer de la Tine să primesc cunoştinţa îndreptărilor Tale.

69 Înmulţitu-s-a asupra mea nedreptatea mîndrilor, iar eu cu toată inima mea voi cerca poruncile Tale.

Că cei trufaşi măiestresc asupra mea tot felul de vrăjmăşie, dar nu mă zădărăsc către nelegiuirea lor, îndreptîndu-mă de către poruncile Tale.

70 Închegatu-s-a ca laptele inima lor, iar eu legea Ta am cugetat-o.

Stihul acesta se aseamănă cu graiul cel proorocesc: „Îngrăşatu-s-a inima norodului acestuia, şi cu urechile lor greu au auzit şi cu ochii lor au mijit.” Se aseamănă încă şi celor zise în Ieşire pentru Faraon: „Şi s-a învîrtoşat inima lui Faraon.” Deci zice: Aceia au avut inima vîrtoasă – înşişi făcînd moliciunea ei vîrtoasă, şi îngroşînd-o şi închegînd-o ca laptele – iar eu m-am topit de cugetarea Legii Tale.

71 Bine este mie că m-ai smerit, ca să mă învăţ îndreptările Tale.

Proorocul mulţumeşte doctoriilor celor mai usturătoare ale Doctorului, după ce a cunoscut de aici sănătatea.

72 Bună este mie legea gurii Tale, mai mult decît mii de aur şi de argint.

Că, deşi m-am izgonit din împărăţie de către copilul meu, prin certarea Ta iarăşi am dobîndit Legea Ta, pe care o am mai scumpă decît toată bogăţia.

73 Mîinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, înţelepţeşte-mă, şi mă voi învăţa poruncile Tale!

Aduce aminte Făcătorului de dragostea ce o poartă firii omeneşti: căci, după ce le-a făcut pe toate cu cuvîntul, El Însuşi a zidit firea oamenilor, nu folosind „mîinile”, că este fără de trup, ci arătînd împrejurul făpturii acesteia cea mai multă dragoste. Deci Proorocul Îl roagă pe Ziditorul să dăruiască făpturii Sale pricepere.

74 Cei ce se tem de Tine mă vor vedea şi se vor veseli că întru cuvintele Tale am nădăjduit.

Zice: Pentru că am nădăjduit întru Tine şi am aflat sfîrşit potrivit nădejdii, mă voi face pricină de veselie celor bine-credincioşi.

75 Cunoscut-am, Doamne, că drepte sînt judecăţile Tale şi întru adevăr m-ai smerit.

Acestea le zice arătînd cu covîrşire a sa bună-cunoştinţă şi mulţumire. Ştiu – zice – cu de-amănuntul că bine şi cu dreptate m-ai osîndit şi m-ai înfăşurat cu felurite primejdii.

76 Facă-se dar mila Ta, Doamne, ca să mă mîngîie,

Însă de aici încolo este vremea iubirii de oameni şi a mîngîierii.

după cuvîntul Tău către robul Tău.

Că, celor ce se pocăiesc, le-ai făgăduit milostivirea Ta. Aceasta a zis şi prin Isaia: „Cînd te vei întoarce şi vei suspina, atunci te vei mîntui.” Şi prin Ieremia strigă: „Întoarceţi-vă către Mine, şi Mă voi întoarce către voi!”

77 Să-mi vie mie îndurările Tale, şi voi fi viu, că legea Ta cugetarea mea este!

Fiind lipsit de dumnezeiasca milostivire, se socoteşte mort pe sine, pentru care se roagă să învieze a doua oară prin dumnezeiasca iubire de oameni.

78 Să se ruşineze cei mîndri, că pe nedrept au făcut fărădelegi asupra mea, iar eu mă voi învăţa întru poruncile Tale.

Nu-i blestemă pe vrăjmaşi, ci se roagă pentru ei, fiindcă ruşinea lucrează mîntuire. Deci se roagă ca şi aceia să dobîndească vindecarea pe care a dobîndit-o el.

79 Să mă întoarcă pe mine cei ce se tem de Tine şi cei ce cunosc mărturiile Tale.

Fiindcă s-a depărtat de ceata drepţilor pentru păcat şi ei toţi s-au întors despre dînsul asemenea lui Dumnezeu, se roagă să se unească iarăşi cu dînşii şi să dobîndească împărtăşirea cu dînşii. Că Simmah a arătat acest stih mai descoperit: „Iarăşi să mă întoarcă pe mine cei ce se tem de Tine.”

80 Facă-se inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să nu mă ruşinez!

Vrea să aibă inima slobodă de toată prihănirea, că una ca aceasta s-a izbăvit de ruşine. Pentru aceasta i-a şi fericit pe cei fără prihană îndată ce a început Psalmul.


[1] David trimisese oameni la împăratul Hanun al Amoniţilor ca să-l mîngîie de moartea tatălui său, Nahaş. Iar acela, ispitit să creadă că trimişii sînt iscoade, i-a batjocorit cumplit, după cum citim în Cartea a doua a Împăraţilor 10:4: „Atunci a luat Hanun pe slugile lui David, şi a ras fiecăruia jumătate de barbă, şi le-a tăiat hainele pe jumătate, pînă la şolduri, şi apoi le-a dat drumul.”

[2] temniţă

[3] prea-curvarii

~ de Petre pe Aprilie 2, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: