Fericitul Teodoret – Tâlcuirea psalmului 118, 31-48

„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai

Proorocului Împărat David”

Fericitul Teodoret al Cirului

Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2003

31 Lipitu-m-am de mărturiile Tale, Doamne, să nu mă ruşinezi!

Nu a zis: „urmat-am”, aşa prost, ci: „lipitu-m-am”, adică: N-am depărtat de acestea gîndul meu nici pentru puţină vreme. Şi caută să culeagă rodul unui asemenea aşezămînt, ca să nu ia cercare de nici o ruşine.

32 Pe calea poruncilor Tale am alergat cînd ai desfătat inima mea.

Este trebuinţă de amîndouă: şi de a noastră sîrguinţă, şi de Pronia lui Dumnezeu, că nici dumnezeiescul dar nu se dă celor ce nu au bună sîrguinţă, nici firea omenească nu poate să isprăvească fapta bună fără ajutorul de sus. Aceasta ne învaţă şi Proorocul: Am alergat fără de împiedicare pe calea poruncilor Tale cînd am luat de la Tine lesnirea drumului – că „desfătare” a numit lesnirea. Şi aiurea zice: „Întru necaz m-ai desfătat.” Şi iarăşi: „Lărgit-ai paşii mei sub mine, şi n-au slăbit urmele mele.”

33 Lege pune-mi mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale, şi o voi căuta pe dînsa totdeauna!

Pe acest „lege pune-mi”, Simmah l-a zis: „arată-mi”, iar Achila şi Teodotion: „luminează-mi”. Totdeauna – zice – am trebuinţă de luminarea şi de punerea Ta de lege, ca să cunosc calea îndreptărilor Tale şi să călătoresc pe aceasta fără împiedicare.

34 Înţelepţeşte-mă, şi voi cerca legea Ta şi o voi păzi cu toată inima mea!

Şi Domnul a poruncit să cercăm Scripturile, dar cei ce le cearcă au trebuinţă de strălucirea de sus ca să afle cele căutate şi să le păzească pe cele vînate de dînşii.

35 Povăţuieşte-mă în cărarea poruncilor Tale, că aceea am voit!

Nu aşa prost cere să se facă povăţuitor al lui Dumnezeul tuturor, ci arătînd dorirea călătoriei.

36 Pleacă inima mea la mărturiile Tale, şi nu la lăcomie!

Firea apelor e să se prăvălească la vale şi, dacă i se deschide drum, acolo se duce toată; aşa şi firea oamenilor, deschizînd diavolul calea către păcat, s-a povîrnit către rău. Deci foarte potrivit se roagă Proorocul să i se plece inima spre dumnezeieştile mărturii şi să fugă de cercarea aplecării spre cealaltă parte.

37 Întoarce ochii mei, ca să nu vadă deşertăciune,

Şi deşertăciune este tot lucrul necîştigător şi nefolositor, iar unele ca acestea sînt toate lucrurile vieţii ce par a fi veselitoare. Aşa le numeşte pe dînsele şi înţeleptul Solomon: „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sînt deşertăciune!” Şi – povestind în ce chip a zidit case, şi a sădit grădini şi a gătit scăldători de ape – a adăugat: „Şi, iată, toate – deşertăciune şi voire a duhului.” Deci Proorocul se roagă să i se plece ochii minţii către altă privire şi să nu se îndulcească de deşertăciunea celor de faţă.

în calea Ta viază-mă!

Dă-mi să petrec după legile Tale!

38 Pune robului Tău cuvîntul Tău întru frica Ta!

Zice: Arată-mă întărit întru cuvintele Tale, păzindu-mă nerăsturnat cu frica Ta! – în loc de: Să stea asupră-mi frica Ta, înfricoşîndu-mă şi nelăsîndu-mă să mă abat de la cuvintele Tale!

39 Ia ocara mea pe care am bănuit-o, că judecăţile Tale sînt bune!

Iar Achila, în loc de: „am prepus”, a zis: „m-am sfiit”, la fel şi Teodotion, iar Simmah: „de care mă tem”. Iar „ocară” o numeşte aici pe cea făcută de păcat, că de aceasta se sfia, şi se temea şi trăia viaţă cu bănuială. Pentru aceasta nu a adăugat, după obicei: „judecăţile Tale am căutat”, ori: „le-am păzit”, ci a zis: „judecăţile Tale sînt bune”. Că Dumnezeu nu doar îi îngrozeşte cu pedeapsă pe cei ce păcătuiesc, ci şi făgăduieşte mîntuire celor ce se căiesc – că „judecăţi” numeşte dreptele hotărîri ale lui Dumnezeu.

40 Iată, am dorit poruncile Tale, întru dreptatea Ta mă viază!

Mie, celui ce doresc, dăruieşte-mi viaţa cea întru dreptate!

41 Şi să vină peste mine mila Ta, Doamne,

Că toţi sînt lipsiţi de dumnezeiasca iubire de oameni, chiar cel ce a ajuns la însuşi vîrful prea din vîrf al faptei bune are trebuinţă de aceasta totdeauna.

mîntuirea Ta, după cuvîntul Tău!

42 Şi voi răspunde cuvînt celor ce mă ocărăsc,

O Stăpîne! – dă-mi mîntuirea pe care ai făgăduit-o întru sfinţitele Tale cuvinte, ca să le vorbesc şi să le răspund cu îndrăzneală celor ce mă batjocoresc. Că cel ce este întru primejdii suferă ocările tăcînd, iar cel ce vieţuieşte viaţă dulce şi veselitoare mustră pe cei ce rău îl ocărăsc.

că am nădăjduit spre cuvintele Tale.

Că sînt spînzurat de făgăduinţă şi întru nădejdea aceasta călătoresc.

43 Şi să nu iei din gura mea cuvîntul adevărului pînă în sfîrşit, că întru judecăţile Tale am nădăjduit!

Proorocul ne învaţă să iubim adevărul şi să-l cerem de la Dumnezeul tuturor cu multă osîrdie.

44 Şi voi păzi legea Ta pururea, în veac şi în veacul veacului!

Că aşa de sîrguitor voi fi către paza legilor Tale. Iar prin acest „în veac şi în veacul veacului” a arătat viaţa ce va să fie, întru care se va da tuturor paza dumnezeieştilor legi curată şi lămurită.

45 Şi umblam întru lărgime, că poruncile Tale am căutat.

46 Şi grăiam întru mărturiile Tale înaintea împăraţilor, şi nu mă ruşinam.

Călătorind – zice – cu multă lesnire şi vieţuind după poruncile Tale, nu m-am temut nici de împărăteasca silnicie, ci vorbeam cu dînşii cu îndrăzneală multă, pentru că viaţa după Lege este ziditoare a îndrăznelii. Şi martor al acestui lucru este marele David, că mai-nainte de păcat vorbea cu Saul cu multă îndrăzneală, iar după păcat fugea şi de fiul ucigător de tată şi umbla plecîndu-se la pămînt şi acoperindu-şi capul. Şi marele Ilie, bizuindu-se dreptăţii, a mustrat păgînătatea lui Ahav. Tot aşa, dumnezeiescul Daniil îi zicea lui Nabucodonosor: „Şi acum, împărate, sfatul meu să-ţi placă ţie şi să speli fărădelegile şi păcatele tale cu milosteniile şi cu îndurările către săraci.” Aşa vorbea dumnezeiescul Pavel către Agrippa, şi către Fest şi către Felix. Aşa i-au defăimat pe păgînii împăraţi bunii-biruitori Mucenici.

47 Şi cugetam la poruncile Tale, pe care le-am iubit foarte.

48 Am ridicat mîinile mele către poruncile Tale, pe care le-am iubit,

Că „nu întru cuvînt este Împărăţia lui Dumnezeu, ci întru putere”, şi „cel ce a împlinit şi a învăţat Legea mare se va chema întru Împărăţia cerurilor”. Pentru aceasta, şi dumnezeiescul Prooroc a pus lucrarea înaintea cugetării, că – după ce a zis: „Cugetam întru poruncile Tale, pe care le-am iubit foarte”, arătînd dorul cel fierbinte – a adăugat: „şi am ridicat mîinile mele la poruncile Tale, pe care le-am iubit.” Că – zice – acelea pe care le învăţam prin dumnezeieştile cuvinte, le şi făceam prin lucruri. Că „nu auzitorii Legii sînt drepţi înaintea lui Dumnezeu – zice dumnezeiescul Apostol – ci împlinitorii Legii se vor îndrepta”.

şi mă îndeletniceam întru îndreptările Tale.

Pentru că necurmat cugetam la acestea.

Anunțuri

~ de Petre pe Martie 27, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: