Fericitul Teodoret – Tâlcuirea psalmului 72, 16-28

„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai

Proorocului Împărat David”

Fericitul Teodoret al Cirului

Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2003

16 Şi am socotit că am cunoscut. Osteneală este înaintea mea,

17 pînă ce voi intra în jertfelnicul lui Dumnezeu şi voi înţelege cele de apoi ale lor.

Zice: Părăsind gîndurile acelea, socoteam că Dumnezeu m-a însoţit şi m-a însortit cu osteneli şi cu ticăloşii, osîndindu-mă pentru cele greşite de mine. Însă mă voi întoarce, şi voi vedea Biserica Lui cea sfinţită şi voi privi sfîrşitul cel rău al vrăjmaşilor. Apoi, prin dumnezeiescul dar, se învaţă aceasta:

18 Însă pentru vicleşugurile lor le-ai pus lor rele, doborîtu-i-ai pe ei cînd s-au înălţat.

19 Cum s-au făcut întru pustiire! Fără de veste au lipsit, pierit-au pentru fărădelegea lor

20 ca visul celui ce se deşteaptă.

Acestea s-au întîmplat Babilonienilor în vremea lui Chir Persul, care i-a robit pe aceia şi le-a dăruit întoarcere Iudeilor. Şi după cuviinţă a asemănat buna lor norocire cu visul, căci priveliştea vieţii de acum nu se deosebeşte cu nimic de vis. Astfel, cei ce se mîndreau şi se trufeau cu puţin mai înainte, ca unii ce stăpîneau toată lumea, au pierdut de năprasnă stăpînirea şi au schimbat-o întru robia cea mai de pe urmă.

Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic îl vei face.

Ca floarea ce are icoană vremelnică, aşa puţină vreme a stat stăpînirea şi silnicia Babilonienilor. Şi zice: Pe aceasta Tu de nimic o vei face, osîndindu-i pentru păgînătatea săvîrşită împotriva cetăţii Tale.

21 Că s-a aprins inima mea,

Zice: Gîndeam acestea arzîndu-mă de fărădelegea acelora ca de foc. Că a luat a doua oară înainte-cuvîntarea, adică: „am rîvnit asupra celor fără de lege”, şi ceea ce a numit acolo „rîvnă” a chemat aici „ardere a inimii”.

şi rărunchii mei s-au schimbat.

„Rărunchi”, după cum am zis de multe ori, numeşte gîndurile, zicînd: Chiar avînd eu gînduri bine-credincioase, puţin de nu m-am abătut de trufia acelora.

22 Şi eu am defăimat, şi nu am cunoscut.

Simmah a zis mai descoperit acest cuvinţel: „Şi eu eram neştiind şi necunoscînd.” Şi zice: Din neştiinţă am suferit această patimă, neştiind judecăţile Tale.

23 Ca un dobitoc m-am făcut la Tine, şi eu – de-a pururea cu Tine.

Dar – zice – nu voi mai pătimi aceasta, nici nu voi suferi să caut, nici să iscodesc ceva din cele iconomisite de înţelepciunea Ta, ci asemenea dobitocului voi urma îndrumării Tale, ca să nu mă despart de purtarea Ta de grijă. Că – precum dobitocul urmează celui ce îl poartă, neiscodind unde îl duce – aşa, chivernisindu-mă de darul Tău, voi urma şi eu, neiscodind purtarea Ta de grijă.

24 Ţinutu-m-ai de mîna dreptei mele, şi în sfatul Tău m-ai povăţuit şi cu slavă m-ai primit.

De aici încolo, le arată pe cele pentru întoarcere, zicînd: Precum tatăl cel blînd, aflînd copilul rătăcit, îl apucă de dreapta sa şi îl întoarce acasă – aşa m-ai întors pe mine la pămîntul strămoşesc, slobozindu-mă de robie, şi dăruindu-mi trecere lesnicioasă printre neamuri şi arătîndu-mă lăudat şi slăvit.

25 Că ce-mi este mie în cer, şi de la Tine ce am voit pe pămînt?

Iar Achila a tălmăcit mai luminat: „Ce-mi este mie în cer? Şi cu Tine nu am voit pe pămînt.” A pus stihul cu întrebare, în loc de: În cer îmi este nădejdea, Te-am aşteptat şi Te aştept să-mi fii mie milostiv în cer şi pe pămînt. Că nici în cer n-am alt dumnezeu şi purtător de grijă afară de Tine, nici pe pămînt nu rînduiesc pe altul împreună cu Tine şi nu-l socotesc de-opotrivă cu Tine, ci şi în cer, şi pe pămînt, pe Tine Te ştiu Dumnezeu. S-au zis însă acestea mai ales de către faţa celor ce au crezut Mîntuitorului din neamuri, zicînd: Îmbrăţişez a Ta stăpînire!

26 Lipsit-a inima mea şi trupul meu,

Pentru aceasta, pe Tine Te doresc, şi de Tine însetez şi aştept ajutorul Tău cu sufletul şi cu trupul.

Dumnezeul inimii mele şi partea mea eşti, Dumnezeule, în veac.

Că pe Tine Te am parte, şi moştenire, şi îndulcire şi desfătare a bunătăţilor.

27 Că, iată, cei ce se depărtează pe sine de la Tine vor pieri, pierdut-ai de la Tine pe tot cel ce curveşte.

Iar cei ce se depărtează de a Ta purtare de grijă şi voiesc a sluji idolilor vor avea ca rod dintru depărtare pieirea. Căci „curvie” numeşte aici slujirea idolilor. Aşa zice Dumnezeu şi prin Ieremia: „A mers peste tot muntele cel înalt şi sub tot lemnul pădurii, şi a curvit acolo. Şi i-am zis după ce a curvit ea cu acestea toate: Către Mine întoarce-te, şi nu s-a întors.” Şi iarăşi: „Şi a prea-curvit cu lemnul şi cu piatra”, în loc de: Părăsindu-Mă pe Mine, Mirele ei, ea a slujit celor ce nu sînt dumnezei. Însă aceasta n-a zis-o pentru Babilonieni, ci pentru cei ce s-au făcut robiţi pentru păgînătatea lor: avîndu-L Mire pe Dumnezeu, aceştia au prea-curvit îmbrăţişînd robia dracilor. Ci, învăţîndu-se a se face înţelepţi din cercare, strigă:

28 Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine-mi este, a pune întru Domnul nădejdea mea,

Că, luînd cercare prin înseşi lucrurile, voi fi nedespărţit de Dumnezeu, Care m-a mîntuit, şi mă voi întări cu nădejdea întru Dînsul.

ca să vestesc eu toate laudele Tale în porţile fetei Sionului.

Şi, prin nădejdea aceasta, am dobîndit întoarcerea şi povestesc în Ierusalim facerile Tale de minuni. Că, precum pe oameni îi numeşte „fii ai oamenilor”, aşa numeşte Sionul „fată a Sionului”, căci cetatea avea două nume, şi dumnezeiasca Scriptură o numeşte „Sion” şi „Ierusalim”.

Anunțuri

~ de Petre pe Februarie 25, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: