Sf. Grigorie de Nyssa – Omilii la titlurile psalmilor (2)

Sf. Grigorie de Nissa

„La titlurile psalmilor”

Seria PSB, Scrieri, partea a II-a

EIBMBOR, București, 1998

Grigorie-de-NyssaDar pentru a cunoaşte mai amănunţit învăţătura despre virtuţi, pe care ne-o dă ca pe o călăuză întreaga Psaltire, ar fi bine ca mai întâi să ne clarificăm azi folosind o cale deosebită sub formă de înlănţuire logică despre felul cum poate ajunge virtuos cel îndrăgostit de o astfel de viaţă, căci atunci am cunoaşte şi înlănţuirea logică a învăţăturii care ne-a fost arătată mai înainte. Aşadar cel ce vrea să se orienteze spre virtute trebuie mai întâi să deosebească cu raţiunea viaţa cea bună de cea reprobabilă, indicându-le pe fiecare prin noţiuni proprii aşa încât cuvântul, fără a face vreo confuzie între ele, să nu fie tulburat de nici una din noţiunile care le-ar putea fi comune acestor două feluri de viaţă. Poate că sunt şi alte câteva semne ale caracterului particular al fiecăreia din cele două moduri de vieţuire. Cele mai generale dintre acele alte semne, sunt, după părerea mea, acestea: că bucuria produsă de aceste feluri de viaţă este distribuită între simţuri şi minte.

Răutatea produce plăcere simţurilor, pe când virtutea bucură sufletul. Dacă ar urma ca, prin lauda virtuţilor şi prin ponegrirea viciului, sufletul ascultătorilor să se îndepărteze de rău si să se apropie de bine, ponegrirea vieţii vicioase duce la ura faţă de răutate, iar lauda virtuţii atrage dorinţa către virtuţi din ce în ce mai mari; după aceasta, în măsura în care lauda vieţii virtuoase face mai mare şi mai însufleţită defăimarea vieţii vicioase, se cuvine să facem pomenirea celor care au fost admiraţi pentru virtutea lor sau osândiţi prin viciu. Căci aceasta produce o identificare a dispoziţiilor sufletului şi o siguranţă, care scoate la lumină cele două moduri de viaţă întrucât nădejdea de a fi lăudat atrage sufletul să-şi câştige aceeaşi cinste, de care s-au bucurat cei buni, iar ponegrirea păcatelor osândite pregăteşte sufletul ca să se ferească şi sa se înstrăineze de aceste deprinderi rele. Va trebui aşadar, să dăm despre fiecare mod de viaţă învăţături amănunţite, care să arate binele şi să-1 deosebească de rău, călăuzind auzul prin câteva principii şi sfaturi spre bine, şi îndepărtându-1 de rău prin cuvinte de mustrare.

Materialul l-am împărţit aşa, fiindcă natura omenească nu primeşte decât cu greu un lucru care nu-i face plăcere, iar plăcerea este propriu-zis iubirea faţă de trup. In schimb, adevăratele bucurii ale sufletului sunt departe de mediul plăcerilor iraţionale şi înrobitoare. Am înţeles de mai înainte că fiecare dintre cele două moduri de vieţuire: cea în virtute şi cea în răutate, au câte un semn special. Şi am mai înţeles totodată că prin răutate sunt linguşite simţurile trupului nostru, iar virtutea produce bucurie în sufletele celor ce o practică. Cei care abia au intrat în viaţa cea înaltă au impresia că ceea ce percepem noi cu simţurile ar constitui criteriul binelui. Căci sufletul lor nu este încă în stare să-şi dea seama de bine, nefiind încă exercitat şi obişnuit cu acest fel de a gândi. Spre un lucru cu totul necunoscut, oricât de bun ar fi el, nu ni se trezeşte dorinţa; iar dorinţa neexistând dinainte, nu se naşte nici plăcerea după ceva ce nu dorim. Aşadar, dorinţa este calea spre plăcere.

Cei ce n-au gustat încă plăcerea curată şi dumnezeiască trebuie neapărat să înţeleagă acest lucru, prin care pot ei să primească învăţăturile despre virtute îndulcite prin ceva care bucură simţurile. La fel fac de obicei medicii: ei fac pe bolnav să ia uşor vreun medicament repulsiv, amar şi greu de luat, dregându-i gustul cu dulceaţă şi miere. Dacă introducerea în viaţa virtuoasa nu se deschide prin cele spuse, sub cuvânt că trebuie mai întâi să facă deosebire clară între cele două contrarii, urmând apoi fiecare dintre aceste contrarii să fie semnalate prin noţiune proprie şi apoi să li se dea importanţă prin expresie, aşa încât fapta condamnabilă să fie făcută şi mai rea prin reprobare; iar prin faptele oamenilor însemnaţi mintea să se întărească spre fiecare faptă bună; şi prin câteva principii să se arate calea care duce la bine şi cum să se întoarcă omul de la rău. Iar caracterul hotărât şi bărbătesc al virtuţii să-1 facă plăcut celor ce se poartă ca pruncii, punând în el dulceaţa care veseleşte simţurile noastre. Atunci cititorul ar avea ocazia să înţeleagă în ce chip, prin stilul plăcut al celor spuse, am înaintat în învăţătura dată prin psalmi, care ne tace să urâm răul şi să ne simţim atraşi spre virtute.

Anunțuri

~ de Petre pe Februarie 18, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: