Fericitul Teodoret – Tâlcuirea psalmului 102, 15-22

„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai

Proorocului Împărat David”

Fericitul Teodoret al Cirului

Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2003

15 Omul – ca iarba, zilele lui – ca floarea cîmpului, aşa va înflori.

Nu ne-am deosebit cu nimic de iarbă şi de floarea care în vremea verii a înflorit, iar după puţin se veştejeşte şi piere.

16 Că duh a trecut într-însul, şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.

Iar Simmah, aşa: „Că duh a trecut printr-însul, apoi n-a mai fost.” „Duh” numeşte sufletul, care, fiind de faţă, trupul viază şi lucrează; iar zburînd sufletul, trupul se stinge şi se strică, încît nici chipurile mai dinainte nu se cunosc, nici se cunoaşte că acest trup a fost al cutăruia, iar acela al cutăruia. Şi, dacă s-ar pleca în mormînt, cineva ar putea vedea mai cu de-amănuntul acest lucru, că toate asemenea se fac cheltuire a stricăciunii şi nu păzesc chipurile mai dinainte.

17 Iar mila Domnului – din veac şi pînă în veac spre cei ce se tem de Dînsul, şi dreptatea Lui spre fiii fiilor,

18 spre cei ce păzesc aşezămîntul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele.

Deci aşa de stricăcioasă este firea, iar dumnezeiasca iubire de oameni îi dăruieşte să trăiască veacul cel lung, şi păzeşte pînă la strănepoţi răsplătirea dreptăţii datorată strămoşilor. Aşa, lui Iehu[1] i-a păzit împărăţia pînă la al patrulea neam, măcar că el n-a păzit buna-credinţă desăvîrşită, ci numai întru începutul împărăţiei a arătat rîvna. Aşa, a păzit nestinsă scînteia neamului dumnezeiescului David, şi mai ales cînd odrăslise multe păgînătăţi. Şi – zice – mila aceasta o va dărui celor ce păzesc aşezămîntul Lui, şi nu aşa prost celor ce îşi aduc aminte de poruncile Lui, ci acelora care adaugă lîngă cuvinte şi lucrurile şi îşi îndreptează a loru-şi viaţă împlinindu-le.

19 Domnul în cer a gătit scaunul Său, şi împărăţia Lui pe toţi stăpîneşte.

Acest stih se aseamănă celor zise întru alt Psalm: „Cel ce întru cele înalte locuieşte, şi peste cele smerite priveşte.” Că şi aici cuvîntul proorocesc ne învaţă că Dumnezeul tuturor are scaunul Său în cer, dar priveşte şi ocîrmuieşte zidirea, ca Cel ce este Ziditor, şi Împărat şi Stăpîn al tuturor.

20 Binecuvîntaţi pe Domnul, toţi Îngerii Lui, cei puternici la vîrtute, care faceţi cuvîntul Lui, ca să audă glasul cuvintelor Lui!

După cuviinţă a chemat Puterile nevăzute spre împărtăşirea cîntării de laudă, că firea omenească nu ajunge să Te laude după vrednicie pe Tine, Făcătorul de bine, iar firile cele fără de trupuri şi sfinte, avînd viaţa slobodă de patimi, sînt puternice a împlini dumnezeieştile porunci.

21 Binecuvîntaţi pe Domnul, toate Puterile Lui, slujitorii Lui, care faceţi voia Lui!

Multe şi felurite sînt cetele şi rînduielile celor cereşti: că sînt Începătorii, şi Stăpînii, şi Scaune, şi Domnii, şi Serafimi, şi Heruvimi şi alte nume nouă necunoscute, după cum zice dumnezeiescul Apostol. Însă proorocescul cuvînt le-a cuprins pe toate prin aceste două nume: că „Îngeri” i-a numit ca pe cei ce slujesc dumnezeieştilor porunci şi petrec dumnezeieştile cuvinte către oameni, iar „Puteri” – ca pe cele ce sînt puternice să facă lucrul poruncit, luîndu-şi vîrtutea în fire de la Cel ce le-a făcut.

22 Binecuvîntaţi pe Domnul, toate lucrurile Lui, în tot locul stăpînirii Lui,

Nici acest stih nu se potriveşte Iudeilor: că aceia, poruncindu-li-se de către cei ce-i luaseră în robie a cînta din cîntările Sionului, au zis, după Lege: „Cum vom cînta cîntarea Domnului în pămînt străin?”; iar nouă, dumnezeiescul Apostol ne porunceşte să ridicăm mîini cuvioase rugîndu-ne în tot locul. Aceasta a zis şi Stăpînul Hristos către Samarineanca: „Amin. Amin. Zic ţie – o, muiere! – că vine ceasul, şi acum este, cînd nici în locul acesta, nici în Ierusalim nu se vor închina Tatălui, că duh este Dumnezeu, şi cei ce se închină Lui se cuvine să se închine cu duhul şi cu adevărul.”

binecuvîntează, suflete al meu, pe Domnul!

Sfîrşitul împreună-glăsuieşte cu începutul: că, după ce a chemat spre împărtăşirea cîntării de laudă fiinţele cele gîndite, ne învaţă şi pe noi că e cu putinţă a-L cinsti pe Făcătorul şi a-I aduce lauda de mulţumită deopotrivă măsurată cu puterea noastră.


[1] Vezi Cartea a patra a Împăraţilor, capitolul 10:30, 31.

~ de Petre pe Februarie 16, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: