IPS Teodosie – despre rugaciune in Cartea Psalmilor (2)

Macedon Petrescu

(numele de mirean)

Sursa: www.crestinortodox.ro


Rugaciunea de lauda

Psalmistul isi face o bucurie, o placere deosebita din a lauda pe Dumnezeu. Privind natura si toate cate exista, el deduce in mod firesc existenta si atotputernicia Sa.

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria” (18, 1). Atotputernicia lui Dumnezeu s-a manifestat atat in momentul creatiei lumii, cand totul a fost adus la existenta din nimic, cat si dupa aceea, cand cu puterea Sa le-a tinut pe toate, ca, sa nu piara. Psalmul 103 este un imn de lauda la adresa lui Dumnezeu care a pus legi universului si poarta grija de fapturile sale pana la cele mai mici si mai putin insemnate. Dar prezenta lui Dumnezeu in lume nu se manifesta doar prin puterea care copleseste, ci prin bunatate si dreptate.

Cu durere observa psalmistul ca uneori in lume exista nedreptate, asuprire si rautate. Si se intreaba: „Pana cand vor birui cei rai Doamne? Ei tin cuvantari puternice, vorbesc cu trufie si toti cei ce fac raul se falesc. Ei zdrobesc pe poporul Tau, Doamne, si asupresc mostenirea Ta. Junghie pe vaduva si pe strain si ucid pe orfani”. El insa este sigur in acelasi timp ca Domnul nu va lasa pe cel rau nepedepsit. „Domnul nu lasa pe poporul Sau si nu-si paraseste mostenirea. El va face judecata dupa dreptate si toti cei cu inima curata o vor gasi buna” (Ps. 94). El „ridica pe sarac din tarana, inalta pe cel lipsit din gunoi; ca sa-i faca sa sada impreuna cu cei mari” (Ps. 113, 7-8).

Un alt motiv de lauda a lui Dumnezeu este grija si ajutorul de care poporul Israel si psalmistul insusi s-au invrednicit din partea Lui. Multe au fost incercarile care s-au abatut asupra sa, insa, cu ajutorul lui Dumnezeu el a iesit biruitor. De aceea, el nu se simte singur (Ps. 26, 1-2) ; „Iata de ce, zice, nu ne temem chiar daca s-ar zgudui pamantul si s-ar clatina muntii in inima marilor. Domnul ostirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacob este un turn de scapare pentru Noe” (Ps. 46, 1-7).

In sfarsit, el este invrednicit sa priveasca peste veacuri vremurile mesianice. Mesia este pentru el initiatorul unei epoci de dreptate si de prosperitate si, mai mult, el este aducatorul mantuirii: al mantuirii din robia dusmanilor si al mantuirii din robia pacatului.

Pentru milostivirea lui Dumnezeu care a binevoit sa aduca mantuirea, psalmistul inalta doxologia zicand: „Binecuvantat este Domnul, Dumnezeul lui Israel din veac si pana in veac” (Ps. 40, 13). Vazand in taina implinirea mantuirii, psalmistul exclama: „Mare este Domnul si laudat foarte in cetatea Dumnezeului nostru, in muntele cel sfant al lui” (Ps. 47, 1) „Ca iata imparatii s-au adunat, stransu-s-au impreuna” (Ps. 47, 4).

Cum aceasta mantuire avea sa cuprinda intreaga lume, psalmistul zice in numele tuturor: „Dupa numele tau, Dumnezeule, asa si lauda sa peste marginile pamantului, dreapta ta este plina de dreptate. Sa se veseleasca de aceasta Muntele Sionului, sa se bucure fiicele lui Iuda pentru judecatile tale, Doamne” (Ps. 47, 9-10). „Auziti acestea toate neamurile ascultati, toti cei ce locuiti in lume” (Ps. 48, 1).

Constient ca Dumnezeu este autorul tuturor binefacerilor si al mantuirii adusa prin Fiul Sau, psalmistul traieste permanent in atmosfera sfinteniei, simtindu-se atras de puterea divina. „Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineata. insetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a dupa Tine trupul meu” (Ps. 62, 1-2).

Chemarea Domnului il urmareste clipa de clipa pe psalmist incat nu poate trai dezlipit de Dumnezeu, ci doreste permanent sa se sature din prezenta dumnezeiasca: „Asa in locul cel sfant m-am aratat tie, ca sa vad puterea si slava ta” (Ps. 64, 4). Existenta capata sens numai in aceasta impletire a voii sufletului cu voia lui Dumnezeu, zicand catre Dumnezeu „ca mai buna este mila Ta decat viata; buzele mele Te vor lauda. Asa Te voi binecuvanta in viata mea si in numele Tau voi ridica mainile mele” (Ps. 62, 4-5).

Alta data vorbind despre vremurile mesianice el da slava lui Dumnezeu zicand: „Dumnezeu, imparatul nostru inainte de veac a facut mantuire in mijlocul pamantului” (Ps. 73, 13). Apoi i se adreseaza Domnului: „Tu ai sfaramat capul balaurului, datu-l-ai pe el spre mancare popoarelor pustiului. A ta este ziua si a Ta este noaptea. Tu ai intocmit lumina si soarele. Tu ai facut toate marginile pamantului; vara si primavara Tu le-ai zidit” (Ps. 73, 15, 18, 19).

Dumnezeu nu poate fi asemanat cu nimeni (Ps. 82, 1) pentru ca nimeni si nimic nu se misca fara voia, stirea si puterea Lui, caci „s-a umplut pamantul de zidirea Lui” (Ps. 103, 25), dar numai dandu-le El insusi tuturor se mentin (Ps. 103, 29), altfel, daca Domnul isi va intoarce fata de la faptura „toate se vor sfarsi si in tarana se vor intoarce” (Ps. 103, 30).

Facand parca o sinteza a maretiilor lui Dumnezeu, psalmistul indeamna la laudarea lui Dumnezeu nu numai pe oameni, ci si pe ingeri si pe toate fapturile care impodobesc universul, caci toate parca vorbesc despre Ziditorul lor. „Laudati pe Domnul toti ingerii Lui, laudati-L pe El toate puterile lui, laudati-L pe El, soarele si luna, toate stelele si lumina. Laudati pe Domnul toti cei de pe pamant… lauda lui pe pamant si in cer” (Ps. 148, 2, 3, 7, 13).

~ de Petre pe Februarie 4, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: