Fericitul Teodoret – Tâlcuirea psalmului 113, 11 – 27

„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai

Proorocului Împărat David”

Fericitul Teodoret al Cirului

Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2003

Apoi, prin alăturare şi potrivire, face mustrarea idolilor:

12 Idolii neamurilor – argint şi aur, lucruri de mîini omeneşti.

Că Tu faci cîte voieşti, iar idolii cei închinaţi de neamuri nu zidesc, ci se zidesc; şi au cinstea din materie, că se fac din aur, din argint şi din vopsele; şi dobîndesc frumuseţea din meşteşug, că argintarii, zlătarii şi zugravii le dau forma. Deci din materie şi din meşteşug îşi culeg fiinţa. Apoi, jeleşte neputinţa lor prin mai multe cuvinte, zicînd:

13 Gură au, şi nu vor grăi; ochi au, şi nu vor vedea;

14 urechi au, şi nu vor auzi; nări au, şi nu vor mirosi;

15 mîini au, şi nu vor pipăi; picioare au, şi nu vor umbla;

Zice: Sînt împodobiţi cu icoane ale simţirilor, dar sînt lipsiţi de lucrarea lor. Deci sînt mai proşti nu numai decît cei ce îi fac, ci şi decît jivinele cele prea-mici: că muştele, şi ţînţarii şi cele mai mici decît acestea au lucrarea simţurilor – că văd, şi aud, şi zboară şi umblă – iar cei ce sînt închinaţi ca nişte dumnezei nu au nici lucrarea jivinelor celor subţiri şi prea-mici.

16 nu vor glăsui cu gîtlejul lor.

Că – de vreme ce dracii ce lucrau printr-înşii şi săvîrşeau vrăjile cele mincinoase nu le aduceau pe acestea prin idolii cei neînsufleţiţi, ci prin oamenii cei cuvîntători ori prin oarecare semne vesteau ceva – după cuviinţă a zis: „nu vor glăsui cu gîtlejul lor”, că idolii sînt cu totul nemişcaţi şi neînsufleţiţi.

17 Asemenea lor să fie cei ce îi fac pe dînşii şi toţi cei ce se nădăjduiesc spre dînşii!

Şi acelora să se asemene şi cei ce se închină lor, şi cei ce-i fac pe dînşii, că e drept ca cei ce s-au cinstit cu cuvîntarea[1], dar au căzut întru atîta necuvîntare, să ia nesimţirea celor închinaţi de dînşii.

18 Casa lui Israil a nădăjduit spre Domnul, ajutorul şi scutitorul lor este.

19 Casa lui Aaron a nădăjduit spre Domnul, ajutorul şi scutitorul lor este.

Aceia au secerat pagubă, iar nu dobîndă din închinăciunea acestora, iar casa lui Israil, avînd nădejdea întru Cel ce este cu adevărat Dumnezeu, dobîndeşte totdeauna purtarea de grijă de la Dînsul. Şi a făcut pomenirea prin despărţire, cinstind cu aceasta preoţia şi învăţînd pe cei de atunci cîtă era deosebirea preoţilor de către ceilalţi.

20 Cei ce se tem de Domnul au nădăjduit spre Domnul, ajutorul şi scutitorul lor este.

Altă ceată este aceasta, afară de cea mai dinainte. Şi cuvîntul ne învaţă că – chiar dacă cineva nu are vrednicia preoţiei şi nici nu este împărtăşit de rudenia israilitenească, dar, fiind împodobit cu frica dumnezeiască, se grijeşte de fapta bună – va dobîndi şi el aceeaşi purtare de grijă de la Dumnezeul tuturor. Încă şi de demult au fost mulţi ca aceştia la Iudei, care nu odrăsliseră din rădăcina avrămească, ci veniseră din alte neamuri, care se numeau nemernici şi aveau multă cinste şi evlavie către cele dumnezeieşti. Şi acum încă, neamurile nu au rudenia cea după trup a lui Avraam, dar, dobîndind credinţa lui Avraam, sînt fii ai lui Avraam.

21 Domnul, pomenindu-ne pe noi, ne-a blagoslovit: blagoslovit-a casa lui Israil, blagoslovit-a casa lui Aaron,

22 blagoslovit-a pe cei ce se tem de Domnul,

Şi aici a făcut aceeaşi despărţire şi a arătat rodul nădejdii: că a înjugat nădejdea cu blagoslovenia şi a zis că va împărtăşi de aceasta nu numai casa lui Israil şi casa lui Aaron, ci şi pe cei ce se tem de Dînsul. Apoi, iarăşi face despărţirea vîrstelor şi a vredniciilor:

pe cei mici împreună cu cei mari.

Că nu îi învredniceşte de blagoslovenie numai pe cei tineri, ci şi pe cei îmbătrîniţi; nici numai pe cei îndestulaţi de bogăţie, ci şi pe cei ce trăiesc întru sărăcie; nici numai pe cei împodobiţi cu slobozenia, ci şi pe cei ce sînt siliţi a trage jugul robiei.

23 Sporească-vă Domnul pe voi, pe voi şi pe fiii voştri!

Celor ce au dumnezeiasca nădejde, proorocescul cuvînt le roagă creştere şi înmulţire.

24 Blagosloviţi sînteţi voi Domnului, Celui ce a făcut cerul şi pămîntul.

Şi – zice – o veţi dobîndi pe aceasta negreşit, fiindcă aţi primit blagoslovenie de la Făcătorul tuturor.

25 Cerul cerului – Domnului, iar pămîntul l-a dat fiilor oamenilor.

Că El are petrecerea în cer, nu întru acesta ce se vede, ci întru cel mai presus de acesta, pe care cel ce se vede îl are acoperămînt, precum noi îl avem pe acesta. Şi Domnul tuturor petrece în cer neavînd firea scrisă împrejur, ci făcînd bucurie cetelor Sfinţilor Îngeri care petrec acolo. Iar pămîntul l-a dat neamului omenesc, deci nu Se grijeşte numai de Iudei, ci de toţi oamenii, cărora le-a şi dat spre sălăşluire pămîntul.

26 Nu cei morţi Te vor lăuda, Doamne, nici cei ce se pogoară în iad,

27 ci noi, cei vii, bine vom cuvînta pe Domnul, de acum şi pînă în veac!

„Morţi” a numit pe cei ce au slujit idolilor celor neînsufleţiţi, că ce e mai nesimţitor decît aceia? Iar „vii” – pe cei ce se închină Dumnezeului celui viu, cărora le-a împărţit cu sorţi dumnezeiasca laudă. Şi lîngă aceasta ne învaţă că celor ce-L slujesc pe Dumnezeu li se cade să-L laude pe Dînsul cu toată sîrguinţa pînă sînt încă vii, fiindcă moartea îi opreşte de a face aceasta. Pentru aceasta zice şi întru alt Psalm: „Cînta-voi Domnului în viaţa mea, cînta-voi Dumnezeului meu pînă ce voi fi!”


[1] Oamenii păgîni, ce au fost zidiţi „cuvîntători”, adică raţionali, şi au lepădat acest dar, făcîndu-se asemenea firii necuvîntătoare.

~ de Petre pe Ianuarie 8, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: