Sf. Nicolae Velimirovici – Predică Despre David

Proloagele de la Ohrida

sf. Nicolae Velimirovici

Editura Egumenita

Sursa: Blog dedicat Proloagelor

Predică

Am păcătuit înaintea Domnului, a zis David către Nathan. (II Regi 12: 12).

Făcutu-mi-s-au lacrimile melepîine ziua şi noaptea (Psalmul 41: 3).

davidprophet_7Regele David a păcătuit înaintea lui Dumnezeu şi s-a pocăit cu amar, iar Domnul l-a iertat pe el. Păcatul regelui a fost foarte mare, dar şi mai mare a fost pocăinţa lui. El s-a făcut vinovat înaintea lui Dumnezeu de două păcate grele: de adulter şi de crimă. Dar venind Prorocul Nathan la el şi vădindu-i păcatele, Regele David a strigat cu inimă zguduită: Am păcătuit înaintea Domnului! Astfel, el şi-a mărturisit păcatul şi a plîns cu amar, cu mult amar. Lovit de durere, el s-a rugat către Dumnezeu, cu plîns, cu postiri, cu dormire pe jos, şi îndurînd cu inima înfrîntă şi zdrobită, toate loviturile pe care Dumnezeu le-a trimis asupra lui, asupra casei lui şi a poporului lui, din pricina păcatelor lui. în Psalmii lui de pocăinţă Regele David zice: Eu sînt vierme şi nu om (Psalmul 21: 6); De glasul suspinului meu, osul meu s-a lipit de carnea mea (Psalmul 101: 6); Că cenuşă am mîncat, în loc de pîine, şi băutura mea cu plîngere am amestecat-o (Psalmul 101: 10); Genunchii mei au slăbit de post (Psalmul 108: 23). Iată adevărata pocăinţă, iată omul care se pocăieşte cu adevărat! El nu s-a împietrit în păcat, nici a căzut în deznădejde, ci, punîndu-şi credinţa tare în milostivirea lui Dumnezeu, el s-a pocăit neîncetat. Şi Domnul, Carele iubeşte pre cei care se pocăiesc cu adevărat, a arătat milostivire asupra acestui bărbat al pocăinţei. Dumnezeu l-a iertat pe el şi l-a preaslăvit mai presus decît toţi regii din Israel; El i-a dat harul covîrşitor prin care a compus cele mai minunate rugăciuni de pocăinţă ieşite dintr-o inimă omenească pe pămînt, dar insuflate de sus, căci ele prorocesc lumii pre Mîntuitorul, Carele avea să se nască din seminţia lui. Fraţilor, vedem noi oare cît de minunată este mila lui Dumnezeu către cei care se pocăiesc? Atîta milostivire a revărsat Domnul asupra lui David, încît El nu S-a ruşinat să ia trup din seminţia lui David. Fericiţi cei care nu se împietresc în păcatele lor şi cei care nu deznădăjduiesc din pricina păcatelor lor! Căci pocăinţa îi mîntuieşte şi pe unii, şi pe alţii de cel rău!

O Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru, Cela Ce eşti Domnul Cel Multmilostiv, înmoaie inimile noastre cu lacrimile pocăinţei,

Căci noi Ţie ne rugăm şi pre Tine Te lăudăm în veci, Amin.

~ de Petre pe Decembrie 30, 2008.

Un răspuns to “Sf. Nicolae Velimirovici – Predică Despre David”

  1. Slava Tie Doamne slava Tie! Ca ai lasat printre noi oameni, precum Sf.Nicolae Velimirovici si multi multi altii pentru care îţi mulţumim.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: