Pr. Ioan Usca si Prof. Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 50, 9-19
„Comentarii la Psalmi”
Pr. Ioan Sorin Usca
In curs de apariţie la Editura Christiana
Sursa: Blogul Pr. Ioan Sorin Usca
9: Întoarce faţa Ta de către păcatele mele
şi toate fărădelegile mele şterge-le.
10: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule,
şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
„Iată în ce constă înnoirea în duh cinstit: să dispreţuieşti în inima ta toată gloria[34] lumii, să stârneşti în ea până-n adâncuri iubirea faţă de Făcătorul tău, să-ţi păstrezi răbdarea când eşti înjurat[35]… (Sf. Grigore cel Mare)”[36]. „Ieronim interpretează: inimă curată pentru a Te vedea: Fericiţi cei curaţi cu inima căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5,8)”[37].
„Spunem (acestea) în rugăciunile noastre […] pentru ca să putem contempla pe Dumnezeu cu inimă curată, singura în stare să-L vadă”[38]. „Cel ce a luptat vitejeşte cu patimile trupului şi a războit cu tărie duhurile necurate şi a alungat din ţinutul sufletului său gândurile lor să se roage să i se dea inimă curată şi să i se înnoiască duh drept întru cele dinăuntru, adică să fie golit cu desăvârşire de gândurile întinate şi să fie umplut prin har de gândurile dumnezeieşti, ca să devină astfel în chip spiritual o lume a lui Dumnezeu, strălucită şi mare, alcătuită din vederi – contemplaţii – morale, naturale şi teologice”[39]. „Căci ai unit cu sufletul un alt duh, al Tău, Dumnezeiesc, pe Care L-ai sălăşluit întru cele dinăuntru ale mele; Acesta este cu adevărat Pomul Vieţii; în orice pământ, adică suflet de om, ar fi sădit şi în orice inimă s-ar înrădăcina, Acesta le arată drept un alt rai foarte strălucitor, împodobit cu tot felul de pomi frumoşi şi roade felurite, cu mii de flori şi crini înmiresmaţi”[40].
11: Nu mă lepăda de la faţa Ta
şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.
„Păcătuieşte împotriva Duhului Sfânt cine nu crede în iertarea păcatelor (cf. Facerea 4, 13: Fărădelegea mea e prea mare…). Psalmistul cere să fie ferit de deznădejde (Grigore cel Mare)”[41].
12: Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale
şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
„[Fer.] Augustin şi Ieronim traduc: Dă-mi iarăşi bucuria fiului Tău Iisus. În ebraică: bucuria mântuirii Tale. Cuvântul Iisus derivă din aceeaşi rădăcină ca şi cuvântul mântuire (Gimarey)”[42].
Dă-mi iarăşi: „apodidomi = a da din nou, a restitui, a restaura, a recompune. Psalmistul se roagă să i se dea bucuria pe care o avusese, dar pe care a pierdut-o prin păcat”[43]. Cu duh stăpânitor mă întăreşte: fie cere înger de pază spre sfat, fie ca propriul său duh să fie întărit de Dumnezeu, pentru a birui ispitele; cel mai bine, le înţelegem pe amândouă acestea ca fiind cerute de către penitent. „Expresia se poate referi la duhul omului doritor să împlinească voinţa lui Dumnezeu, sau, mai degrabă, la Duhul lui Dumnezeu, dăruit cu generozitate, sau izvor de generozitate (cf. TOB, nota ad loc.)”[44].
„Numeşte pe Duhul bucurie a mântuirii întrucât este pricinuitor de bucurie nesfârşită şi dătător al stăpânirii peste patimile din lume. E Duh al mântuirii adevărate, adică al lui Hristos. Numindu-L în multe feluri, i-a spus şi inimă curată, şi duh drept, deoarece nu este al celor ce n-au inima dreaptă, ci, mai degrabă, îndărătnică şi strâmbă, cum zice Psalmistul (100, 4), nu este al celor încă neuniţi cu Dumnezeu şi care nu s-au făcut părtaşi de binecuvântarea lui Hristos prin Duhul”[45].
13: Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale
şi cei necredincioşi la Tine se va întoarce.
Îi va învăţa şi prin cuvânt, ca unul care cunoaşte căderea, urmată, însă, de ridicare, cu ajutorul harului, dar îi învaţă şi prin propria sa tulburare de după păcat; astfel, cel ce-ar dori să săvârşească păcate similare, e avertizat o dată în plus asupra urmărilor.
14: Izbăveşte-mă de vina sângelui, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele;
bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
„După unii, sângele se referă la uciderea lui Urie, soţul Batşebei, de către regele David. După Sf. Grigore cel Mare e vorba despre izbăvirea de dorinţele cărnii„[46].
15: Doamne, buzele mele vei deschide
şi gura mea va vesti lauda Ta.
„Sf. Grigore comentează astfel: Până în prezent, eu însumi mi-am deschis gura şi, din cauza cuvintelor mele deşarte, am căzut în păcat. Acum doresc ca Tu să mi-o deschizi, căci doresc din suflet ca să nu grăiesc decât ceea ce-mi vei pune Tu pe buze”[47].
16: Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat;
arderile-de-tot nu le vei binevoi.
„Respingerea sacrificiilor de către Domnul înseamnă, de fapt, respingerea lor atunci când nu sunt însoţite şi de o inimă umilită, plină de căinţă (Gimarey)”[48].
„Trupurile noastre, arse de tot prin post, nu le vei binevoi”[49]. Înfrânările trupului, despărţite de cele ale duhului, nu au nici un preţ.
17: Jertfă lui Dumnezeu: duh umilit;
inima zdrobită şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
„Smerenia este de mai multe feluri. Smerenia unuia e cu măsură, a altuia fără de hotar. Pe aceasta din urmă o laudă şi fericitul profet David, dându-ne ca pildă nu smerenia aceea care pleacă puţin mintea, ci aceea care ne zdrobeşte desăvârşit”[50]. „Deci până nu se va smeri inima, nu se poate opri din împrăştiere. Iar când omul se smereşte, îndată îl înconjoară mila şi atunci inima simte ajutorul lui Dumnezeu. Pentru că află o putere de încredere ce se mişcă în ea”[51]. „Pe slugile cele cu judecata sănătoasă nu-i îndreaptă atât pedepsele şi osândele, cât binefacerile şi conştiinţa că nu sunt pedepsiţi după cât merită pentru păcatele lor”[52]. „Smerenia nu se dobândeşte prin încovoierea grumazului, prin râncezeala coamei, sau prin haina neîngrijită, aspră şi soioasă, în care mulţi socot că stă toată virtutea; ci ea vine din inimă zdrobită şi stă în duh de smerenie”[53]. „Mintea care se roagă neîmprăştiat strâmtorează şi frânge inima, iar inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”[54].
„Fiindcă toată osârdia şi toată nevoinţa cu multe osteneli care nu ajunge la iubire în duh umilit e zadarnică şi n-ajunge la nimic folositor”[55]. „Ce e mai viteaz decât o inimă înfrântă şi smerită, care pune pe fugă fără osteneală cetele demonilor, întorcându-le înapoi?”[56]. Şi unul ca acesta „e iertat, ca unul care vrea să stăruie până la sfârşit în fapte ca acestea, umblând în smerenie şi în inimă zdrobită; căci făcând aşa şi fiind astfel, îşi luminează sufletul în fiecare zi, ajutat la aceasta de împărtăşirea celor Sfinte, şi se înalţă mai repede spre o curăţie şi sfinţenie desăvârşită”[57].
18: Fă-i bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului,
şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
„Sionul e simbolul poporului ales, după unii interpreţi (cf. IV Regi 19, 21; Psalmi 47, 68.86; Isaia 52, 8). După Sf. Grigore, Sionul se interpretează ca loc de respectare a regulelor, el designează sfânta Biserică. După alţii, Biserica, adică adunarea celor aleşi, care trebuia edificată din nou, ar fi indicată aici prin Ierusalim (Gimarey), şi sprijinită prin Isaia 60, 1. Sf. Grigore cel Mare apreciază, faţă în faţă, Ierusalimul şi Babilonul: Orice om este cetăţean al Ierusalimului sau cetăţean al Babilonului. Iubirea de Dumnezeu face din sfânt un cetăţean al Ierusalimului. Iubirea de cele pământeşti face din păcătos un constructor al Babilonului. Tot el precizează că vor fi zidite zidurile acestui Ierusalim atunci când credincioşii predestinaţi Vieţii vor fi conduşi până la perfecţiunea dreptăţii. Templul lui Solomon (III Regi 6, 7) purta figura acestei cetăţi: în timp ce-l construiau (din pietre cioplite) , nu s-a auzit nici un zgomot de ciocan„[58]. „Theodoret vede aici o prevestire a noului Sion, unde se aduce jertfa de dreptate, jertfa spirituală; el citează aici Romani 12, 1 (…jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, închinarea voastră spirituală)”[59].
19: Atunci vei binevoi jertfa de dreptate
– prinosul şi arderile-de-tot -,
atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
„Ultimele două versete sunt socotite de unii comentatori ca fiind o adăugire ulterioară, făcută de un israelit aflat în robia Babilonului: el ar fi adăugat rugăciunii de iertare a regelui David o rugă personală, pentru a obţine iertarea de păcate, vizând reedificarea templului şi a oraşului Ierusalim, complet transformate în ruine”[60].
„Jertfa dreptăţii e, după unii comentatori, sacrificiul lui Iisus. După Sf. Grigore cel Mare: Profetul ştia prin Duhul Sfânt că această instituţie a sacrificiilor conform Vechii Legi trebuia transpusă, pentru a oferi înţelegerea a ceea ce este o ofrandă invizibilă. Căci sacrificiul adevărat şi iubit de Dumnezeu este lauda care ţâşneşte dintr-o inimă curată„[61].
Dacă arderea de tot o privim ca semn al ascezei trupeşti, ca mai sus, iată că ea este primită de Dumnezeu, dacă i-a premers şi s-a însoţit cu smerenia şi, mai în amănunt zis, cu virtuţile sufleteşti.
„Atunci, când? Când vine Domnul nostru, Marele Arhiereu, Care aduce jertfa cea fără de sânge şi o primeşte”[62].
[34] Slava.
[35] Defăimat.
[36] PSALM, p. 385 [Ş. A. D.]
[37] SEP 4/I, p. 150
[38] Origen, Contra lui Celsus, VII, 45
[39] Sf. Maxim Mărturisitorul, Capetele gnostice, 179
[40] Sf. Simeon Noul Teolog, Imne, XLVII
[41] SEP 4/I, p. 150
[42] PSALM, p. 385 [Ş. A. D.]
[43] BBVA, p. 673
[44] SEP 4/I, p. 150
[45] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, XI, 12
[46] PSALM, p. 385 [Ş. A. D.]
[47] PSALM, p. 385 [Ş. A. D.]
[48] PSALM, p. 385 [Ş. A. D.]
[49] Sf. Ioan Scărarul, Scara, XXV, 58
[50] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XV, 2
[51] Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoinţe, XXI
[52] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, IX, 5
[53] Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, 124
[54] Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, 34
[55] Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze, I
[56] Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze, II
[57] Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze, IV
[58] PSALM, p. 385 [Ş. A. D.]
[59] SEP 4/I, p. 151
[60] PSALM, p. 385 [Ş. A. D.]
[61] PSALM, p. 385 [Ş. A. D.]
[62] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 201
Psaltirea 