Pr. Ioan Usca si Prof. Ioan Traia- Comentarii la Psalmul 38

„Comentarii la Psalmi”

Pr. Ioan Sorin Usca si prof. Ioan Traia

In curs de apariţie la Editura Christiana

Sursa: Blogul Pr. Ioan Sorin Usca

PSALMUL 38 –

Pentru sfârşit: o cântare a lui David pentru Iditun.

david_8„Un om lovit de mare suferinţă nu e în stare să cugete cu seninătate; oricât s-ar strădui să nu dea glas revoltei, cu strigătul său ajunge chiar să-L înfrunte pe Dumnezeu, asemenea lui Iov. Deoarece credinţa în înviere nu exista încă la acea vreme, singura sa nădejde explicită în faţa caracterului derizoriu al vieţii este că Dumnezeu îi va mai dărui un răgaz”[1].

„Cuvintele introductive: liditun[2] (pentru Iditun). În Septuaginta: τω Ιδιθουν (pentru Idithun). Iditun, fiul levitului Berechia, a fost dirijor al muzicanţilor în vremea lui David”[3].  „Unii comentatori cred că Iditun denotă modul de a cânta un anume psalm (tonul, tonalitatea, inflexiunea vocii) şi că rudenia acestui cuvânt cu Iditun, cântăreţul levit rânduit de David (I Paralipomena 25, 1; II Paralipomena 5, 12) este incertă sau foarte îndepărtată”[4].

1: Zis-am: „Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea”;

pusu-i-am gurii mele pază

când păcătosul mi-a stat împotrivă,

2: amuţit-am şi m-am smerit, şi chiar despre cele bune am tăcut

şi durerea mea s-a înnoit.

„Prin urmare, cel ce în vremea năvălirii ispitelor se abţine de la contemplaţia naturală şi stăruie numai în rugăciune, adunându-şi mintea din toate şi concentrând-o în ea însăşi şi în Dumnezeu, omoară deprinderea puterilor naturale ale sufletului de-a lucra răul prin simţuri, mişcându-se împotriva firii. Făcând aşa, el întoarce cu ruşine pe diavolul, dat fiind că acela nu mai dispune de deprinderea amintită, în care încrezându-se cu îngâmfarea-i obişnuită a venit asupra sufletului, ridicându-se prin cugetări trufaşe împotriva adevărului”[5]. Chiar despre cele bune am tăcut: „a grăi chiar cele bune e un lucru mai jos decât tăcerea”[6].

3: Inima mea s-a înfierbântat în lăuntrul meu

şi în cugetul meu foc se va aprinde.

Cu limba mea grăit-am:

„Doamne, fă-mă să-mi cunosc sfârşitul

„Vrei să-ţi arăt în ce fel iese foc din cuvintele Duhului Sfânt şi aprinde inimile celor ce cred? Ascultă ce spune David în psalm: Spusa Domnului l-a înflăcărat”[7].  „Rugăciunea curată şi neîmprăştiată a inimii este aceea din care se naşte o oarecare căldură în inimă”[8].  „În cugetarea mea, mai bine zis în pocăinţa mea, se va aprinde focul rugăciunii care mistuie materia păcatului”[9].  „Nu trece peste cuvinte grăbit. Descoase-le cu cugetarea şi adună-le în vistieria minţii. Pe urmă gândeşte la cele citite, ca să ţi se îndulcească cugetarea din înţelegere şi să-ţi rămână neuitate cele citite. Prin aceasta ţi se va aprinde inima de cugetările dumnezeieşti”[10].

Sfârşitul: „Origen îl înţelege ca exprimând ţinta: natura spirituală are drept ţintă cunoaşterea Sfintei Treimi. Pentru Ambrozie şi Ieronim, aici întreaga omenire întreabă când va încredinţa Hristos Tatălui împărăţia (cf. I Corinteni 15, 24)”[11].

4: şi care este numărul zilelor mele,

ca să ştiu ce-mi lipseşte”.

Adică „să ştiu cât sunt eu de plăpând şi trecător”[12].

5: Iată, Tu mi-ai făcut zilele ca pasul de-o palmă

şi fiinţa mea ca o nimic toată înaintea Ta.

Da, toate sunt deşarte, fiece om care trăieşte;

6: da, omul trece ca un chip în oglindă,

vai, în zadar se tulbură;

adună comori şi nu ştie pentru cine le strânge.

Ca un chip în oglindă sau ca o închipuire [SEP 4]: „Ambrozie interpretează: sub Lege se trăia în prefigurare, o dată cu Evanghelia trăim în imagine, în cer vom trăi în adevăr, pentru că-L vom vedea faţă în faţă (cf. I Corinteni 13, 12)”[13].

„Dacă nici cel ce nedreptăţeşte nu ajunge la vreun prisos, nici cel nedreptăţit nu e lipsit de ceva, omul trece ca o umbră şi, deci, în deşert se tulbură”[14].  „Pentru cine strângeţi? Citiţi în Psalmi ce scrie acolo despre bogatul zgârcit: Adună comori şi nu ştie pentru cine osteneşte! Un moştenitor trândav le aşteaptă, nerăbdător şi rău la gură, că nu muriţi mai repede! Ce poate fi mai trist decât să nu găseşti recunoştinţă la acela pentru care te chinuieşti să strângi! Pentru unul ca acela îţi amărăşti viaţa şi rabzi de foame! Pentru acela te temi să nu-ţi micşorezi averea şi-ţi petreci zilele în postire!”[15].

7: Şi acum, cine este tăria mea de a-ndura? Oare nu Domnul?

Da, fiinţa mea e de la Tine.

8: Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele;

Tu m-ai făcut ocară celui fără minte.

9: Amuţit-am şi nu mi-am deschis gura,

că Tu eşti Cel ce m-ai făcut.

10: Îndepărtează de mine biciuirile Tale;

sfârşitu-m-am de puternicia mâinii Tale.

11: Cu mustrări pentru nelegiuiri Tu l-ai certat pe om

şi viaţa i-ai subţiat-o ca pe o pânză de păianjen;

da, în zadar se tulbură tot omul.

„Sufletul trebuie îmbiat întâi la nevoinţe prin bucuria începătoare, ca apoi să fie mustrat şi probat de către adevărul Duhului Sfânt pentru relele pe care le-a făcut şi pentru împrăştierile de care se mai face vinovat. Iar după ce mustrarea aceasta va fi probat sufletul ca într-un cuptor, acesta va primi bucuria fără năluciri, în pomenirea fierbinte a lui Dumnezeu”[16].

12: Ascultă-mi, Doamne, rugăciunea

şi ia aminte la cererea mea,

lacrimile mele nu le trece sub tăcere,

că străin sunt eu la Tine,

străin ca toţi părinţii mei.

Străin sunt eu: „Fiindcă orice sfânt călătoreşte având în faţă icoana bunătăţilor, care-l cheamă spre viitor”[17]. Dar aici e vorba mai degrabă de omul ce se simte înstrăinat de Dumnezeu, cum a fost întreaga omenire până la venirea Mântuitorului.

13: Cruţă-mă, ca să răsuflu

înainte de a mă duce şi de a nu mai fi.

Viziune eshatologică încă tulbure. Versetul aminteşte de Iov 10, 20.

De a nu mai fi: „Origen şi Atanasie completează: nu voi mai fi păcătos, căci prin iertarea Ta voi fi transformat. După Augustin, psalmistul se teme să meargă în locul în care nu este; vrea să meargă acolo unde este Fiinţa supremă”[18].



[1] SEP 4/I, p. 124 (Septuaginta)

[2] לידיתון

[3] PSALM, p. 381

[4] BBVA, p. 659 (Biblia in varianta Bartolomeu Valeriu Anania)

[5] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 49

[6] Calist Catafygiotul, Despre viaţa contemplativă, 40

[7] Origen, Omilii la Levitic, IX, 9

[8] Calist şi Ignatie Xanthopol, Cele 100 de Capete, 54

[9] Sf. Ioan Scărarul, Scara, V, 29

[10] Teolipt al Filadelfiei, Despre ostenelile vieţii călugăreşti

[11] SEP 4/I, p. 125

[12] BBVA, p. 660

[13] SEP 4/I, p. 125

[14] Marcu Ascetul, Despre cei ce-şi închipuie că se îndreptează din fapte, 126

[15] Sf. Ambrozie al Milanului, Împotriva bogaţilor răi, 8

[16] Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 de capete, 60

[17] Sf. Maxim Mărturisitorul, Capetele gnostice, 117

[18] SEP 4/I, p. 126

~ de Petre pe Noiembrie 12, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: