Pr. Ioan Usca si Prof. Ioan Traia- Comentarii la Psalmul 37

„Comentarii la Psalmi”

Pr. Ioan Sorin Usca si prof. Ioan Traia

In curs de apariţie la Editura Christiana

Sursa: Blogul Pr. Ioan Sorin Usca

PSALMUL 37 –

Un psalm al lui David; spre aducere aminte, asupra Sâmbetei.

intrareaierusalim„Un om strivit de boală (lepră?) şi prigonit pe nedrept îşi strigă către Dumnezeu suferinţa, recunoscându-se păcătos, dar şi încrederea în atotştiinţa şi îndurarea divină. Creştinii îl socotesc printre cei şapte psalmi de pocăinţă”[1].

„Cuvintele introductive: În ebraică: lehazkir[2] (spre amintire), iar în Septuaginta: εις ανάμνησιν περι σαββάτου (spre amintire despre Sabat). Despre Sabat este o interpolare în Septuaginta”[3].

„Fericitul Augustin: Dacă psalmistul plângea şi se tânguia într-o zi de Sâmbătă, care este ziua de odihnă, înseamnă că sufletul său era foarte tulburat. În acest sens trebuie citit şi textul: Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâie (Matei 5, 4); cei ce-şi plâng păcatele sunt capabili de mântuire”[4].

1: Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri,

nici cu urgia Ta să mă cerţi.

2: Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine

şi ai apăsat peste mine mâna Ta.

„Pornind de la premisa că săgeţile Domnului nu sunt altceva decât cuvintele Sale înfipte în inima omului cu menirea de a o înflăcăra, Fericitul Augustin tâlcuieşte astfel: Cuvintele (săgeţile) Domnului există în inima psalmistului, şi datorită lor îşi aminteşte el de Ziua Sâmbetei; dar pentru că, din pricina stării sale de păcat, Sâmbăta este doar o amintire, iar nu o trăire actuală, cuvintele Domnului nu mai provoacă înflăcărare, ci o suferinţă din cauza căreia nu este vindecare în trupul meu (vezi urmarea)”[5].

Cel muncit de păcatele săvârşite arată prin aceasta că n-a primit numai săgeţile Domnului în sine: „Rănile mele nu sunt răni pricinuite de sabie, nici moartea mea nu e moarte adusă de război, ci săgeţile aprinse ale vrăjmaşului s-au înfipt în mine şi au orbit pe omul meu dinlăuntru”[6].

3: Nu este vindecare în trupul meu de la faţa mâniei Tale,

nu este pace în oasele mele de la faţa păcatelor mele.

4: Că fărădelegile mele au covârşit capul meu,

ca o sarcină grea mă apasă.

5: Împuţitu-s-au şi au putrezit rănile mele

de la faţa nebuniei mele;

„Viermii cei răi şi cumpliţi, care nu sunt altceva decât duhurile celui viclean şi puterile întunericului, se târăsc, îşi fac cuib, mişună în el, îl mănâncă şi îl distrug”[7].  „Toate pornirile trupului potrivnice raţiunii sunt strunite de bunele învăţături. În mod necesar, sufletul care n-a fost impregnat, ca de sare, de acestea, miroase şi face viermi”[8].  „Păcatul are mirosul putreziciunii, virtutea răspândeşte parfumuri”[9].  „Aşadar, nebunia e un izvor al tuturor relelor. Căci nebunia a născut neascultarea, iar neascultarea, rana. Şi, după rană, aceeaşi nebunie a născut nepăsarea, iar nepăsarea a produs putreziciunea şi împuţiciunea. Şi nenorocitul trup s-a umplut de viermi şi s-a stricat. Şi stricându-se a fost aruncat în mare şi s-a făcut mâncare peştelui cel mare. Şi s-a sălăşluit în măruntaiele lui până ce a venit viermele ceresc care, pironit de undiţa crucii, s-a coborât în măruntaiele peştelui celui mare şi a scos prin gura lui mâncarea ce o înghiţise împreună cu măruntaiele lui. Şi luând trupul, l-a uns cu untdelemn, l-a înmuiat în apă şi l-a copt în foc”[10].  „Cine a luat, aşadar, rănile noastre şi a suferit pentru noi, ca un medic al sufletelor şi al trupurilor, poate neglija mai apoi putreziciunea rănilor noastre?”[11].

6: chinuitu-m-am şi m-am gârbovit peste măsură,

toată ziua mâhnindu-mă umblam.

7: Că şalele mele s-au umplut de ocări

şi nu este vindecare în trupul meu.

8: Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte,

răcnit-am din suspinul inimii mele.

9: Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea

şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns.

„Cu acestea se poate lăuda cineva şi poate cânta un cuvânt aşa de cuvios şi de minunat despre sine, dacă are dorinţele sale îndreptate numai spre ceea ce place lui Dumnezeu şi s-ar vedea însetând după cele ce vrea Acela să le facă”[12].

10: Inima mi s-a tulburat, tăria m-a părăsit,

iar lumina ochilor mei, nici aceasta nu este cu mine.

11: Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut,

apropiaţii mei departe de mine au stat,

„Începând cu acest verset, Părinţii referă psalmul la Hristos. Chiar şi afirmaţiile adecvate unui păcătos sunt interpretate în sensul că El ia asupra Sa păcatele lumii”[13].

12: şi peste măsură se sileau cei ce-mi căutau mie sufletul;

cei ce căutau să-mi facă rău grăiau deşertăciuni

şi vicleşuguri toată ziua cugetau.

13: Eu însă ca un surd nu auzeam

şi ca un mut ce nu-şi deschide gura;

14: şi m-am făcut ca un om ce nu aude

şi-n gura lui nu are vorbe de mustrare.

„Dacă uneori sunt rostite cele deşarte, dacă uneori sunt proferate cele slabe, nepotrivite, ruşinoase, profane, criminale, cel ce cunoaşte educaţia Domnului închide urechile, îndepărtează auzul şi spune [precum Psalmistul]”[14].

„Dacă a încetat de curând războiul patimilor neastâmpărate, sufletul are nevoie de multă tăcere a buzelor”[15].  Surzi trebuie să fim faţă de îmbierile ispititorilor: „Deci şi noi să nu-i auzim pe ei ca unii ce suntem străini de ei, nici să ascultăm de ei chiar de ne scoală la rugăciune şi chiar de ne vorbesc despre posturi. Iar în privinţa hotărârii de-a ne nevoi, să luăm aminte mai degrabă la noi înşine şi să nu ne lăsăm amăgiţi de ei, care toate le fac cu viclenie. Pe de altă parte nu trebuie să ne temem de ei, chiar dacă par că dau năvală asupra noastră, chiar de ne ameninţă cu moartea, căci sunt slabi şi nu pot nimic, decât numai să ne ameninţe”[16].

15: Că eu în Tine, Doamne, am nădăjduit,

Tu mă vei auzi, Doamne, Dumnezeul meu.

„Ai văzut ce înaltă filozofie? Învinge pe căi cu totul potrivnice. Duşmanii urzeau vicleşuguri, iar el îşi astupa urechile, ca nici să nu audă; aceia toată vremea nu încetau să-şi ascută limba şi să grăiască deşertăciuni şi vicleşuguri, iar el cu tăcerea potolea furia lor. […] Pentru că mi-am pus nădejdea mea în Tine, spune profetul, nici nu mă mai interesează ce fac aceia. Ajutorul Tău e îndestulător să risipească totul, să facă fără putere vicleniile şi uneltirile lor şi să nu se împlinească cele puse la cale de ei”[17].

16: Că am zis: – „Să nu se bucure cândva de mine vrăjmaşii mei”,

şi când mi s-au clătinat picioarele, ei împotriva mea grăiau cu vorbe mari.

17: Că eu sunt gata să cad sub lovituri

şi durerea îmi este pururea-nainte.

18: Că fărădelegea mea eu o voi vesti

şi treaz voi sta asupra păcatului meu.

19: Dar vrăjmaşii mei trăiesc şi s-au făcut mai tari decât mine

şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept;

20: cei ce-mi răsplătesc cu rău pentru bine mă defăimau

pentru că urmam binele.

Cuvintele se pot aplica Domnului Hristos, prigonit de iudei: „Căci, trebuind să-L câştige ca Binefăcător, cu cinstire prin recunoştinţă, prin ruşine şi frică, Îl supun pe Domnul la sudori şi osteneli […]. În acestea se vede îndrăzneala iudeilor”[18].

21: Nu mă părăsi, Doamne, Dumnezeul meu,

nu Te-ndepărta de mine;

„După Augustin, Hristos transfigurează în Sine persoana primului om, care, într-un anume sens, a fost îndepărtat. Omul nostru vechi este pironit pe cruce cu El – cf. Coloseni 2,13 sq.”[19].

22: ia aminte spre ajutorul meu,

Doamne al mântuirii mele!

„Psalmul se încheie cu un strigăt după ajutor; Eusebiu îl pune în strânsă legătură cu următorul [psalm]”[20].



[1] SEP 4/I, p. 122

[2] להזכיר

[3] PSALM, p. 381

[4] BBVA, p. 658

[5] BBVA, p. 658

[6] Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte, XXIX, 8

[7] Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, I, 5

[8] Metodiu de Olimp, Banchetul sau despre castitate, I, 1

[9] Origen, Omilii la Cartea Cântarea Cântărilor, I, 2

[10] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 62

[11] Origen, Omilii la Levitic, VII, 2

[12] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XVI

[13] SEP 4/I, p. 123

[14] Origen, Omilii la Exod, III, 2

[15] Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, 165

[16] Sf. Atanasie cel Mare, Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Antonie, XXVII

[17] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XXIX, 1

[18] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, II, 4

[19] SEP 4/I, p. 124

[20] SEP 4/I, p. 124

~ de Petre pe Noiembrie 5, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: