Fericitul Teodoret – Tâlcuirea psalmului 17, 1-26

„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai

Proorocului Împărat David”

Fericitul Teodoret al Cirului

Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2003


saint_theodoret_of_cyr1Întru sfîrşit, robului Domnului, lui David, care a grăit Domnului cuvintele cîntării acesteia în ziua în care l-a izbăvit pe dînsul Domnul din mîna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mîna lui Saul, şi a zis:

Arătată este deasupra-scrierea şi nu are trebuinţă de tîlcuire. Pricina Psalmului este pusă şi în Istoria Împăraţilor. Însă vrednic lucru este a ne minuna de filosofia Proorocului, că – pătimind de la Saul atîtea bîntuieli – nu l-a rînduit pe dînsul între vrăjmaşii lui, ci – despărţindu-l de neprieteni – nu l-a pomenit ca pe un vrăjmaş. Şi s-a scris deasupra „întru sfîrşit”, căci are şi proorocia chemării neamurilor şi a înstrăinării Iudeilor, care s-a făcut după multe vremi mai pe urmă.

1 Iubi-Te-voi, Doamne, vîrtutea mea!

2 Domnul este întărirea mea, şi scăparea mea şi izbăvitorul meu. Dumnezeul meu, ajutorul meu, şi voi nădăjdui spre Dînsul. Apărătorul meu, şi cornul mîntuirii mele şi sprijinitorul meu.

Proorocul răsplăteşte facerile de bine cu dragoste, căci doar cu aceasta este cu putinţă a-I răsplăti lui Dumnezeu acela ce bine a pătimit de la Dînsul. Pe aceasta a legiuit-o Dumnezeu şi cînd începea Punerea de Lege: „Să iubeşti – zice – pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, şi din tot sufletul tău şi din toată vîrtutea ta.” Şi însăşi slujba urmează dragostei celui iubit, pentru că dragostea „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă, dragostea nu cade niciodată.” Şi se făgăduieşte Fericitul David să iubească pe Dumnezeu, nu pentru că nu ar fi făcut desăvîrşit acest lucru pînă atunci, ci nesuferind a se sătura de dragoste. Apoi, dă numiri dumnezeieşti facerilor de bine şi din catalogul bunătăţilor pe care le-a dobîndit face catalog de nume. Şi numeşte pe Dumnezeu: „vîrtute”, fiindcă s-a împărtăşit de aceasta; „întărire”, ca acela ce s-a întărit împotriva neprietenilor; „scăpare”, ca acela ce a avut pe Dumnezeu zid şi îngrădire tare; „izbăvitor”, ca acela ce s-a izbăvit prin Dumnezeu de vrăjmaşi; „ajutor”, ca acela ce de acolo a dobîndit ajutorul; „apărător”, ca pe Cel ce i S-a făcut lui apărător în vreme de nevoie; „corn de mîntuire şi sprijinitor”, ca acela ce s-a mîntuit cu a Lui purtare de grijă. Iar „corn de mîntuire” a pus din metafora dobitoacelor ce îi muncesc pe vrăjmaşi cu coarnele. „Corn încă se zice şi împărăţia, că «va da tărie împăraţilor noştri şi va înălţa cornul unsului Său», în loc de: «împărăţia unsului Său».”

3 Lăudînd, voi chema pe Domnul, şi de vrăjmaşii mei mă voi mîntui.

Aici ne învăţăm să mulţumim pentru bunătăţile ce ni s-au făcut şi să cerem iarăşi cele cuvenite. Şi zice: Făcînd aceasta, voi fi mai înalt decît vrăjmaşii. Apoi, povesteşte ridicările asupră cele de multe feluri ale neprietenilor:

4 Cuprinsu-m-au durerile morţii şi rîurile fărădelegii m-au tulburat,

5 durerile iadului m-au înconjurat, întîmpinatu-m-au laţurile morţii.

„Dureri ale morţii” şi „ale iadului”, numeşte primejdiile purtătoare de moarte, căci, precum odată cu naşterea se fac durerile, aşa se învecinează cu moartea şi primejdiile prea-mari. Iar „rîuri ale fărădelegii” sînt năpădirile nedrepte şi fără de veste ale vrăjmaşilor, că Saul şi ceilalţi neprieteni năvăleau de năprasnă, precum izbeşte rîul cînd primeşte scursurile apelor de aici şi de acolo. Iar „laţuri ale morţii” a numit năpădirile, că ceea ce este laţul şi cursa celor necuvîntătoare le este pîndirea celor ce li se dă război: amîndouă sînt măiestrii de vătămare ascunsă.

6 Şi, cînd mă necăjeam, am chemat pe Domnul şi către Dumnezeul meu am strigat. Şi a auzit din Biserica cea sfîntă a Sa glasul meu, şi strigarea mea înaintea Lui va intra în urechile Lui.

Însă, fiind înconjurat de atîtea primejdii, am chemat dumnezeiasca purtare de grijă, defăimînd tot ajutorul omenesc. Şi nu am greşit în nădejdea mea, că Dumnezeu a primit cererile mele îndată. Iar „Biserică”, aici, nu o zice pe cea făcută de mînă, că Solomon[1] a zidit-o pe dînsa după acestea, ci a numit aşa Cerul.

7 Şi s-a clătinat, şi s-a cutremurat pămîntul, şi temeliile munţilor s-au tulburat şi s-au clătinat, că S-a mîniat pe dînsele Dumnezeu.

8 Suitu-s-a fum întru mînia Lui, şi foc de la faţa Lui se va aprinde, cărbuni s-au aţîţat de la Dînsul.

Însă toate acestea nu le-a pus ca şi cum aşa s-au făcut cu adevărat, ci pentru că în acest chip sînt înţelese cu credinţa. Dumnezeu a făcut aşa de multe ori, nu numai pedepsind, ci şi înfricoşînd pe oameni, îngrozind cu trăznete, cu sunete, cu cutremur şi cu foc. Astfel, voind a-l înfricoşa pe Israil, a arătat muntele Sinai fumegînd cu foc. Deci prin acestea Proorocul a vestit pedeapsa asupra vrăjmaşilor, învăţînd şi pe ceilalţi oameni să nu le lucreze pe cele asemenea, ca să nu pătimească la fel.

9 Şi a plecat cerurile, şi S-a pogorît şi – negură sub picioarele Lui.

10 Şi S-a suit peste Heruvimi şi a zburat, zburat-a pe aripile vînturilor.

11 Şi a pus întuneric ascunderea Lui, împrejurul Lui – Cortul Lui,

Aici, povestind iarăşi arătarea lui Dumnezeu, pune întru ascultători destulă frică. Dar noi nu ştim nici pogorîre, nici suire a firii dumnezeieşti, că Dumnezeu este nescris împrejur, fiind pretutindeni de faţă şi pe toate cuprinzîndu-le. Ci prin acestea învăţăm mulţimea felurită a iconomiilor, că uneori Se arată oamenilor mai cu blîndeţe şi mai cu apropiere, iar alteori mai cu mare cuviinţă[2]. Uneori încă, voind a pune în lăuntru frică, arată lucruri prea-slăvite şi neobişnuite. Deci pe acest „a plecat cerurile şi S-a pogorît” îl vom înţelege cum că a arătat a Sa arătare. Iar „negură sub picioarele Lui” însemnează venirea de faţă cea nevăzută; suirea „peste Heruvimi” şi zburarea „peste nori” arată iuţimea arătării; acest „a pus întuneric ascunderea Lui” închipuie firea cea nevăzută, iar „împrejurul Lui este Cortul Lui” – lumina dimprejurul Lui. Pentru aceea a zis şi Fericitul Pavel: „Cel ce singur are nemurirea şi locuieşte în lumina cea neapropiată.”

întunecoasă apă în norii văzduhurilor.

12 Dintru strălucire înaintea Lui nori au trecut,

Zice: Precum aerul, întunecîndu-se prin desimea norilor, sloboade strălucirea fulgerului, tot aşa Dumnezeul tuturor, nevăzut fiind, Îşi sloboade şi razele luminii gîndite, dar îi şi munceşte cu focul cel muncitor pe cei ce trăiesc întru răutate. Că aceasta a arătat adăugînd:

grindină şi cărbuni de foc.

13 Şi a tunat din cer Domnul şi Cel înalt Şi-a dat glasul Său.

14 Trimis-a săgeţi, şi i-a risipit pe ei; şi fulgere a înmulţit, şi i-a tulburat pe dînşii.

Acestea s-au petrecut şi la noi de multe ori: că, întru războaiele făcute nu de mult, i-a mistuit cu grindină şi cu foc pe barbarii care veniseră asupra noastră dinspre miazănoapte, iar pe Perşii ce se ostăşiseră dinspre răsărit şi nădăjduiau a lua fără sînge cetăţile noastre i-a înobădat cu obezi şi i-a oprit de a mai păşi înainte; şi pe unii i-a dat la moarte, iar pe alţii i-a trimis vestitori ai celor făcute şi întîmplate.

15 Şi s-au arătat izvoarele apelor şi s-au descoperit temeliile lumii de certarea Ta, Doamne, de suflarea Duhului mîniei Tale.

Şi aceasta s-a făcut la noi întru multe părţi: clătindu-se, pămîntul s-a desfăcut, şi adînc nemăsurat s-a arătat în munţi înalţi şi apă a ieşit în locuri fără apă. Ocîrmuitorul tuturor le face pe acestea arătînd oamenilor puterea Sa cea muncitoare şi învăţîndu-i că într-o clipeală poate să aducă pierzarea cea de tot asupra tuturor, dar, din iubire de oameni, întîrzie pedeapsa şi aşteaptă pocăinţa.

16 Trimis-a dintru înălţime şi m-a luat, luatu-m-a din ape multe.

Şi, învăţîndu-ne ce numeşte cu închipuire „ape”, a adăugat:

17 Izbăvi-mă-va de vrăjmaşii mei cei tari şi de cei ce mă urăsc pe mine, că s-au întărit mai vîrtos decît mine.

Zice: A arătat vădit neprietenilor mei purtarea de grijă asupra mea. Că aceasta a zis grăind: „Trimis-a dintru înălţime şi m-a luat”, în loc de: I-a încredinţat pe toţi că mi-a dat ajutor din cer şi m-a învrednicit de această purtare de grijă, văzînd tăria neprietenilor, căci „s-au întărit mai vîrtos decît mine”.

18 Întîmpinatu-m-au în ziua răutăţii mele,

Mie mi se pare că însemnează aici scularea asupră-i a lui Avesalom, făcută după păcat, că „răutate” – pe care Simmah o numeşte „ticăloşie” – zice slăbiciunea sufletului pentru care s-a făcut păcatul.

şi S-a făcut Domnul întărirea mea şi m-a scos întru lărgime.

Împingîndu-mă – zice – şi surpîndu-mă şi trîntindu-mă, m-a întărit Dumnezeu şi strîmtoarea a făcut-o lărgime, dăruindu-mi viaţă în locul morţii celei aşteptate. Aceasta o zice încă şi în alt Psalm: „Împins fiind, m-am povîrnit să cad, şi Domnul m-a sprijinit.”

19 Izbăvi-mă-va, că m-a voit.

Nădăjduiesc că mă va învrednici de acelaşi ajutor şi în vremea de aici înainte, şi mă voi înălţa deasupra vrăjmaşilor, măcar de vor şi avea prea-foarte multă putere.

20 Şi îmi va răsplăti mie Domnul după dreptatea mea şi după curăţia mîinilor mele îmi va răsplăti mie.

21 Că am păzit căile Domnului şi nu am făcut păgînătate despre Dumnezeul meu.

22 Că toate judecăţile Lui sînt înaintea mea şi îndreptările Lui nu s-au depărtat de la mine.

Nu fără dreptate – zice – face purtare de grijă pentru mine, ci ştiind scopul meu şi cunoscînd că am sîrguinţă să păzesc toate poruncile Lui. Că – de vreme ce a arătat multa purtare de grijă a lui Dumnezeu spre dînsul – arată acum şi dreptatea acesteia, îndemnînd pe auzitor spre fapta bună şi învăţîndu-ne că nu este cu putinţă a o dobîndi pe aceasta pînă nu vom cîştiga adevărata dragoste către Dumnezeu. Proorocul n-a voit a dezgoli tuturor catalogul isprăvilor sale, ci face închipuire de cum este cu putinţă să dobîndeşti dumnezeiasca purtare de grijă.

23 Şi voi fi fără prihană cu Dînsul

Şi cum este cu putinţă să se isprăvească acest lucru?

şi mă voi păzi de fărădelegea mea.

Depărtîndu-mă – zice – de acelea pe care rău le-am lucrat, mă voi face fără prihană în vremea viitoare. Astfel, marele David – fiind silit a pomeni ale sale isprăvi, ca să arate dreptatea purtării de grijă a lui Dumnezeu – nu a suferit să ascundă fărădelegea făcută de dînsul.

24 Şi îmi va răsplăti mie Domnul după dreptatea mea şi după curăţia mîinilor mele înaintea ochilor Lui.

Atunci dar – zice – cînd mă voi face cu totul fără de prihană, voi dobîndi bunătăţile întregi. Că pe toate le priveşte Dumnezeul tuturor, şi va face răsplătirile şi pentru faptele cele bune – că pe acestea le-a numit „curăţenie a mîinilor” – şi pentru scopul cel bine-credincios al minţii. Apoi, ne învaţă aceasta mai descoperit:

25 Cu cel cuvios, cuvios vei fi; şi, cu omul nevinovat, nevinovat vei fi.

26 Şi, cu cel ales, ales vei fi; şi, cu cel îndărătnic, Te vei îndărătnici.


[1] Al patrulea fiu al lui David, din femeia lui Urie, Vatşeva; ultimul împărat al statului unitar evreiesc, între 970-930.

[2] cu mai multă slavă

~ de Petre pe Noiembrie 4, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: