Fericitul Teodoret – Tâlcuirea psalmului 9

„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai

Proorocului Împărat David”

Fericitul Teodoret al Cirului

Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2003

TÎLCUIREA PSALMULUI 9

Întru sfîrşit, pentru cele ascunse ale Fiului. Psalmul lui David.

Simmah zice: „de biruinţă, pentru moartea Fiului”, Achila: „făcătorului de biruinţă, pentru întinerirea Fiului”, iar Teodotion: „pentru tinereţea Fiului”. Deci, cu un glas pomenindu-L pe Fiul, toţi ne învaţă că şi Psalmul acesta cuprinde proorocie a biruinţei Stăpînului Hristos împotriva morţii. Pentru că, biruind păcatul cu bărbăţie şi cu vitejie şi nedînd morţii nici o pricină de apucare, a surpat stăpînirea ei.

Cei 70 au numit taina aceasta „ascunsă”, fiindcă se tăinuia de toţi şi de înşişi Apostolii, şi martor este Evanghelistul: pentru că – de multe ori zicîndu-le lor Domnul: „Iată, ne suim în Ierusalim, şi Fiul Omului Se va da să Se răstignească, şi-L vor ucide pe Dînsul, şi a treia zi Se va scula” – a adăugat Evanghelistul: „Şi era aceasta ascunsă de la ochii lor.” Pentru care, şi Fericitul Pavel strigă: „Înţelepciune a lui Dumnezeu grăim în taină, pe cea ascunsă, pe care nimeni din boierii veacului acestuia[1] nu a cunoscut-o. Că, de ar fi cunoscut-o, nu ar fi răstignit pe Domnul slavei.” Şi iarăşi: „Taina cea ascunsă din veacuri de neamuri.” Deci după cuviinţă au numit Cei 70 moartea Fiului „ascunsă”.

1 Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, cu toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.

2 Veseli-mă-voi şi mă voi bucura întru Tine, cînta-voi numele Tău, Preaînalte.

Osebirea[2] celor desăvîrşiţi este să dăruiască lui Dumnezeu toată inima, şi toată mintea să o sfinţească Lui, că zice: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată tăria ta şi din tot gîndul tău.” Iar cel ce îşi împarte gîndurile la Mamona şi la Dumnezeu, la Hristos şi la aur, la viaţa de acum şi la aceea ce va să fie, nu poate să zică cu adevărat: „Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, cu toată inima mea.” Iar Proorocul, mai-nainte văzîndu-le cu ochi duhovniceşti pe cele ce or să fie, nu numai că se mărturiseşte cu toată inima, ci şi povesteşte toate minunile Lui, făcîndu-i pe ascultători părtaşi ai cîntării, voind să-L laude numai pe Făcătorul de bine şi să nu aibă ca pricină de îndulcire bogăţia şi stăpînirea, nici sănătatea şi buna tărie a trupului, ci pomenirea lui Dumnezeu. Că zice: „Veseli-mă-voi şi mă voi bucura întru Tine”. Aşa, şi aiurea: „Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu, şi m-am veselit.” Şi, în alt loc: „Veseliţi-vă întru Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor.” Şi iarăşi: „Veselească-se inima celor ce caută pe Domnul”.

3 Cînd se vor întoarce vrăjmaşii mei înapoi, slăbi-vor şi vor pieri de către faţa Ta.

Simmah le-a tălmăcit pe acestea aşa: „Cînta-voi numelui Tău, Preaînalte, căci s-au întors vrăjmaşii mei înapoi, şi s-au poticnit şi au pierit de către faţa Ta.” Zice: Văzînd eu pe ai mei neprieteni prăpădindu-se, şi întorcîndu-se în fugă, apoi prinzîndu-se şi pătimind pierzarea cea de tot, Te laud pe Tine şi cînt facerile Tale de bine, fiindcă m-am izbăvit de pierzătorul şi prin dumnezeiescul dar am primit slobozenia. Că Psalmul acesta nu s-a zis de la Însuşi Mîntuitorul, după cum au socotit oarecari, ci mai vîrtos către Dînsul, ca şi către un Făcător de bine, de la cei ce li s-a făcut bine, după cum ne învaţă graiurile înseşi.

4 Că ai făcut judecata mea şi îndreptarea mea,

În ce chip?

şezut-ai pe scaun, Cel ce judeci dreptatea.

Ce fel de hotărîre a scos?

5 Certat-ai neamurile, şi a pierit necredinciosul, numele lui l-ai stins în veac şi în veacul veacului.

Că nu ai suferit multă vreme – zice – a trece cu vederea firea oamenilor, ce era rău robită de amarul tiran, ci – şezînd pe scaun de judecată înalt şi înfricoşat, ca un Stăpînitor – ai adus aşa o pedeapsă asupra acestuia, încît ai dat uitării celei cu totul desăvîrşite pomenirea lui. Iar „certat-ai neamurile, şi a pierit cel necredincios” are această înţelegere: Prin Sfinţiţii Apostoli şi prin propovăduitorii adevărului de după aceea, ai adus la neamuri dumnezeieştile dogme; iar, acelea primindu-le şi izbăvindu-se de înşelăciune, cel necredincios a pierit, neavîndu-i pe cei înşelaţi care i se închinau lui. Aşa, Varnava şi Pavel i-au certat pe Licaonii ce se ispiteau să le jertfească, strigînd: „Ce faceţi, o oameni? Şi noi sîntem oameni pătimaşi, asemenea vouă, care vă întoarcem pe voi către Dumnezeu de la acestea deşarte.” Aşa, Fericitul Pavel i-a certat pe Galateni: „O Galateni fără de minte! Cine va zavistuit pe voi, înaintea ochilor cărora Iisus Hristos S-a scris răstignit?” Aşa, pe Corinteni: „Cu totul se aude întru voi curvie, şi acest fel de curvie nici întru neamuri nu se numeşte.” Deci „a certat neamurile, şi a pierit cel necredincios şi numele lui l-a stins în veacul veacului”, pentru că s-au stins cu totul slujbele păgîneşti şi s-au dat uitării celei desăvîrşite, încît nimeni din oamenii de acum nu ştie tainele păgînătăţii.

6 Vrăjmaşului i-au lipsit săbiile întru sfîrşit, şi cetăţile i-ai surpat,

Vrăjmaşul s-a golit de armele sale, neavînd slujitori păgînătăţii, căci cei ce se făcuseră unelte ale aceluia, prefăcîndu-se acum şi schimbîndu-se, au primit să ducă războiul împotriva lui. Încă şi cetăţile au primit asupră-le zidirea bunei-credinţe, pierzîndu-se păgînătatea ce se afla de demult întru dînsele. Căci era cu neputinţă să se zidească buna-credinţă, nepierzînd mai înainte păgînătatea. Aceasta a zis şi dumnezeiescul Apostol: „Arătatu-s-a tuturor oamenilor darul lui Dumnezeu cel mîntuitor, învăţîndu-ne pe noi ca, lepădîndu-ne de păgînătate şi de poftele lumeşti, să trăim în veacul de acum cu întreagă înţelepciune şi cu bună-credinţă… „, şi celelalte. Aşa, nimeni nu învie împreună cu Hristos pînă nu va primi împărtăşirea morţii. Pentru aceea zice şi dumnezeiescul Pavel: „Dacă împreună sădiţi ne-am făcut cu asemănarea morţii Lui, apoi şi învierii Lui vom fi părtaşi.” Şi iarăşi: „Dacă împreună murim, împreună vom şi trăi.” Tot aşa, pierzînd păgînătatea vrăjmaşilor, a zidit buna-credinţă.

pierit-a pomenirea lui cu sunet.

7 Şi Domnul în veac rămîne,

Zice: Acela a pătimit pierzare arătată tuturor şi prea-învederată foarte. Pentru că aceasta însemnează „cu sunet”, din metafora caselor ce cad de oarecare cutremur şi fac mult sunet. Iar Dumnezeul şi Stăpînul nostru – zice – are stăpînirea veşnică şi Împărăţia nepierdută.

gătit-a la judecată scaunul Său.

8 Şi El va judeca lumea întru dreptate, judeca-va noroadele cu îndreptare.

Că nu numai în viaţa de acum Şi-a arătat a Sa putere, ci şi întru ceea ce va să fie Îşi va arăta Înfricoşatul Său Divan[3], judecînd pe toţi oamenii şi dîndu-i fiecăruia cele după vrednicie.

9 Şi S-a făcut Domnul scăpare săracului, ajutor în bune vremi întru necazuri.

Pe acest „în bune vremi”, Achila l-a tălmăcit: „în vreme”, iar Simmah: „după vreme”. Şi cuvîntul ne învaţă că Domnul a lucrat a noastră mîntuire în vreme potrivită. Iar „sărac”, numeşte firea oamenilor, pentru multa sărăcie pricinuită din fărădelege. Fericitul Pavel ne învaţă potrivirea şi îndemînarea vremii acesteia: „Căci – zice – cînd eram prunci, eram robiţi sub stihiile lumii. Iar cînd a venit plinirea vremii, a trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Cel născut din femeie, făcîndu-Se sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să căpătăm înfierea.”

10 Şi să nădăjduiască spre Tine cei ce cunosc numele Tău, că nu ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne.

Pe acest „să nădăjduiască”, Achila şi Simmah l-au zis: „vor nădăjdui”, folosind grai hotărîtor, în loc de poruncitor. Că zice: Făcîndu-se mîntuire, cei ce Te-au cunoscut pe Tine Făcător şi Dumnezeu îşi vor avea nădejdile întru Tine.

11 Cîntaţi Domnului, Celui ce locuieşte în Sion,

Proorocul a zis aceasta după socoteala de demult a Iudeilor. Ne-am învăţat însă din apostoleasca dăscălie că este şi Sion ceresc, că zice: „V-aţi apropiat la muntele Sionului, la Cetatea Dumnezeului celui viu, la Ierusalimul cel ceresc.”

vestiţi întru neamuri isprăvile Lui!

„Isprăvile”, Simmah le-a zis „măiestrii”, iar Achila: „schimbări”. Pentru că, într-adevăr, s-a făcut schimbare prea-mare a lucrurilor: cei ce de demult erau vrăjmaşi – acum prieteni; cei ce erau departe – acum aproape; robii s-au făcut fii; cei dintru necunoştinţă – întru cunoştinţă; întru lumină – cei dintru întuneric; întru nădejdea vieţii – cei morţi; săracii – moştenitori ai Împărăţiei cerurilor; Iudeii – departe, şi neamurile – aproape; fiii – cîini şi, cîinii – fii. Iată încă măiestriile Mîntuitorului: cu dumnezeiască cuviinţă, s-a dăruit nemurire prin murire, şi prin moarte – viaţă; prin necinste – cinste; blagoslovenie – prin blestem; prin Cruce – mîntuire. Acestea sînt măiestriile, acestea meşteşugirile Domnului nostru.

12 Că Cel ce caută sîngiurile lor Şi-a adus aminte, nu a uitat strigarea săracilor.

Cel ce le priveşte pe toate – zice – şi caută cu de-adinsul cele ce se fac a văzut junghierile oamenilor îndrăznite de diavolul prin înşelăciune, şi a venit spre ajutorarea celor nedreptăţiţi. Că aceasta înseamnă „nu a uitat strigarea săracilor”, fiindcă „strigare” nu numeşte aici rugăciunea şi cererea, ci ticăloşia[4] venită asupră-le prin păcat, pentru care se întîmplă şi morţi fără de vreme, şi plîngeri şi primejdii.

13 Miluieşte-mă, Doamne, vezi smerenia mea de către vrăjmaşii mei,

Zice: Aşa era strigarea tînguirilor şi a plîngerilor, ca şi cum ar fi avut oarecare cerere pentru greutăţile ce-i ţineau.

14 Cel ce mă înalţi pe mine din porţile morţii, ca să vestesc toate laudele Tale.

Acesta – zice – este sfîrşitul bunătăţilor, adică izbăvirea de stricăciune şi pierzarea morţii, pe care dobîndind-o, vom lăuda de-a pururea facerile Tale de bine.

În porţile fetei Sionului veseli-ne-vom de mîntuirea Ta.

„Sion” numeşte Cetatea cerească, după cum ne-a învăţat Fericitul Pavel. Iar „porţi” ale aceleia – bisericile de peste tot pămîntul, prin care au intrat în Cetate cei ce au crezut. Deci zice: Bucurîndu-ne şi săltînd întru acestea pentru nădejdile învierii, Îl vom lăuda pe Pricinuitorul lor. Şi, de vreme ce a pomenit surparea morţii, a adăugat după cuviinţă:

15 Afundatu-s-au neamurile întru stricăciunea pe care au făcut-o, în cursa aceasta pe care au ascuns-o s-a prins piciorul lor.

16 Cunoaşte-Se Domnul judecăţi făcînd: întru lucrurile mîinilor lui s-a prins păcătosul.

Încă şi aici numeşte „neamuri” ceata dracilor, că ei, lucrînd mîntuitoarea Cruce, prin aceasta au căzut din tiranie: „în cursa pe care au ascuns-o s-a prins piciorul lor, şi întru lucrul mîinilor lui s-a prins păcătosul”.

Iar dacă graiurile puse înainte s-ar lua şi pentru neamurile care n-au crezut şi care i-au ucis pe bunii-biruitori Apostoli şi Mucenici, şi aşa vom afla adevărul propovăduirii. Că prin junghierea acelora s-a adeverit şi s-a întărit propovăduirea bunei-credinţe, şi pe mai mulţi au vînat ei după ce au murit, decît cînd erau vii; şi „întru lucrurile mîinilor lui s-a prins păcătosul”, şi „Domnul S-a cunoscut judecăţi făcînd”, iconomisind cu înţelepciune şi dreptate.

17 Întoarcă-se păcătoşii la iad, toate neamurile cele ce uită pe Dumnezeu!

18 Că nu pînă în sfîrşit va fi uitat săracul, răbdarea săracilor nu va pieri pînă în veac.

Zice: Aceştia care n-au crezut dumnezeieştii propovăduiri se vor duce la iad foarte degrab şi se vor da morţii, iar cei goniţi de dînşii nu s-au vătămat în zadar, pentru că „răbdarea săracilor nu va pieri pînă în veac”, şi „cel ce va răbda pînă în sfîrşit, acesta se va mîntui” şi „fericiţi – cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia cerurilor”. Apoi, văzînd de departe cu ochi prooroceşti prădîndu-se propovăduitorii bunei-credinţe de către cei rău-credincioşi, zice rugător:

19 Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul, să se judece neamurile înaintea Ta!

20 Pune, Doamne, dătător de lege peste ei, să cunoască neamurile că oameni sînt!

După cuviinţă, cineva ar fi putut întreba pe Iudei: Ce „dătător de lege” se roagă aici Proorocul să se dea? Pentru că marele Moisi, făcîndu-se slujitor al dumnezeieştii puneri de lege, primise sfîrşitul vieţii demult şi prea-demult, şi alt dătător de lege după acela nu s-a mai sculat. Iar dacă nimeni altul nu se arată pus legiuitor nici Iudeilor, nici neamurilor, rămîne să se înţeleagă că S-a arătat de sus Dătător de lege al neamurilor Stăpînul Hristos, Care strigă în Sfintele Evanghelii: „S-a zis celor de demult: «Să nu ucizi!» – iar Eu zic vouă: Tot cel ce se mînie asupra fratelui său în zadar, va fi vinovat judecăţii. S-a zis celor de demult: «Nu vei prea-curvi!» – iar Eu zic vouă: Tot cel ce caută spre muiere spre a o pofti pe dînsa, iată, a prea-curvit cu dînsa întru inima lui!” – şi celelalte toate asemenea.

Deci Proorocul se roagă a se pune peste neamuri legea Acestuia, ca, părăsind viaţa cea de fiară, să ştie „că oameni sînt”. Că „omul – zice Proorocul – în cinste fiind, n-a priceput. Alăturatu-s-a cu dobitoacele fără de minte şi s-a asemănat lor.” Pentru care zice şi aici: „Cunoască neamurile că oameni sînt.”

21 Pentru ce, Doamne, stai departe, treci cu vederea în vremi de necaz?

22 Cînd se mîndreşte necredinciosul, se aprinde săracul; se prind întru sfaturile care gîndesc.

Mi se pare că stai departe, Stăpîne, şi nu vezi cele omeneşti, nefăcînd izbîndă celor nedreptăţiţi. Şi aceia se topesc de mîhnire ca de foc, văzînd trufia celor ce îi nedreptăţesc. Şi foarte cu potrivire l-a pus pe acest „se aprinde”, că cei ce se mîhnesc se aseamănă celor ce se ard şi izbucnesc suspinul pe gură ca pe un fum. Şi din mîhnire – zice – li se face vătămare, venindu-le gînduri nu bine-cuvioase, ci îndoindu-se cu gîndul pentru purtarea Ta de grijă, că asta înseamnă „se prind întru sfaturile care gîndesc”. Şi, învăţîndu-ne pricina, a adăugat:

23 Că se laudă păcătosul întru poftele sufletului său, şi cel ce face strîmbătate bine se cuvîntează.

Că, lucrînd ei nenumărate lucruri grele, dobîndesc şi laude de la linguşitori.

24 Întărîtat-a pe Domnul cel păcătos, după mulţimea urgiei lui:

Aici, se cuvine a pune soroc şi a aduce pe urmă:

Nu va căuta.

În loc de: „Întărîtat-a pe Domnul, zicînd: Nu va căuta”. Adică – lăsîndu-se prins de nebunie şi turbare, ca şi cum n-ar privi nimeni de deasupra – sare asupra a toată fărădelegea, nesocotind că Judecătorul va căuta cele ce se fac.

Apoi, o zice pe aceasta mai luminat:

25 Nu este Dumnezeu înaintea lui,

Cel necredincios şi păcătos nu pune pe Dumnezeu înaintea ochilor lui niciodată, ci în fiecare zi şi în toată vremea îşi pîngăreşte şi îşi întină căile sale, necrezînd că este judecată:

se spurcă în toată vremea căile lui, se leapădă judecăţile Tale de către faţa lui.

Cu totul defaimă legile Tale, toată vremea o cheltuieşte întru fărădelegi, căci „cel necredincios micşorează şi netrebniceşte poruncile lui Dumnezeu.”

Peste toţi vrăjmaşii săi va stăpîni.

Dar, cu toate acestea, bine-sporeşte. Apoi, zugrăveşte covîrşirea îngîmfării:

26 Că a zis întru inima sa: Nu mă voi clăti din neam în neam, fără de rău.

Simmah a tălmăcit-o mai luminat: „Nu mă voi răsturna în neam şi în neam, nici nu voi fi întru rea pătimire.” Îndrăzneşte această semeţie „şi socoteşte că, uneltind toate felurile răutăţii, nu va pătimi nici un lucru greu”.

27 A cărui gură de blestem este plină, şi de amărăciune şi de vicleşug. Sub limba lui – osteneală şi durere.

Că vicleşuguri coase, şi izvodeşte rele şi viaţa lui sînt vrăjmăşiile şi bîntuielile asupra săracilor. „Osteneală nefolositoare şi durere necîştigătoare – fără de acestea limba nu o mişcă, nici nu o clăteşte.”

28 Şade întru pitulare, cu cei bogaţi întru ascunsuri, ca să ucidă pe cel nevinovat.

Şezînd întru adunări şi în sobor, găteşte pîndiri şi măiestrii asupra celor fără de vină. „Cei bogaţi cu păgînătatea trăiesc totdeauna întru luare în batjocură, că pîndesc pe cei fără de răutate. Şi, într-alt fel, şi bogaţii pîndesc pe cei săraci. Că diavolul a căutat să-L ucidă pe Hristos în taină. Că nevinovat cu mîinile şi curat cu inima numai singur Dumnezeu este.”

29 Ochii lui spre cel sărac privesc: pîndeşte întru ascuns, ca leul în culcuşul său, pîndeşte ca să răpească pe săracul, cînd îl va trage pe el.

30 În cursa lui îl va smeri pe el,

Precum îşi întoarce leul ochiul aici şi acolo, căutîndu-şi vînat, aşa şi acesta noaptea şi ziua izvodeşte cu mintea măiestrii de răpiri şi de lăcomie. Precum în peştera lui leul pîndeşte de-a pururea ca să răpească, „aşa şi diavolul în adunarea Iudeilor, ca într-un culcuş, a vînat pe Hristos, socotindu-L pe Dînsul că este numai om”.

dar se va pleca şi va cădea, cînd va stăpîni el pe cei săraci.

Căci, cînd îi va birui pe toţi, nu va scăpa nicidecum de gura morţii, ci se va da mormîntului, asemenea celorlalţi. „Căci a socotit vrăjmaşul să-i domnească şi pe Apostolii înşişi, încă şi pe Mucenici. Dar, cînd i s-a părut că i-a stăpînit pe toţi, atunci a căzut, zdrobindu-se, fiindcă acest «pleca-se-va» arată că s-a zdrobit.”

31 Că a zis întru inima sa: Uitat-a Dumnezeu, întors-a faţa Sa, ca să nu vadă pînă în sfîrşit.

„Necredinciosul lucrează toate acestea împotriva săracilor lui Dumnezeu amăgindu-se pe sine şi gîndind că nu este Dumnezeu privitor, «că a zis întru inima sa: Uitat-a Dumnezeu, întors-a faţa Sa, ca să nu vadă pînă în sfîrşit.»” Dar cu nimic nu-l vor folosi pe dînsul graiurile acestea păgîneşti şi gîndirile nedumnezeirii, ci prin înseşi lucrurile va cunoaşte că Stăpînul tuturor priveşte asupra faptelor omeneşti. Mîhnindu-se foarte din graiurile acestea păgîneşti, Proorocul schimbă iarăşi cuvîntul întru rugăciune, zicînd:

32 Scoală-Te, Doamne Dumnezeul meu, înalţă-se mîna Ta, nu uita pe săracii Tăi pînă în sfîrşit!

Fiindcă cei ce trăiesc întru păgînătate şi întru fărădelege zic că „a uitat Dumnezeu”, învaţă-i pe dînşii prin cercare că n-ai uitat, nici nu Ţi-ai întors faţa Ta, ci faci purtare de grijă pentru cei nedreptăţiţi. Şi, mai greu mîhnindu-se şi căzîndu-i cu greu, a adăugat pentru hulele acelora:

33 Pentru ce a întărîtat necredinciosul pe Dumnezeu? Că a zis întru inima sa: Nu va căuta.

Se cuvine a înţelege că diavolul zice: „Cît de mult aş înghiţi pe om, nu este Cel ce îl caută pe dînsul”. Dar, măcar de va gîndi aşa de milioane de ori acela, Tu le vezi:

34 Vezi, că Tu la durere şi la mînie iei aminte, ca să-l dai pe dînsul în mîinile Tale.

Aşa a despărţit şi Simmah: „Vezi, că Tu priveşti de sus truda şi întărîtarea.” Iar Achila: „Văzut-ai, că Tu vezi osteneala şi întărîtarea.” Deci: Măcar de ar zice de milioane de ori cei ce trăiesc întru păgînătate că „nu priveşti spre cele omeneşti”, noi ştim că vezi, şi priveşti de sus fărădelegile acestora şi le dai lor vrednică pedeapsă.

Că Ţie s-a lăsat săracul, sărmanului Tu să-i fi ajutor.

Pentru aceasta, Te rog pe Tine:

35 Zdrobeşte braţul celui păcătos şi rău!

Şi va fi aceasta, dacă numai vei voi să cauţi păcatul lui, şi îndată va fi deşert şi se va da pierzării celei de tot – că aceasta a arătat zicînd:

Căuta-se-va păcatul lui, şi nu se va afla.

Simmah a zis încă mai luminat: „Căuta-se-va păgînătatea lui, ca să nu se afle el.” Adică, aceea căutîndu-se şi arătîndu-se, acesta a pierit.

36 Domnul este Împărat în veac şi în veacul veacului,

De vreme ce necredinciosul zicea: „Nu caută, nici nu vede”, proorocescul cuvînt ne învaţă după cuviinţă că Domnul va împărăţi, şi că nu va împărăţi aşa prost, ci „în veacul veacului”. Iar lucrul cel osebit al împăratului este să poarte grijă de supuşii lui.

pieriţi, neamuri, din pămîntul Lui!

Cele ce trăiţi întru fărădelege, cele ce nu aţi primit mîntuitoarea propovăduire.

37 Pofta săracilor ai auzit-o, Doamne, la gătirea inimii lor a luat aminte urechea Ta.

Iar „gătirea”, Simmah a numit-o „sîrguinţă”. Şi zice: Vezi ce doresc săracii cu de-adinsul şi ce fel de osîrdie au. Apoi, ne învaţă aceasta mai luminat:

38 Judecă sărmanului şi smeritului,

Acest lucru – zice – îl doreşte fiecare din cei ce pătimesc nedreptate.

ca să nu adauge încă a se mări şi a se trufi omul pe pămînt!

Că, pedepsindu-se cei ce trăiesc întru păgînătate şi întru fărădelege, va fi folos prea-mare celorlalţi, care vor privi la aceştia şi nu vor îndrăzni a lucra cele asemenea. Şi acestea nu prost le-a împreunat Proorocul cu Psalmul pus înainte, ci vrînd să arate în ce chip se afla firea oamenilor de demult şi că Unul Născut Cuvîntul lui Dumnezeu, făcîndu-Se om în vreme potrivită, a pus peste răni doctorii potrivite. Lîngă acestea, ne învaţă şi că, pe cei ce nu voiesc a primi nici un folos din facerea de bine, Dumnezeul tuturor îi va da la munci mai mari în ziua arătării Sale celei de a doua oară.


[1] „Boierii veacului acestuia” sînt satana şi dracii săi, apoi: arhiereii, fariseii şi cărturarii, împreună cu împăraţii şi căpeteniile.

[2] „Însuşirea specifică”, „particularitatea”, cum se zice în păsăreasca zilelor noastre.

[3] Înfricoşata Judecată

[4] Aici: „nenorocirea”.

Anunțuri

~ de Petre pe Octombrie 30, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: