Tâlcuiri ale Sfinţilor Părinţi la Psalmul 12, 1-3

„Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi”

Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul

Editura Egumeniţa

PSALMUL 12

întru sfârşit. Psalm al lui David,

Întrucât David, după căderea în preacurvie cu Virsavia [Batşeba], şi după uciderea bărbatului ei, Urie, a căzut în tot felul de ispite, iar Tamara, fiica sa [a lui David] a curvit cu Amnon, fiul lui David[1] şi fratele ei, iar Amnon a fost ucis de Abesalom, fratele cel de o maică al Tamarei, iar din aceasta nu mică tulburare s-a făcut în casa împărătească a lui David, şi, în sfârşit, întrucât Abesalom, fiul lui, s-a ridicat cu nesupunere şi tiranie asupra părintelui său, 1-a gonit din împărăţie, urgisindu-1 până la moarte, încă şi ostile lui David adunând, se pregătea să-1 prigonească pe părintele său şi să-1 omoare. Socotind David toate aceste rele, se gândea că preacurvia şi uciderea pe care le-a făcut i-au pricinuit toate aceste rele întâmplări [nenorociri], din pricină că L-a părăsit pe Dumnezeu, deşi prin gura Proorocului Natan i-au fost iertate ambele păcate. Drept aceea, având aceste pricini, a scris acest psalm [cândva] după psalmul al şaptelea, adică atunci când Huşi a risipit sfatul lui Ahitofel, înştiinţându-1 pe David despre cugetarea şi gătirea pe care le face Abesalom împotriva lui, şi s-au sfătuit ce să facă, precum am zis mai înainte la tâlcuirea aceluia, însă acest psalm se suprascrie întru sfârşit pentru spunerea de mai-nainte ce se va face, că se va birui Abesalom, vrăjmăşitorul său, care stătea la sfârşitul oştirii, de aceea zice aici: Bucura-se-va inima mea de mântuirea Ta (Ps. 12: 6).

1. Până când, Doamne, mă vei uita până în sfârşit,

Uitarea este lepădarea şi lipsa aducerii aminte; însă înaintea lui Dumnezeu sunt toate lucrurile, nu numai lucrările şi faptele cele groase, ci chiar şi mişcările cele subţiri ale minţii. Deci prin uitarea lui Dumnezeu trebuie să înţelegem, după Hrisostom, părăsirea celor ce s-au rătăcit şi nu au păzit poruncile Lui[2]. Căci Dumnezeu Se depărtează, pentru ca călcătorii poruncilor Lui să se ispitească, spre pedeapsa şi înţelepţirea lor. Iar prin până în sfârşit se înţelege în loc de „până va trece multă vreme”.

până când întorci faţa Ta de la mine?

Faţa lui Dumnezeu este puterea Sa cea văzătoare şi de bine făcătoare, iar întoarcerea lui Dumnezeu este, dimpotrivă, lipsirea de privirea şi facerea Lui de bine. Căci Dumnezeu Se întoarce de către oamenii care nu cred în privirea Sa, după Hrisostom, pentru că Se îngreţoşează şi urăşte faptele lor cele rele. Pornind de la însuşirile omeneşti, David le arată pe cele dumnezeieşti[3], căci şi oamenii, atunci când părăsesc pe cineva, încetează totodată şi a-1 pomeni pe acela, iar cei ce se întorc dinspre cineva (adică îl urăsc) nu caută nici să-1 vadă pe unul ca acela, după Teodorit[4].

2. Până când pune-voi sfaturi în sufletul meu, durere în inima mea ziua şi noaptea?

„Eu, zice, purtând de grijă şi cugetând cum să scap de ispite, şi neputând afla scăpare, mă necăjesc întotdeauna.”[5]

3. Până când se va înălţa vrăjmaşul meu asupra mea?

„Până când, zice, răzvrătitul meu fiu, Abesalom, care de multă vreme mă vrăjmăşeşte, după ce a omorât pe fiul meu, până când, zice, se va înălţa acesta, adică va spori? Căci el, sporind astfel, îşi ridică capul asupra mea, iar eu, întorcându-mă şi rău sporind [necazurile înmulţindu-mi-se], mă plec în jos şi mă smeresc.” Ori prin vrăjmaş se mai înţelege şi Diavolul, deoarece este pricinuitorul tuturor ispitelor, el fiind cel care izbândeşte asupra celor ce pătimesc, şi oarecum îi calcă şi-i necăjeşte, atunci când se lipsesc de ajutorul lui Dumnezeu[6].


[1]Episodul este relatat la II împăraţi 13.

[2] De unde a zis Hrisostom: „Nimic nu-L face pe Dumnezeu să-şi aducă aminte de noi precum facerea vreunui bine, a fi treaz şi a priveghea, a purta grijă de fapta bună, şi, într-adevăr, dimpotrivă, cele potrivnice acestora îl fac să ne dea uitării. Deci şi tu, atunci când te afli în rele întâmplări, să nu zici: „m-a uitat Dumnezeu”, ci – când eşti în păcate, şi pe toate le ai la îndemână [totul îţi merge bine] – de vei şti [lua aminte la] aceasta, degrabă vei scăpa de lucrurile cele rele”.

[3] Prin analogie cu cele omeneşti, ca mijloace relative [omeneşti] de a pricepe câte ceva din absolutul dumnezeiesc.

[4] Hrisostom adaugă zicând: „Dar şi părăsirea şi întoarcerea feţei este din multa purtare de grijă, că Dumnezeu face aceasta ca mai tare să ne tragă [la El], că şi ibovnicul cel nebunit este trecut cu vederea de cea pe care o iubeşte, care îl lasă şi-1 părăseşte, nescoţându-1 din minte, ci vrând a-1 întoarce şi a-1 uni cu sine”.

[5] Hrisostom însă zice: „Şi acesta nu este mic lucru spre a întoarce cineva pe Dumnezeu spre sine, a purta grijă, a cugeta, a se topi, a suferi durere şi a măiestri un cuvânt pentru întoarcerea feţei lui Dumnezeu, că nu este mic câştig a simţi întoarcerea lui Dumnezeu spre cineva şi a-1 durea, că astfel, în grabă îl vom întoarce către noi”. Iar David mai însemnează şi altceva: „Că mă doare, zice, gândind cu sufletul: oare nu cumva voi muri întru păcat, aceasta fiind ceea ce îmi îndurerează mai mult sufletul”.

[6] Iar Atanasie zice: „Dacă, cinstind noi pe Dumnezeu, se smereşte vrăjmaşul, vădit este ca, păcătuind noi, el se va înălţa”. Iar Isihie zice: „înălţarea lui Satana este smerirea oamenilor, căci aşa cum întru mântuirea noastră Se înalţă Dumnezeu, tot astfel se zice că întru pieirea noastră se mândreşte Diavolul”.

Anunțuri

~ de Petre pe Octombrie 24, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: