Tâlcuiri ale Sfinţilor Părinţi la Psalmul 10, 4-7

„Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi”

Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul

Editura Egumeniţa

4. Domnul în Biserica cea sfântă a Lui, Domnul în cer are scaunul Lui,

Dumnezeu, zice, deşi este în biserica din Ierusalim, îşi are scaunul în cer şi sade; este pretutindeni de faţă şi-i vede pe cei ce nedreptăţesc, căci aceasta se arată prin cele următoare:

Ochii Lui spre cel sărac privesc. Genele Lui cercetează pe fiii oamenilor.

Nu a zis simplu: „văd”, ci aceea că ochii lui Dumnezeu privesc spre cel sărac, pentru a arăta cercetarea lui Dumnezeu cea dintru înălţime. Iar prin ochi ai lui Dumnezeu se înţelege cunoştinţa amănunţită a lucrurilor care se fac; iar prin genele lui Dumnezeu se înţelege aşezarea şi acoperirea lui Dumnezeu, deoarece genele acoperă ochii. Deci prin gene, David arată că Dumnezeu, deşi pare că nu vede adâncurile cele ascunse ale inimii şi ale sufletului, nu mai puţin le vede şi le cercetează. Ori prin aceste cuvinte, David arată puterea lui Dumnezeu cea atotvăzătoare şi atot-cercetătoare, care nu vede numai cu ochii, ci şi cu genele, care cunoaşte toate părţile, iar cercetează înseamnă că străbate cu ştiinţa – adică cunoaşte cu desăvârşire; iar fii oamenilor sunt numiţi, prin perifrază, toţi oamenii. Iar sărac se poate zice în două chipuri: fie că nu are bani, fie că nu are fapte bune. Deci Dumnezeu priveşte spre cel sărac de bani, şi, dimpotrivă, îşi întoarce faţa Sa, şi nu vede pe cel sărac de fapte bune şi bogat în bani. [Prin urmare] pe cel dintâi îl vede ca pe unul care este bogat în virtuţi – de care cel de-al doilea este lipsit -, iar dinspre cel de-al doilea îşi întoarce faţa, deoarece este sărac de virtuţi, cu care cel dintâi s-a îmbogăţit.

5. Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios;

Zicerea aceasta îi desparte pe oamenii despre care obşteşte s-a zis mai sus, fiindcă îi împarte în drepţi şi nedrepţi, căci nedrepţii sunt şi necredincioşi (sau necinstitori de Dumnezeu) pentru că necinstesc pe Dumnezeu, călcând sfintele lor porunci.

iar cel ce iubeşte nedreptatea îşi urăşte sufletul său.

De asemenea şi cuvântul acesta este pricină de nădejde în Dumnezeu; încă mai este şi plin de învăţătură, „fiindcă nedreptul, zice, pricinuieşte moarte vieţii sale, făcându-se pe sine vrăjmaş al sufletului, căci prin faptele sale rele întărâtă, ticălosul de el, pe Dumnezeu, mâniindu-se asupra sufletului şi a vieţii sale”.

6. Vărsa-va peste cei păcătoşi curse,

Prin vărsa-va se înţelege că Dumnezeu va slobozi de sus curse, adică pedepse asupra păcătoşilor, prin care pedepse, prinzându-se ei, se vor opri din pornirea spre răutate, iar cu numele vărsării David a arătat mulţimea şi şirul dumnezeieştilor pedepse.

foc şi pucioasă şi suflare de duh [vifor] este partea paharului lor.

Adică focul este iute şi lucrător [energic], iar pucioasa este hrana grasă a focului, aceasta fiind un fel de a se hrăni al focului, iar duhul, adică vântul, este aţâţător al flăcărilor focului. Cu o astfel de pedeapsă au fost arse de demult Sodoma şi Gomora. Deci David zice că partea paharului păcătoşilor, adică a dumnezeieştii pedepse, după Chiril, este foc şi pucioasă, dar şi vânt care le aţâţă şi învârteşte pe amândouă asupra păcătoşilor. Iar dacă o parte şi un fel al pedepselor lui Dumnezeu este atât de nesuferit, ce ar putea zice cineva despre celelalte părţi şi feluri ale dumnezeieştilor pedepse? Sau cum le-ar putea suferi cineva? Vai! Vai! în multe părţi din dumnezeieştile Scripturi aflăm că pedeapsa se numeşte pahar, precum scrie şi în Isaia: Deşteaptă-te, scoală-te, Ierusalime, cel ce ai văzut din mâna Domnului paharului mâniei Lui, căci paharul căderii şi al mâniei l-ai băut şi l-ai sorbit (Is. 51: 17).

7. Că drept este Domnul şi dreptăţi a iubit, îndreptări a văzut faţa Lui.

Precum Dumnezeu, Sfânt fiind, întru sfinţi Se odihneşte, tot astfel, drept fiind, iubeşte dreptăţile, şi pentru că este drept în acest fel, din această pricină îi pedepseşte şi pe cei nedrepţi. De aceea, trebuie să nădăjduim într-însul. (…) Că acest cuvânt de la urmă este o încheiere a încredinţării şi nădejdii lui David în Dumnezeu de la începutul psalmului. Iar zicerea îndreptări a văzut faţa Lui are aceeaşi putere cu dreptăţi a iubit. Căci cel care este iubit de cineva este şi văzut de acela, şi dimpotrivă, dacă cineva urăşte pe altcineva, se întoarce de la el şi nu-1 mai vede; iar prin faţa lui Dumnezeu înţelegem puterea Lui de a vedea.

Aşadar, iată că am tâlcuit şi acest psalm, după istoria care s-a întâmplat în vremea lui David; însă el se potriveşte şi cu fiecare dintre cei care sunt nedreptăţiţi şi vrăjmăşiţi, fie de către vrăjmaşii văzuţi, fie de către cei nevăzuţi. Drept care, după asemănare şi înţelegere mai înaltă, în mod potrivit s-ar putea zice aceasta: „Cum ziceţi sufletului meu, se zice atât din partea gândurilor rele, care poftesc şi sfătuiesc mintea să se mute în munţi, adică la înţelesuri prăpăstioase şi spinoase [greu de înţeles] şi necunoscute celor dreptslăvitori [ortodocşi], şi primejdioase (adică că toate se mişcă de sine, fără Pronia lui Dumnezeu, ca şi cum Dumnezeu n-ar fi izbânditor, şi alte asemenea), cât şi din partea demonilor, care îndeamnă sufletul să intre în astfel de înţelesuri hulitoare. Iar prin păcătoşi trebuie să-i înţelegem pe cei nedrepţi şi pe cei răi, iar prin arc de săgeţi putem să înţelegem toate uneltele morţii, asemenea şi toate atacurile cugetărilor necuvioase; tot astfel, încă şi toate celelalte cuvinte le putem înţelege, după asemănare, cu aceeaşi înţelegere mai înaltă”.

~ de Petre pe Septembrie 14, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: