Sf. Vasile cel Mare – Omilii la Psalmul 7 (2)

Sfântul Vasile cel Mare

„Tâlcuire duhovnicească la Psalmi”

Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, 2000

«Doamne, Dumnezeul meu, de am făcut aceasta, de este nedreptate întru mîinile mele, de am răsplătit cu rău celor ce mi-au făcut mie rele, să cad gol de la vrăjmaşii mei. Să prigonească, dar, vrăjmaşul sufletul meu şi să-1 prindă»

Scriptura obişnuieşte să ia cuvîntul «răsplată» nu numai cu privire la cele ce sînt socotite bune sau rele, ci şi cu privire la acţiuni iniţiale, ca în textul: «Răsplăteşte robului tău»; în loc să spună : «Dă», a spus : «Răsplăteşte». Datul este începutul binefacerii ; darea înapoi este com­pensarea egală pe care o face cel care a primit binefacerea? Răsplata este al doilea început şi stadiu al faptelor bune sau rele făcute unora. Sînt de părere că atunci cînd se pretinde ceva şi nu se cere, atunci se caută o răsplătire, prezentată în sensul acesta: „Dă-mi ceea ce firea te obligă în chip necesar !”. Cum este datoria părinţilor de a purta grijă de copii ? că, potrivit dragostei fireşti, părinţii sînt datori să poarte grijă de copii cu cele necesare vieţii. Dealtfel Scriptura spune că părinţii sînt datori să strîngă avere pentru copii, ca aceştia să aibă din ce să trăiască. In acest înţeles sînt luate în Scriptură cuvintele : datul şi răsplata în acţiu­nile iniţiale. «De am făcut aceasta şi de am răsplătit cu rău celoi ce mi-au făcut mie rele, să cad gol de la Vrăjmaşii mei». Cade «gol de la vrăj­maşi» numai acela care cade din deplinătatea harului lui Hristos.

«Să prigonească, dar, vrăjmaşul sufletul meu şi să-1 prindă şi să calce la părnînt viaţa mea».

Sufletul dreptului, despărţit de dragostea faţă de trup, are viaţa lui ascunsă în Dumnezeu împreună cu Hristos; deci poate spune împreună cu apostolul: «Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine»; şi: «tar ceea ce trăiesc acum în trup, în credinţă trăiesc». Sufletul păcăto­sului, însă, care trăieşte după trup şi-i amestecat cu plăcerile trupului, se tăvăleşte în patimile trupului ca într-o mocirlă, iar vrăjmaşul calcă în picioare sufletul lui, îl murdăreşte şi mai mult şi caută să-1 îngroape ; se suie pe cel căzut, îl calcă la pământ cu picioarele, cu alte cuvinte calcă în trup viaţa celui ce a alunecat în păcat.

«Şi slava mea în ţărînă să o aşezi».

Sfinţii, avîndu-şi vieţuirea în ceruri şi punîndu-şi faptele lor bune în vistieriile cele veşnice, au slava lor în ceruri; slava oamenilor pămân­teşti, însă, şi a celor care trăiesc după trup se sălăşluieşte, spune Scrip­tura, în ţărînă. Cel care-i slăvit pentru bogăţia cea pămîntească, cel care-i înconjurat de cinstea cea de scurtă durată dată de oameni, şi cel care se încrede în însuşirile lui trupeşti şi are slava lui în el însuşi, nu-i urcat în ceruri, ci rămîne în ţărînă.

«Scoală-te, Doamne, întru mînia Ta! Inalţă-Te întru hotarele vrăj­maşilor mei!».

Profetul se roagă sau ea taina învierii Domnului să lucreze la nimi­cirea păcatului oamenilor sau se roagă pentru înălţarea pe cruce a Domnului, oare avea să se săvîrşească după ce răutatea duşmanilor avea să se urce pînă la cea mai înaltă limită ; sau, în sfîrşit, cuvintele : «Înalţă-Te întru hotarele vrăjmaşilor mei!» au un înţeles ca acesta: Oricît s-ar înălţa şi ar ieşi la iveală răutatea, răspîndindu-Se fără de măsură şi fără de hotar, Tu, Doamne, poţi, cu bogăţia puterii Tale, ca un doctor bun, sa pui mai dinainte stăpînire pe marginile întinderii răului şi să opreşti boala care înaintează şi se întinde; poţi să curmi înaintarea ei, cu ră­nile Tale dătătoare de învăţătură.

«Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca pe care ai poruncit-o!»

Cuvintele acestea se pot referi la taina învierii DomnuluL Profetul se roagă să se scoale Judecătorul, ca să pedepsească orice păcat, ca să se desăvîrşească poruncile date nouă mai înainte. Pot să se refere, însă, şi la starea de atunci a treburilor profetului, care îl roagă pe Dumnezeu să se scoale spre răzbunarea poruncii, pe care a poruncit-o. Porunca dată de Dumnezeu era: «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta»27; şi porunca aceasta a călcat-o fiul său. De aceea David, spre îndreptarea lui şi a fiului său şi spre înţelepţirea multora, îl roagă pe Dumnezeu să nu fie îndelung răbdător; îl roagă să se scoale spre răzbunarea propriei Sale porunci. «Nu pe mine mă vei răzbuna, Doamne, ci porunca Ta, care a fost dispre­ţuită, porunca pe care Tu ai poruncit-o !».

«Şi adunare de popoare Te va înconjura».

E lămurit că, dacă este pedepsit un nedrept, mulţi nedrepţi se vor întoarce. «Pedepseşte, Doamne, spune profetul, răutatea acestuia ca adu­nare de popoare să Te înconjoare !».

«Şi pentru aceasta, întoarce-Te la înălţime !»

Pentru adunarea, care Te înconjoară, pe care ai dobîndit-o prin po-gorîrea cea după har şi prin întruparea Ta, întoarce-Te la înălţimea Sla­vei, pe care o aveai înainte de a fi lumea !

«Domnul va judeca pe popoare»

În multe locuri ale Scripturii este presărată învăţătura despre jude­cată, deoarece pentru învăţarea bunei credinţe este foarte necesară şi foarte potrivită celor care au crezut în Dumnezeu prin Iisus Hristos.

Dar învăţătura despre judecată este scrisă în Scriptură în multe fe­luri ; de aceea cei care nu disting exact sensurile învăţăturii o interpre­tează în fel şi chip şi fac multe confuzii. De pildă : «Cel care crede în Mine nu este judecat; dar cel care nu crede este şi judecat». Dacă cel care nu crede este asemenea celui neevlavios, cum se spune că neevlavioşii nu vor învia la judecată? Dacă cei credincioşi au ajuns prin credinţă fii ai lui Dumnezeu, şi pentru aceasta sînt vrednici a fi numiţi şi ei dumnezei, cum «Dumnezeu a stat în adunarea dumnezeilor şi în mij­loc pe dumnezei va judeca» ? Dar se pare că în Scriptură cuvîntul «a judeca» este luat cînd în sensul de «a încerca», cînd în sensul de «a pe­depsi». De pildă în sensul de «a încerca», aşa cum este în acest text: «Judecă-mă, Doamne, că eu întru nerăutate am umblat» ss, pentru că tot acolo adaugă :

«Incearcă-mă, Doamne, şi mă ispiteşte» ; în sensul de «a pedepsi», ca în acest text: «Dacă ne-am judeca pe noi înşine, n-am mai ii judecaţi» ; adică «dacă ne-am cerceta pe noi înşine, n-am mai fi supuşi pedepsei». Iarăşi s-a zis : «Domnul se va judeca cu tot trupul» ; cu alte cuvinte : cînd Domnul va cerceta cele săvîrşite de oameni, se va judeca cu fiecare şi va pune faţă în faţă poruncile Lui cu faptele săvîrşite de păcătoşi; Domnul se va apăra cu dovezi, că toate ce-L privesc pe El Ie-a făcut spre mîntuirea celor judecaţi, pentru ca păcătoşii să se convingă că sînt vinovaţi de păcate; şi, auzind sentinţa dumnezeiască, să pri­mească de bună voie pedeapsa ce li se dă.

Anunțuri

~ de Petre pe August 20, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: