Psalmul 23, 4-10, Despre Invierea si Inaltarea Domnului

„Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi”

Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul

Editura Egumeniţa

PSALMUL 23


4. Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima,


După ce mai sus Proorocul a alcătuit cuvântul în chip întrebător, aici dă răspuns. Prin mâini a arătat faptele, iar prin inimă a arătat gândurile şi cugetările, deci zice că: „Cel ce se va sui în muntele Domnului şi va sta în locul cel sfânt este cel care şi faptele le are neprihănite – căci se zice că cel nevinovat este fără prihană – şi cugetările curate, iar cel ce nu se află în acest fel să nu se suie în muntele Domnului, nici să stea în locul cel sfânt al Lui, chiar de s-ar socoti el cumva vrednic de a se sui şi a sta”. Insă vezi, o cititorule, cum le-a unit David împreună pe amândouă, atât faptele bune, cât şi cugetările cele curate, pentru că una fără cealaltă nu foloseşte la nimic[1].


care nu şi-a luat în deşert sufletul său,


„Cel ce care se va sui în muntele Domnului, zice, este cel care nu şi-a luat sufletul de la Dumnezeu pentru lucruri zadarnice.” Ori se înţelege şi astfel: „Care nu şi-a întrebuinţat sufletul său la lucruri rele, pentru că, după Apostolul, sufletul s-a zidit pentru lucruri bune, adică pentru a face lucruri bune[2]


şi nu s-a jurat întru vicleşug aproapelui său.


„Cel ce se va sui în muntele Domnului, zice, nu face jurăminte cu vicleşug şi cu minciuni, fiindcă acela care face jurăminte voieşte să amăgească fie pentru datoria de care vrea să scape, fie pentru ca să ia ceva de la altul, fără a-i rămâne dator.” Aceste cuvinte le-a zis David şi în Psalmul 14. Vezi acolo despre jurământ câte mai pe larg am zis la stihul: Cel ce se jură aproapelui său şi nu se leapădă.


5. Acesta va lua binecuvântare de la Domnul,


„Cel ce păzeşte, zice, cele mai sus zise, acesta va lua harul şi darul de la Domnul în viaţa aceasta, adică cel bun cu faptele şi curat cu cugetările, cel despărţit de cele deşarte şi cel ce nu jură minciuni.”[3]


şi milostenie de la Dumnezeu, Mântuitorul său.


„Cel ce lucrează cele de mai sus, zice, va lua milă de la Domnul în viaţa aceasta, căci tot omul şi cel mai drept are trebuinţă de mila lui Dumnezeu, pentru că, de nu va uni Dumnezeu cu oamenii dreapta Sa milă şi îndurarea, nu se va îndrepta înaintea Lui nimeni din cei vii, precum a zis David în altă parte (Ps. 142).” Căci care din faptele omului se pot arăta vrednice a fi pe potriva împărăţiei Cerurilor? Negreşit, nici una.


6. Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul,


„Acest neam, zice, al celor ce vieţuiesc după plăcerea lui Dumnezeu şi păzesc bunătăţile cele de mai sus, acesta cu adevărat este neam de oameni care caută pe Domnul, adică care-L iubesc”, pentru că cel ce iubeşte, acela şi caută:


al celor ce caută faţa Dumnezeului lui lacov.


Dumnezeul al lui lacov este numit de către evrei, că este Dumnezeu-Tatăl, iar faţă a lui Dumnezeu-Tatăl este Dumnezeu-Fiul: Că cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl (In. 15: 9). lacov este pomenit de David adeseori în psalmi, pentru că a fost părintele celor douăsprezece seminţii ale evreilor. Ori se înţelege şi într-alt fel, anume că neamul unora ca aceştia caută să vadă pe Dumnezeu în veacul viitor, când drepţii îl vor vedea pe Dumnezeu faţă către faţă, precum zice Pavel (cf. I Cor. 13: 12).


7. Ridicaţi căpetenii porţile voastre,


David prooroceşte de aici înălţarea Domnului la ceruri, căci aduce în mijloc [în prim plan] pe îngerii care slujeau pe Hristos atunci când El se afla pe pământ, şi zice: „Că aceştia, suindu-se la ceruri cu Hristos, Care Se înălţa, unii mergeau înainte, iar alţii porunceau celor ce păzeau intrarea cerurilor să ridice porţile, adică zicând: «Voi, cei ce stăpâniţi porţile cerurilor[4], ridicaţi-le pe acestea pe care le stăpâniţi»”, însă nu a zis „deschideţi-le”, ci „ridicaţi-le cu totul, ridicaţi-le din mijloc”, arătând prin această zicere slava cea neîncăpută a lui Hristos, în care El voia să intre, iar prin porţi se cuvine să înţelegem străjile şi gărzile cele îngereşti.


şi vă ridicaţi porţile cele veşnice,


A numit porţi veşnice străjile care veşnic vecuiesc; ori le-a zis veşnice pentru că din veac nu s-au deschis niciodată, căci au fost încuiate şi atunci când S-a coborât Domnul, tăinuindu-Se de toate puterile cele din cer”[5].


şi va intra împăratul slavei.


împărat al slavei şi Domn al slavei este numit Hristos, ca un preaslăvit şi un dătător al slavei, şi ca Cel ce împărăteşte şi domneşte peste toţi cei slăviţi.


8. Cine este acesta împăratul slavei?


Auzind cuvintele îngerilor care porunceau de jos, îngerii cei mai de sus, stăpânitorii uşilor cerului al doilea, adică al tăriei, s-au nedumerit, fiindcă ei ştiau doar un singur împărat al slavei, pe Dumnezeul Cel în trei Ipostasuri, despre Care nădăjduiau că locuieşte în locul cel mai presus de ceruri, sau altfel: că şi în biserică, mintea trupului lui Hristos îi făcea să se uimească, pentru aceasta întrebau şi ei pe cei ce porunceau, zicând: „Cine este acest împărat al slavei? Despre care ziceţi?”[6]


Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în războaie.


Prin aceste cuvinte, ei răspund către cei de mai sus; îngerii cei de jos le porunceau lor şi ziceau că: „Domnul pe Care voi il ştiţi, Acesta este tare şi puternic”, şi iarăşi zic: „Domnul este cel puternic în războaie”, iar repetarea Domnul şi a zicerii puternic îi face pe îngerii cei mai de sus să cunoască pe Cel ce este primit sus; în acelaşi timp, repetarea măreşte [accentuează] şi biruinţa pe care a facut-o Cel ce S-a înălţat împotriva tiranului Diavol, căci, pe acesta luptându-1, 1-a doborât, iar prin Cruce, ca şi cu o suliţă, 1-a zdrobit şi 1-a omorât.


9. Ridicaţi căpetenii porţile voastre, şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra împăratul slavei.


Căpeteniile cerului al doilea, adică ai tăriei, auzind cele ce au zis îngerii care L-au slujit pe Hristos, şi înţelegând şi bucurându-se pentru mântuirea oamenilor, au lăsat străjile ce le aveau, şi poruncesc şi ei prin aceste cuvinte stăpânitorilor porţilor cerului întâi, adică ale celui mai presus de tărie.


10. Cine este acesta împăratul slavei?


Auzind îngerii cerului întâi zisele cuvinte ale celor ai cerului celui mai de jos, adică ale îngerilor stăpânitorilor tăriei, care le porunceau, asemenea şi aceia se nedumeresc, pentru aceasta şi întreabă pe cei ce le porunceau cu zisele cuvinte:


Domnul puterilor, Acesta este împăratul slavei.


Acest răspuns îl dau îngerii tăriei către îngerii cerului întâi, zicând că Domnul puterilor şi Dătătorul puterilor, Acesta este împăratul slavei, ori şi Stăpânul puterilor, acesta este Cel pe Care noi L-am numit împărat al slavei.


Se cuvine a şti că evreii potrivesc psalmul acesta, ca şi pe cel de mai sus, la iudeii care erau robi în Babilon: pe cel dintâi îl potrivesc momentului când iudeii s-au întors din Babilon în Ierusalim, fiindcă acela povesteşte pricini de bucurie, iar pe acesta îl potrivesc [perioadei] când ei încă erau în robia din Babilon, o dată pentru că îi mângâia pentru lucrurile triste din robie, şi a doua pentru că învaţă a nu se întrista din pricina înstrăinării locului în care se aflau, deoarece Dumnezeu este Domn a tot pământul, şi că fiecare, în orice loc s-ar afla, îi poate bine-plăcea lui Dumnezeu, însă iudeii se sfădeau asupra aşezării psalmilor, căci de ar fi fost aşa precum zic ei, trebuia ca psalmul cel dinaintea acestuia să se pună după acesta, fiindcă povesteşte cele de bucurie de după robie. Se sfădesc însă şi din pricina cuvintelor acelui psalm, căci acolo unde se arată că mila lui Dumnezeu a rămas peste iudei în toată viaţa lor, precum zice acel psalm: Şi mila Ta, zice, mă va urma în toate zilele vieţii mele. Dar ce porţi veşnice are Ierusalimul, precum se zice în psalmul acesta? Ca să nu mai pomenesc şi celelalte mărturii[7].


[1] Pentru aceasta şi SfănTul Chirii zice că: „Pe cel curat de toate, pe acela îl ridică Cuvântul în muntele lui Dumnezeu, care nici cu cunoştinţa, nici cu mintea, nici cu faptele până în sfârşit nu şi-a stricat sufletul, rămânând în cele rele”. Şi Marele Vasile: „Iată că, prin puţine graiuri, a arătat desăvârşita surpare a păcatului celui ce se săvârşeşte cu fapta şi cu mintea”.

[2] Iar altul zice: „îndoit este înţelesul cuvântului deşertăciune, că deşert înseamnă şi zadarnic şi ceea ce este de prisos, precum zicem: cutare se osteneşte în deşert; deşert se numeşte cel vătămător, după cum este scris: Dar deşerţi sunt fiii oamenilor, mincinoşi sunt fiii oamenilor; în balanţă, toţi împreună sunt deşerţi (Ps. 61: 9). Prea bun lucru este însă a nu lua cineva sufletul său spre lucruri zadarnice, ori spre lucruri de prisos, ori vătămătoare (La Nichita)”.

[3] Altul însă zice: Acesta va lua binecuvântare de la Domnul, adică laudă şi binecuvântare, căci va auzi la dumnezeiasca judecată împreună cu cei cu fapte asemenea: Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu. Va lua încă de la Dumnezeu şi milostenie, că şi cei ce pe toate le-au făptuit, şi conştiinţa o au bună şi curată, cu milă şi cu dar se mântuiesc. Pentru care pricină? Pentru ca nimeni să nu se fălească că are inima curată, dar nici să se înfăţişeze cineva zicând că este curat de păcat; deci zice că milostenia va fi însoţită de binecuvântare, nelăsând să se înrădăcineze întru noi vreo mândrie oarecare”. A zis însă şi Teodorit: „Foarte potrivit a conjugat milostenia cu binecuvântarea, fiindcă cele socotite de oameni răsplătiri se dau oamenilor numai pentru dumnezeiasca iubire de oameni, căci toate dreptăţile oamenilor sunt nimic pe lângă darurile date de Dumnezeu, necum pe lângă cele ce vor să fie, care covârşesc şi gândul omenesc”.

[4] Prin „cer” se cuvine să înţelegem aici văzduhul, ori vântul cerului, cel ce este mai jos decât tăria, precum o arată tâlcuitorul mai jos.

[5] Cum că îngerii cunoşteau taina dumnezeieştii înomeniri, vezi întrebarea şi răspunsul 42 ale dumnezeiescului Maxim la sub-însemnarea stihului: Şi a plecat cerurile şi S-a pogorât al Psalmului 17, unde se zice că nu cunoşteau chipul [modul săvârşirii] tainei. Zice însă şi Teodorit: „Şi poruncesc a se deschide porţi veşnice, care niciodată nu s-au deschis pentru oameni, căci nimeni nu a trecut vreodată prin acelea, nici Marele Ilie nu s-a înălţat la cer, ci spre cer”.

[6] Grigorie Teologul însă zice: „Deci cu adevărat se nedumeresc primitorii îngeri, adică cei mai de sus (din pricina trupului şi a semnelor patimilor, cu care, necoborându-Se împreună, Se întoarce împreună cu ele); şi pentru aceasta întreabă: cine este Acesta? Iar aceia, lăsându-L înainte, răspund că [este] Domnul Cel tare şi puternic în război, întru toate cele ce pururea le-a făcut şi le face, şi întru biruinţa aceasta de acum pentru omenire”. Şi altul încă zice: „De vreme ce Domnul, înălţându-Se la cer, a suit împreună şi trupul cel pământesc, se mirau dar cereştile puteri văzând trup suindu-se la cer, şi întrebau de cele ce primeau: «Cine este Acesta ce vine din Edom, adică de la cele pământeşti, şi din Vosor, adică din trup?». Iar cele ce îl aduceau şi mergeau înaintea Lui zic: «Ridicaţi porţile, căci mare este, (…) porţile voastre nu încap pe Hristos, să se facă dar mai multe, ca pe Cel ce vine de la pământ să-L primească mai înalt» (La Nichita)”. Iar Teodorit zice: „Şi rogu-vă, nimeni să nu se minuneze [nedumerească] auzind de neştiinţa puterilor celor nevăzute, că n-au ştiut nici mai-nainte, nici nu le ştiu pe toate, ci numai dumnezeiasca fire are această cunoştinţă. Iar îngerii şi arhanghelii şi celelalte adunări ale nevăzutelor puteri ştiu câte pot să înveţe. (…) Că nimic nu este mai nepotrivit a nu şti puterile cele de sus şi taina înălţării lui Hristos, fire omenească văzând ele, iar pe Dumnezeirea cea ascunsă într-însa nevăzând-o. Iar dacă de aceasta se va îndoi cineva (că adică îngerii nu ştiau taina înălţării), la fel: să se socotească şi aici că aşa e forma cuvântului şi că cei ce întrebau nu au întrebat neştiind, ci ca prin propovăduirea aceasta să-i înveţe pe toţi stăpânirea Celui ce Se înălţa”.

[7] însemnează, că dumnezeiescul Chirii al Ierusalimului zice că: Ridicaţi căpetenii porţile voastre o zicea Duhul cel Sfânt, poruncind îngerilor să deschidă porţile cerului”. Iar Grigorie al Nyssei zice: „Tu, rogu-te, însă vezi că de două ori zice ridicaţi porţile şi, cu îndoirea întrebării, îndoită dă răspunderea, şi învaţă-te pricina: că Acela ce S-a suit, Acela este Care S-a şi coborât, deci prin cea dintâi zicere a poruncit să se ridice porţile, ca să arate coborârea [Kcc9o8ov înseamnă şi întoarcere] Celui Unul Născut, iar după iconomie, ca să arate şi suirea Lui, urmează aceleaşi glasuri şi grăbeşte ridicarea porţilor, ca Cel ce S-a coborât fără trup Să Se înalţe cu trup (La Nichita)”.

Anunțuri

~ de Petre pe Iunie 9, 2008.

Un răspuns to “Psalmul 23, 4-10, Despre Invierea si Inaltarea Domnului”

  1. Reblogged this on lenalina.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: