Fericitul Teodoret – Tâlcuirea psalmului 138, 7-16

„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai

Proorocului Împărat David”

Fericitul Teodoret al Cirului

Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2003



TÎLCUIREA PSALMULUI 138


7 Unde mă voi duce de la Duhul Tău? Şi de la faţa Ta unde voi fugi?


De Cel ce le ştie pe toate aşa de vădit, unde este cu putinţă să se tăinuiască cel ce fuge? Şi ni se cuvine a însemna cum învaţă că şi Dumnezeu, şi Preasfîntul Duh au aceeaşi lucrare: „Unde mă voi duce – zice – de la Duhul Tău, şi de la faţa Ta unde voi fugi?” Şi a cărora lucrare este una, una cu adevărat – şi puterea; şi a cărora putere este una, una – şi firea; deci cu adevărat una este şi firea lui Dumnezeu, şi a Duhului.


8 De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi pogorî în iad, de faţă eşti.


Pe toate – zice – le împlineşti: pe cele de sus şi pe cele de jos, că acela este marginea cea mai de pe urmă a înălţimii, iar celălalt – a adîncului. Şi bine l-a înjugat cu cerul pe acest „Tu acolo eşti”, şi cu iadul pe acest „de faţă eşti”: că Se odihneşte peste Îngerii care petrec în ceruri, şi pretutindeni este de faţă, şi înainte le stă tuturor, şi „întru Dînsul trăim – după dumnezeiescul Apostol – şi ne mişcăm şi sîntem.”


9 De voi lua aripile mele de dimineaţă şi mă voi sălăşlui la marginile mării,


10 şi acolo mîna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta.


„Dimineaţă” a numit răsăriturile, iar „margini ale mării” – apusurile; pentru că, pe lîngă înălţime şi adînc, a adăugat lungimea şi lăţimea, învăţîndu-ne că dumnezeiasca fire este nescrisă împrejur. Încă şi Iona Proorocul a cercat puterea acesteia: că, ispitindu-se a fugi de Dumnezeul tuturor, s-a prins, şi s-a legat cu valurile, şi s-a închis în chit ca într-o temniţă şi s-a povăţuit către cetatea la care se trimisese. Deci graiurile proorociei se arată adevărate şi aici, că, „dacă mă voi sălăşlui la marginile mării, acolo mîna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta”.


11 Şi am zis: Poate întunericul mă va acoperi, şi noaptea este luminare întru desfătarea mea.


Iar Simmah, aşa: „Aş zice: Poate întunericul mă va acoperi – dar şi noaptea este luminoasă împrejurul meu.” Zice: Măcar către răsărit, măcar către apusul soarelui de voi fugi, nu voi scăpa de puterea Ta. Măcar întru întunericul nopţii de mă voi ispiti să mă acopăr, nici aşa nu mă voi tăinui, că Ţie şi întunericul Îţi este lumină.


12 Că întunericul nu se va întuneca la Tine, şi noaptea ca ziua va lumina.


Iar Simmah, aşa: „Nici întunericul întunecat nu va fi peste Tine, încă şi noaptea ca ziua se va lumina.” Zice: Întunericul îmi este întuneric mie, că eu am deosebire a luminii şi a întunericului; iar Ţie, Luminii celei gîndite, şi noaptea Îţi este prea-luminoasă şi mai luminătoare decît toată amiaza zilei.


Precum este întunericul ei, aşa şi lumina ei.


Că, precum îmi este mie noaptea de întunecoasă, aşa Îţi este de luminoasă Ţie.


13 Că Tu ai zidit rărunchii mei,


Zice: Şi acestea nu le zic aşa prost, ci fiind luminat cu darul Tău şi primind în gînduri strălucirea Ta. Că „rărunchi” a numit aici gîndurile, de vreme ce partea poftitoare este lipită de rărunchi, şi gîndurile primesc asupreala acesteia.


sprijinitu-m-ai din pîntecele maicii mele.


Tu Te-ai făcut şi pedagog al meu, şi dascăl, că am dobîndit a Ta purtare de grijă îndată ce am ieşit din pîntece.


14 Mărturisi-mă-voi Ţie, că cu înfricoşare Te-ai făcut minunat. Minunate sînt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.


Şi pentru aceasta petrec lăudîndu-Te, strălucindu-mă cu ale Tale mari lucrări şi ridicîndu-mă către acestea.


15 Nu s-a ascuns de Tine osul meu, pe care l-ai făcut întru ascuns, şi statul meu întru cele mai de jos ale pămîntului.


Zice: Cunoşti cu de-amănuntul toate cele pentru mine, că Tu m-ai zidit în pîntecele maicii mele şi m-ai adus la lumină ca din marginea cea mai de pe urmă a pămîntului. Că aşa a tălmăcit şi Achila: „Nu s-a acoperit osul meu de Tine, cu care am fost făcut întru ascuns; în multe feluri m-am închipuit, ca întru o parte prea de jos a pămîntului.” Nimic – zice – nu se poate tăinui de Tine, Care ai plăsmuit firea oamenilor în prăvălia[1] cea ascunsă a firii.


16 Cele nelucrate ale mele le-au văzut ochii Tăi, şi în cartea Ta toţi se vor scrie; zile se vor zidi, şi nimeni întru dînşii.


Iar Simmah, aşa: „Încă nefiind închipuit eu, ochii Tăi mai-nainte m-au văzut împreună cu toţi cei scrişi în cartea Ta, celor ce se zidesc nelipsindu-le nici o zi.” Zice: Mai-nainte de a mă zidi şi a mă închipui, m-ai văzut pe mine la fel ca pe cei născuţi şi desăvîrşiţi, care nu sînt lipsiţi de nici o zi, şi sînt scrişi în cărţile Tale. De cărţile acestea face pomenire şi Fericitul Daniil, că zice: „Judecătorul a şezut şi cărţile s-au deschis.” Şi Domnul zice, întru sfinţitele Evanghelii: „Iar ai voştri, şi perii capului toţi sînt număraţi.” Iar prin „cărţi”, se cuvine a înţelege atotcuprinzătoarea cunoştinţă a lui Dumnezeu şi netăinuita pomenire a lui Dumnezeu.


Aşa, după ce le-a povestit pe cele dumnezeieşti, de aici îşi descoperă al său scop, necăutînd iubire de cinste şi de slavă, ci punîndu-se înainte drept întîi chip şi pildă de folos:


[1] „Atelier” zicem noi acum, nesuferit cuvînt franţuzesc şi franc-masonic.

~ de Petre pe Mai 31, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: