Fericitul Teodoret – Tâlcuirea psalmului 103, 7-26

„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai

Proorocului Împărat David”

Fericitul Teodoret al Cirului

Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2003




7 De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa.


8 Se suie munţii şi se pogoară cîmpii în locul întru care i-ai întemeiat pe dînşii.


Prin toate, ne învaţă purtarea de grijă a lui Dumnezeu care ocîrmuieşte zidirea: că pentru aceasta marea, cu valuri precum vîrfurile munţilor, nu năvăleşte peste uscat şi, precum noi ne îngrozim de tunet, aşa se teme aceea de hotarul pus ei. Iar acest „peste munţi vor sta ape” e în loc de: „ca un munte a stătut”; iar „se suie munţii”, în loc de: „ca nişte munţi”.


9 Hotar ai pus pe care nu-l vor trece, nici se vor întoarce să acopere pămîntul.


Marea se ruşinează de nisip, şi – turbîndu-se pînă la acela, dar oprindu-se cu dumnezeiescul hotar ca şi cu un frîu – se trage iarăşi înapoi şi îndărăt se duce.


10 Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape;


Apoi, arată trebuinţa acestora:


11 adăpa-se-vor toate fiarele ţarinii, aştepta-vor colunii[1] întru setea lor.


12 Peste acestea, păsările cerului se vor sălăşlui, din mijlocul pietrelor vor da glas.


Şi acesta este prea-mare semn al dumnezeieştii Pronii, ca să împlinească nu numai trebuinţa oamenilor, ci şi a dobitoacelor. Pentru aceasta, tăind munţii, a meşteşugit treceri apelor, ca nu numai oamenii să aibă cu îndestulare apele izvoarelor, ci şi neamurile jivinelor pămînteşti şi ale celor zburătoare prin aer. Iar pe acest „aştepta-vor colunii întru setea lor”, Simmah l-a tălmăcit aşa: „Răcori-se-va colunul întru setea lui.”


13 Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pămîntul.


Că nu numai dedesubt izvorăşte şi găteşte firea apelor, ci şi de sus aduce adăparea prin nori. Apoi, arată folosul care se iveşte de aici:


14 Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi păşune spre slujba oamenilor, ca să scoată pîine din pămînt.


Că răsare iarbă şi hrăneşte dobitoacele ce sînt făcute spre slujba oamenilor. Se hrănesc însă şi roadele prin ploi, şi se coc şi se aduc oamenilor. Aceasta a zis şi întru alt Psalm: „Oamenii şi dobitoacele vei mîntui, Doamne!” Deci, pentru trebuinţa oamenilor, şi dobitoacele dobîndesc această purtare de grijă.


15 Şi vinul veseleşte inima omului, ca să veselească faţa cu untdelemn, şi pîinea inima omului o întăreşte.


Iar Simmah a zis mai descoperit: „Cel ce odrăsleşte iarbă dobitoacelor şi păşune spre slujba oamenilor, ca să răsară hrană din pămînt: şi vinul să veselească inima omului, să strălucească faţa lui cu untdelemn, şi pîinea să întărească inima omului.” Că – zice – spre aceasta Dumnezeul tuturor îi dă pămîntului ploi totdeauna, ca să odrăslească roduri de tot felul, şi cu pîine să întărească şi să hrănească firea oamenilor, cu vin să-i veselească şi mai dulce să le facă viaţa, iar cu untdelemn să-i hrănească nu numai din lăuntru, ci să le strălucească trupurile şi pe dinafară.


16 Sătura-se-vor lemnele cîmpului,


Iar Evreul şi ceilalţi au pus: „lemnele Domnului”. Că, după ce a vorbit pentru lemnele cele roditoare, de nevoie le pomeneşte şi pe cele neroditoare, ca pe unele ce împlinesc şi ele trebuinţele oamenilor. Pentru aceasta le-a şi numit „ale Domnului”, ca pe unele răsărite de la sine, iar nu lucrate şi răsădite cu mîna, ci odrăslite cu dumnezeiescul cuvînt. Pentru aceea a şi adăugat:


cedrii Libanului, pe care i-ai răsădit.


Că săditori ai acestora nu au fost niscareva grijitori de păduri, ci dumnezeiescul cuvînt a împodobit vîrfurile munţilor cu desişuri. Însă, pomenind Libanul şi cedrii săi ca pe un vestit, prin aceştia a arătat şi ceilalţi munţi şi lemne.


17 Acolo păsările se vor încuiba, lăcaşul erodiului[2] le povăţuieşte pe ele.


Iar Achila, aşa: „Acolo păsările îşi vor face cuiburi, brazii sînt casă erodiului”; iar Simmah: „Acolo păsările vor face cuiburi, coruiului[3] bradul îi este locuinţa.” Pentru că lemnele acestea dau altă trebuinţă oamenilor, şi alta păsărilor: că oamenilor le folosesc spre facere de case, iar sălăşluirile păsărilor chiar ele le primesc.


18 Munţii cei înalţi – cerbilor, piatra – scăparea iepurilor.


Purtarea Ta de grijă – zice – nu trece cu vederea nici o jivină, ci cerbilor le-ai dat petrecere prin vîrfurile munţilor, iar celor mai mici din jivine – ascunzătorile şi peşterile pietrelor.


19 Făcut-ai luna spre vremi,


După ce a vorbit pentru toate cele de pe pămînt, şi după ce a arătat zidirea firilor celor nevăzute şi facerea cerurilor, face pomenire şi pentru luminători, care s-au făcut în ziua a patra. Şi zice că luna a fost zidită pentru învăţătura şi cunoaşterea vremilor, pentru că schimbările ei fac să se măsoare timpul, ea crescînd şi micşorîndu-se întru acelaşi număr de zile.


soarele şi-a cunoscut apusul său.


Nefiind însufleţit, nici vorbind, ci călătorind după dumnezeiescul hotar, soarele face ziua arătîndu-se, şi face noaptea ascunzîndu-se, şi are de-a pururea acelaşi drum şi păzeşte măsurile.


20 Pus-ai întuneric, şi s-a făcut noapte,


De nevoie este şi trebuinţa acesteia, care se alcătuieşte prin lipsirea şi ducerea luminii şi dăruieşte oamenilor odihnă.


întru dînsa vor ieşi toate fiarele pădurii,


21 puii leilor răcnind ca să răpească şi să caute de la Dumnezeu mîncare loru-şi.


Că noaptea le face oamenilor odihnă, iar fiarelor le dăruieşte slobozenie să-şi sature pîntecele lor cele flămînde. Iar acest „să caute de la Dumnezeu mîncare loru-şi” e în loc de: Dumnezeiasca Pronie le dă cele de trebuinţă şi acestora. Că a cere de la Dumnezeu este al celor cuvîntătoare, iar a căuta – al celor necuvîntătoare, dar şi acestora tot Dumnezeu le dăruieşte hrana cea de nevoie.<


22 Răsărit-a soarele, şi s-au adunat şi în culcuşurile lor vor zăcea;


23 ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa pînă seara.


Şi, răsărind soarele, se duc întru ale lor ascunzători, iar oamenii, uitînd osteneala zilei dinainte, iarăşi vor stărui cu sîrguinţă întru lucru toată ziua.


24 Cît s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut!


În mijlocul povestirii, gîndind cele zise şi cunoscînd multa purtare de grijă a lui Dumnezeu, Proorocul a trimis laudă lui Dumnezeu, zicînd că toate făpturile Lui sînt minunate, şi foarte vrednice de mirare şi pline de înţelepciune: căci a aflat că şi noaptea, prihănită de oarecari rău-credincioşi, este prea-foarte de trebuinţă, şi că lemnele neroditoare aduc altă trebuinţă, şi că neamurile fiarelor sînt foarte trebuincioase oamenilor.


Umplutu-s-a pămîntul de zidirea Ta.


Iar pe acest „de zidirea Ta”, ceilalţi tălmăcitori l-au pus în loc de: L-ai umplut pe dînsul de tot felul de bunătăţi. Şi, de la pămînt, se mută şi către vecina lui, marea, şi zice:


25 Marea aceasta este mare şi largă, că acolo sînt tîrîtoare cărora nu este număr, jivine mici şi mari.


Încă şi acesta este semn al dumnezeieştii purtări de grijă: ca neamurile cele mici să petreacă împreună cu cele mari, şi să nu se cheltuiască cu totul desăvîrşit de acelea.


26 Acolo corăbiile umblă;


Şi aceasta este trebuinţă prea-mare a oamenilor: că, prin meşteşugul corăbieresc şi prin ştiinţa cîrmirii, ne aducem unii altora cele trebuincioase, dînd acelora rodul ce odrăsleşte la noi şi primindu-l pe cel ce se face la ei.


balaurul acesta pe care l-ai zidit a se juca într-însul.


Prin „balaur”, a arătat chiţii[4] cei mari, care întru noianurile cele mari încap şi petrec. Iar acesta se juca „într-însul”, în loc de: „într-însa”, adică întru însăşi marea, căci Evreul şi Sirul o numesc pe dînsa cu neam[5] bărbătesc. Astfel, zice că marea cuprinde întru sine-şi nenumărate neamuri de peşti, şi chiţii cei prea-mari înoată fără frică întru dînsa.


Iar dacă oarecari voiesc să-l înţeleagă pe „balaur” alegoric – pentru că şi întru Isaia zice că: „Sabia cea mare, şi sfîntă şi puternică asupra balaurului năvăleşte”, adică a şarpelui celui încolăcit care locuieşte în mare[6] – nici noi nu ne vom lepăda de asemenea înţelegere, fiindcă şi la Iov aflăm jivina aceasta batjocorindu-se de dumnezeieştii Îngeri. Şi Domnul a dat stăpînire ucenicilor Săi să calce „peste şerpi, şi peste scorpii” şi peste toată puterea vrăjmaşului.


[1] colun – măgar sălbatic

[2] erodiu – egretă

[3] coroi, şoim

[4] balenele

[5] gen

[6] satana

Anunțuri

~ de Petre pe Mai 17, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: