Fericitul Teodoret – Tâlcuirea psalmului 103, 1-6

„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai

Proorocului Împărat David”

Fericitul Teodoret al Cirului

Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2003


Psalmul lui David.


Darul Preasfîntului Duh aduce oamenilor nu numai învăţătură morală şi dogmatică, ci îi învaţă cu de-adinsul şi cum se cuvine a lăuda pe Făcătorul. Pentru aceasta a scris Psalmul acesta, folosindu-l ca slujitor pe Fericitul David, ca toţi să ne învăţăm cu ce laude se cuvine a-I răsplăti Făcătorului de bine. Iar aici povesteşte facerile de bine cele de obşte şi-L arată pe Dumnezeul tuturor Făcător şi Ocîrmuitor al tuturor.


1.Binecuvîntează, suflete al meu, pe Domnul!


Pe fiecare ucenic al bunei-credinţe îl învaţă să laude pe Făcătorul de bine Dumnezeu.

Doamne Dumnezeul meu, cum Te-ai mărit foarte


Şi aici, acest „cum” este al întinderii, iar acest „Te-ai mărit” nu este arătător de creştere, ci însemnător al nemăsuratei mărimi, că aşa l-a tălmăcit şi Simmah: „Dumnezeul meu, mare eşti foarte!” Că nu S-a mărit fiind mic, ci, fiind mare din fire, a arătat mărimea aceasta celor bine-credincioşi; şi nu toată mărimea, ci cîtă o încape firea oamenilor.


2. Întru mărturisire şi întru mare cuviinţă Te-ai îmbrăcat,


Iar Simmah, aşa: „Întru laudă şi întru bună-slavă Te-ai îmbrăcat.” Că cei ce au dobîndit ale Tale faceri de bine au ajuns să Te cunoască, şi nu mai aduc a Ta cinste idol ilor, ci pe Tine Te laudă şi Ţie-Ţi întind datoria slavosloviei.


Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;


Şi Apostolul a zis lucruri împreună-glăsuitoare cu acestea: „… Cel ce singur are nemurirea şi întru lumina neapropiată locuieşte.” Că atîta este de mare şi de multă lumina aceea, cît nimeni nu îndrăzneşte să se apropie, că îi întunecă vederile covîrşirea ei. Că, dacă soarele cel simţit sileşte a face aceasta pe cei ce se ispitesc a-l privi cu nesaţ, cine va fi vrednic şi putincios întru privirea acelei neapropiate lumini? Deci El este lumină adevărată, dar Se şi îmbracă cu lumina ca şi cu o haină şi locuieşte întru lumină neapropiată; iar împrejurul Lui este nor şi negură, şi ascunderea Lui a pus întuneric. Şi acestea nu sînt împotrivnice unele altora, pentru că lumina cea neapropiată este acelaşi lucru cu negura şi cu întunericul pentru cei ce nu pot să o privească. Că nu este cu putinţă a le vedea pe cele din negură şi întuneric, prin care înţelegem că dumnezeiasca fire e cu neputinţă de văzut.


Cel ce întinzi cerul ca o piele;


Prin acestea ne-a învăţat lesnirea zidirii: că, precum omului îi este lesne să întindă piele şi să facă cort, aşa şi Dumnezeul tuturor a întins boltele cele mari ale cerurilor numai zicînd cu cuvîntul.


3. Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;


Aceasta ne-a învăţat şi Fericitul Moisi, zicînd că a zis Dumnezeu: „Facă-se tărie între apă şi să fie despărţind între apa cea de deasupra tăriei şi apa cea dedesubtul tăriei!”


Cel ce pui norii suirea Ta, Cel ce umbli peste aripile vînturilor;


Prin acestea a arătat purtarea de grijă ce străbate pretutindeni. Că El – zice – stă peste vînturi şi peste nori, şi le ocîrmuieşte, şi le chiverniseşte şi dă în bună vreme trebuinţa ce răsare de aici. Şi ne învaţă totodată că dumnezeiasca fire este pretutindeni de faţă şi zboară peste toţi: că – de vreme ce firea vînturilor este mai prea-iute decît toate cele simţite, că aleargă într-o clipeală de la apus către răsărit şi de la răsărit către apus – neaflînd între cele simţite altă icoană a iuţimii făcută mai cu de-amănuntul, a zis că Dumnezeu Se poartă peste aripile vînturilor, arătînd prin acestea că El este de faţă pretutindeni. Totodată aflăm că Dumnezeul tuturor S-a arătat în nor şi fiilor lui Israil, că prin nor a făcut a Sa arătare în Cort, şi în nor a acoperit casa cînd o tîrnosea[1] Solomon. Şi Stăpînul Hristos, în munte, le-a arătat celor trei Apostoli nor luminat împrejurul Său, iar cînd S-a înălţat, un nor luminos L-a luat de la ochii lor pe dedesubt.


4.Cel ce faci pe Îngerii Tăi duhuri, şi pe slujitorii Tăi foc arzînd;


L-a arătat pe El că este ziditor nu numai al celor văzute, ci şi al celor nevăzute. Iar „duhuri” şi „foc” i-a numit pe aceiaşi, prin amîndouă învăţîndu-ne vîrtutea şi grăbnicia lor, că iute este firea duhului şi tare lucrarea focului. Şi, folosindu-i pe Îngeri ca slujitori, Dumnezeul tuturor face bine celor vrednici, şi munceşte pe cei împotrivnici. Pentru aceasta a şi pomenit focul, însemnînd lucrarea cea mîntuitoare.


5.Cel ce întemeiezi pămîntul peste întărirea lui,


Iar Achila şi Simmah [au zis]: „peste şederea lui”.


şi nu se va pleca în veacul veacului.


Pentru că, întemeindu-l pe dînsul peste sine însuşi, i-a dat lui nemişcarea, şi aşa va ramîne cîtă vreme va voi El. Aşa zice şi aiurea: „Cel ce spînzuri pămîntul pe nimic.”


6. Adîncul ca o haină este îmbrăcămintea lui.


Pe acest „lui”, nu îl pune la altcineva, ci la pămînt, că aşa a tălmăcit şi Achila, şi Teodotion: „Cu adîncul ca şi cu o îmbrăcăminte l-ai îmbrăcat (adică pămîntul).” Iar dumnezeiasca Scriptură numeşte „adînc” firea cea umedă. Aşa a zis şi Fericitul Moisi întru începutul zidirii: „Iar pămîntul era nevăzut şi negătit, şi întuneric era deasupra adîncului.” Deci – de vreme ce pămîntul este înconjurat cu ape de pretutindeni, şi noianurile cele mari şi neînotate îi sînt margini, iar prin mijloc sînt altele mai multe care îl taie – după cuviinţă a zis că adîncul este ca o haină asupra pămîntului.


[1] Biserica din Ierusalim

Anunțuri

~ de Petre pe Mai 15, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: