Talcuiri la Psaltire – Psalmul 21, 21-36

„Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi”

Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul

Editura Egumeniţa


21. Iar Tu, Doamne, nu depărta ajutorul Tău de la Mine; spre spijinirea Mea ia aminte.


„Fiindcă, zice, Mi s-au făcut toate aceste rele, pentru aceasta Tu, Doamne, nu depărta ajutorul Tău de la Mine, ci în grabă trimite-Mi sprijinirea şi cercetarea Ta, ca să înviez adică a treia zi.”


22. Izbăveşte de sabie sufletul Meu, şi din mâna câinelui pe cel unul născut al Meu.


23. Mântuieşte-Mă din gura leului, şi din coarnele inorogilor smerirea Mea.


Domnul numeşte aici pe ostaşii romani sabie, fiindcă erau înarmaţi şi purtau săbii, şi pe aceeaşi ostaşi îi numeşte câini, pentru că erau necuraţi, fiind păgâni, precum am zis mai sus, iar lei îi numeşte pe iudei, pentru sălbăticirea şi nemilostivirea lor, căci însetau de moartea Lui, şi pentru pândirea şi vânarea pe care o făceau împotriva Domnului, ca leii ce pândesc şi prind dobitoacele şi le mănâncă, căci astfel i-a numit şi mai sus, la stihul 13. Iar pe aceşti iudei îi numeşte şi inorogi”, inorogul fiind un dobitoc sălbatic care are în frunte un singur corn[1]. Numindu-i câine şi leu, a folosit singularul, căci neamul iudeilor este unul, iar al romanilor tot unul, căci fiecare dintre ei este numit fie roman, fie iudeu, la singular. Iar unul născut, Domnul numeşte sufletul Său, ca pe un singur suflet, căci numai sufletul lui Hristos, dintre toate celelalte suflete ale oamenilor, a fost fără de păcat, şi pentru că pe acesta îl avea Fiul Lui Dumnezeu unit cu Sine după Ipostas[2]. Iar despre smerenia Lui, El însuşi a zis în Evanghelie: învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima (Mt. 11: 29). Iar pricina pentru care Domnul Se ruga, am zis-o mai sus, am spus încă şi ce fel de izbăvire cerea.


24. Spune-voi numele Tău fraţilor Mei;


însemnează, o cititorule, cum Duhul Cel Sfânt, Care mai-nainte vedea acestea, pe unele le zice ca tăcute şi trecute, iar pe altele cum că se vor face, după rânduiala şi însuşirea Proorocilor, iar aici zice că Domnul va spune Părintelui, căci evreii îl mărturiseau ca Dumnezeu, iar de Părinte al unui Fiu nu-L ştiau, precum zice în Evanghelia după loan: Am arătat numele Tău neamurilor (In. 17: 6). Iar fraţi ai Săi numeşte pe Apostoli, precum însuşi a zis după înviere către aducătoarele de mir: Mergeţi şi spuneţi fraţilor Mei.,.(Mi. 28: IO)[3].


în mijlocul adunării [Bisericii] Te voi lăuda.


„Nu numai pe Apostoli, zice, îi învăţa Domnul, ci Se înfăţişa şi în sinagogile evreilor şi povestea măririle lui Dumnezeu şi Tatăl”, căci pentru acestea grăieşte psalmul acesta. Iar Domnul face cunoscută această învăţătură încă de la învierea Lui până astăzi, prin Evanghelia Sa, căci aceasta se citeşte arătat [fără nici o oprelişte] în toate bisericile creştinilor[4]


25. Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L pe EL


„Fiindcă Domnul a fost ascultat de cerescul Său Părinte şi S-a sculat din morţi, pentru aceasta îndeamnă acum la mulţumire pe cei ce au crezut într-însul, şi-i mai îndeamnă pe cei din păgâni care au crezut, pentru că Domnul i-a trimis după înviere pe Apostolii Săi mai întâi la păgâni, zicându-le: Mergând, învăţaţi toate neamurile (Mt. 28: 19). Căci despre aceste neamuri zice că se tem de Dumnezeu, numindu-i pe ei de la fapta bună ce au arătat, căci astfel şi Pavel i-a numit în Fapte, zicând: Bărbaţi israeliteni, şi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, ascultaţi (Fapte 13: 16). Iar către Corneliu, Petru a zis: în toate neamurile, cel ce se teme de Dumnezeu şi lucrează dreptatea este primit (Fapte 1: 33). însă, deoarece Biserica creştinilor nu este alcătuită numai din păgâni, ci şi din evrei, pentru aceasta şi Domnul îi cheamă pe aceştia spre slavoslovia şi lauda lui Dumnezeu[5], iar în continuare zice:


Toată seminţia lui lacov slăviţi-L pe EI


„Toţi, zice, cei ce din evrei aţi crezut, slăviţi pe Dumnezeu, căci lacov a fost strămoş al celor douăsprezece seminţii ale lui Israel.”[6]


26. Temeţi-vă de Dânsul toată seminţia lui Israel.


Aici numără laolaltă ambele popoare, atât pe cel din evrei, cât şi pe cel din neamuri, fiindcă acela care a crezut [în] şi a cunoscut pe Hristos este Israelul duhovnicesc[7], căci Israel se tâlcuieşte minte care vede pe Dumnezeu. Porunceşte dar Hristos amânduror popoarelor să laude [pe] şi totdeauna să se teamă de Dumnezeu ca un Atotţiitor, ori şi celorlalţi evrei le porunceşte să se teamă de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu poate aduce asupra lor sfărâmare şi pieire, din pricina turbării pe care au arătat-o asupra Fiului Său.


27. Căci n-a lepădat, nici n-a defăimat ruga săracului.


„N-a trecut cu vederea, zice, nici n-a socotit rugăciunea Mea supărătoare Părintele, adică a birui Eu ca om pe Diavol şi a dărui vouă biruinţa aceasta.” Domnul S-a numit pe Sine sărac, atât pentru simplitatea trupului, cât şi pentru că era sărac de bani şi de omeneasca bogăţie.


28. Nici a întors faţa Sa de la Mine;


„Nu a întors, zice, Dumnezeu şi Părintele faţa Sa de la Mine, precum fac cei care urăsc pe cineva.” Vezi însă şi tâlcuirea zicerii: Până când vei întoarce faţa Ta de la Mine?(Ps. 12: 1).


şi când am strigat către Dânsul, M-a auzit.


„De îndată, zice, ce am strigat către Părintele meu, a auzit glasul rugăciunii Mele.”


29. De la Tine este lauda Mea;


Lauda Fiului de la Părintele s-a făcut atunci când a venit glas din ceruri, zicând: Tu eşti Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit (Mt. 3: 17), şi când Părintele a strigat din cer: Şi L-am preaslăvit şi iarăşi II voi preaslăvi (In. 12: 28 )”[8].


în adunare mare Mă voi mărturisi Ţie;


Domnul numeşte aici mărturisire lauda şi slavoslovia, iar adunare mare este Biserica creştinilor, fiindcă se întinde până la marginile pământului, ori pentru că este alcătuită din bărbaţi mari şi sfinţi. Domnul întotdeauna laudă pe Dumnezeu-Tatăl prin Evanghelia Sa în mijlocul Bisericii. Sinagoga iudeilor o numea mai sus simplu adunare, dar şi Biserica credincioşilor care se află în fiecare eparhie, iar acum numeşte mare toată catoliceasca* (adică peste-tot cuprinzătoarea) Biserică a creştinilor.


rugăciunile Mele le voi da înaintea celor ce se tem de Dânsul.


Domnul numeşte aici rugăciuni făgăduinţele Sale, adică de a face cunoscut numele Părintelui Său, de a-L lăuda pe El.


30. Mânca-vor săracii şi se vor sătura;


„Cei ce erau mai-nainte, zice, săraci de buna-cinstire şi păgâni, după Teodorit, vor mânca (…), dar şi cei săraci de bogăţia omenească, că fără averi şi săraci sunt creştinii adevăraţi, aceia dar vor mânca duhovniceasca hrană a învăţăturii Evangheliei, care hrăneşte şi creşte sufletul.”


şi vor lăuda pe Domnul cei ce-L caută pe Dânsul,


„Vor slavoslovi, zice, pe Dumnezeu, cei ce-L caută, pentru că nu i-a durut pentru Unul născut Fiul Său, ci L-au dat spre moarte pentru mântuirea oamenilor.” însă dacă cineva caută [într-adevăr] pe Dumnezeu, acela şi umblă pe calea poruncilor Lui care duc la El. Ori se înţelege şi într-alt fel, anume că credincioşii vor mânca Trupul lui Hristos, întru Care se cuprinde şi sângele Lui, şi se vor umple de Duhul Sfânt, şi vor lăuda pe Dumnezeu înaintea Sfintei Mese. Putem astfel spune că această zicere este o proorocie nu numai pentru învăţătura Evangheliei, ci şi pentru masa cea de taină a pâinii şi a vinului celor făcătoare de viaţă, după Teodorit.


vii vor fi inimile lor în veacul veacului.


Zice Domnul în Evanghelie: Eu sunt pâinea vieţii (In. 6: 48), şi iarăşi: De va mânca cineva din pâinea aceasta, viu va fi în veac (v. 48), adică de va păzi poruncile. Deci Domnul zice că: „Cei ce mănâncă Trupul Meu vor fi vii cu inima”, prin inimă arătând – de la parte la întreg – toată viaţa, iar prin în veac a zis pentru că, deşi cei ce se împărtăşesc cu vrednicie, vor muri [numai] după fire, cu toate acestea se vor scula iarăşi spre viaţa veşnică.


31.   Vor   pomeni   şi   se   vor   întoarce   la   Domnul   toate   marginile pământului.


Prin pomenire înţelege aducerea amintea de un lucru cunoscut mai dinainte. Se vede dar din această zicere că cunoştinţa de Dumnezeu este sădită în oameni[9], însă la păgâni, întunericul necunoştinţei a acoperit această cunoştinţă, iar după ce a venit Domnul – Soarele cel gândit al dreptăţii – întunericul rătăcirii s-a risipit, iar neamurile şi-au adus aminte de Dumnezeu, Ziditorul lor, şi astfel au crezut şi s-au întors la Dânsul. Ori a zis vor pomeni în loc de „se vor învrednici de aducerea aminte a lui Dumnezeu păgânii, care până atunci erau uitaţi”, însă vezi, o cititorule, cum David a întrebuinţat zicerile acestea după rânduială: că mai întâi a zis că-şi vor aduce aminte; al doilea, că se vor întoarce, iar al treilea, că se vor închina.99 Precum zice undeva: Cel ce caută sângiurile lor, Şi-a adus aminte (Ps. 9: 12).


32. Şi se vor închina înaintea Lui toate moştenirile neamurilor.


Pentru ce, oare, zice aceasta, de vreme ce nu toate marginile pământului au crezut, nici toate patriile neamurilor? Răspundem prin aceea că, de vreme ce propovăduirea Evangheliei a ajuns la toate marginile pământului şi la toate neamurile lumii, şi de vreme ce din fiecare neam au fost câţiva care au crezut, pentru aceasta, pornind de la parte, a arătat totul; de altfel, prin patrii numeşte rudeniile, această vădindu-se din aceea că rudeniile din fiecare neam au crezut în Hristos, şi prin Hristos s-au închinat şi Tatălui.


33. Că a Domnului este împărăţia şi £1 stăpâneşte peste neamuri.


„Hristos este, zice, atât împărat, cât şi Stăpân al neamurilor”, după cum este scris: …voi da Ţie neamurile moştenirea Ta, stăpânirea Ta, marginile pământului (Ps. 2: 8). Şi pentru aceasta se vor închina Lui, fiindcă s-au slobozit prin El din tirania Diavolului[10]


34. Mâncat-au şi s-au închinat toţi graşii pământului;


Graşi numeşte aici pe bogaţii care s-au îmbogăţit cu buna-cinstire de Dumnezeu şi cu fapta bună, săraci fiind mai-nainte de acestea, precum am zis mai-nainte: „Aceştia au mâncat, zice, şi s-au îngrăşat de duhovniceştile bunătăţi”.


înaintea Lui vor cădea toţi cei ce se coboară în pământ.


„Vor cădea înainte, zice, şi se vor închina lui Hristos oamenii care mor şi putrezesc în pământ”, fiindcă după obşteasca înviere tot genunchiul se va pleca însuşi Tatălui, după Apostolul (Rom. 14: 11), adică unii se vor supune de voie şi dorind – precum credincioşii, iar alţii în silă şi de frica – precum cei necredincioşi şi dracii, după Teodorit.


35. Şi sufletul meu, Lui viază,


„Dumnezeu este, zice, Cel care a dat viaţă sufletului meu, nelăsându-1 să moară de păcat.” Aceasta se înţelege şi într-alt fel, [cu referire] la Tatăl şi la Fiul: „Sufletul meu viază lui Dumnezeu, zice, pentru că lucrează toate câte sunt plăcute Lui, precum şi dimpotrivă, demonul a murit, fiindcă [sufletul] a stat neclintit împotriva drăceştilor lui ameninţări”[11].


şi seminţia mea va sluji Lui.


Seminţia lui Hristos, adică fiii Lui, toţi cei ce s-au născut Lui prin Evanghelie, adică creştinii, pe care i-a suspus Părintelui Său[12]


36. Vesti-se-va Domnului neamul ce va să vină;


„Se va face cunoscut, zice, de Dumnezeu, Biserica credincioşilor cea din păgâni, care va veni în zilele înomenirii Fiului.”


Vesti-se-va dreptatea Lui poporului ce se va naşte,


„Câţi s-au născut, zice, duhovniceşte prin credinţă, aceştia vor vesti întotdeauna şi celorlalţi, care se vor naşte a doua oară.” Dar ce vor vesti? Dreptatea Lui, adică cum că Domnul cu dreptatea[13] a doborât pe Diavol, cel ce tiraniza şi nedreptăţea pe oameni.


pe care 1-a făcut Domnul.


Adică pe poporul pe care Domnul 1-a alcătuit Luişi, care şi mai-nainte era popor, însă izgonit şi lepădat, ori pe care El 1-a zidit. Iar aceasta: vesti-se-va Domnului, unii o tâlcuiesc ca fiind proorocie pentru elinii care erau în Ierusalim


[1] Zice însă Marele Vasile: „Iar prin coarne de inorogi înţelegem mândrie (căci inorogul are un corn foarte ascuţit, obrăznicindu-se asupra tuturor dobitoacelor, tot la fel şi fariseii s-au obrăznicit asupra smereniei lui Hristos). Deci, prihănind Domnul pe poporul cel gâlcevilor care s-a sculat asupra Lui în vremea patimilor, îi numeşte pe ei inorogi”. Iar Teodorit zice că: „eu, câine şi inorog este numit cel ce are stăpânirea morţii, după glasul apostolului, adică Diavolul, care în vremea patimilor a năvălit ca o fiară asupra Domnului, aducându-I moartea”.

[2] Iar altul zice: „Unul născut numeşte Domnul sufletul Său, în loc de «scumpul şi iubitul», pentru că numai fiii cei foarte iscusiţi sunt iubiţi de părinţi. Iar mână a câinelui numeşte stăpânirea Satanei”.

[3] Altul însă tâlcuieşte zicând că: ,$ume numeşte aici slava, că slava Părintelui dintru început s-a aşezat”. Iar Teodorit zice că: ,frati numeşte pe cei ce au crezut într-însul. Fraţi însă sunt ca ai unui om, căci Se numeşte Stăpân şi Domn ca Dumnezeu, iar ca om se numeşte şi frate”.

[4] Aceste două ziceri le aduce Pavel în Epistola către Evrei, ca din partea lui Hristos, zicându-se: Pentru că şi Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc, dintr-Unul sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi, Zicând: Spune-voi fraţilor mei numele Tău. în mijlocul Bisericii Te voi lăuda (Evr. 2: 11).

[5] „(…) Ca să se înveţe iudeii de la Hristos să nu mai facă jertfe prin vărsare de sânge, ci să laude şi să slavoslovească pe Dumnezeu, şi să săvârşească slujba cea curată şi nesângeroasă, şi să slăvească nu numai prin glas, ci şi prin buna-viersuire, care se faptuieşte prin temerea de Dumnezeu.”

[6] Şi Hristos Se numeşte lacov, adică amăgitor, ca Unul ce a amăgit pe Diavol şi 1-a biruit; I se zice şi Israel, ca o Minte ce vede pe Dumnezeu, că nimeni nu ştie pe Tatăl, fără numai Fiul, iar seminţie a lui Hristos – a Celui ce Se numeşte lacov şi Israel – sunt creştinii, cei ce s-au născut duhovniceşte dintr-însul.

[7] Despre poporul creştin ca Israel duhovnicesc mărturiseşte Dreptul Simeon, atunci când primeşte pe pruncul lisus, respectiv cunoscuta cântare de la Vecernie: „Acum slobozeşte…”, care nu e altceva decât lauda Dreptului Simeon. Necunoaşterea semnificaţiei acestei expresii a făcut pe unii editori ai cărţilor de cult să scoată sintagma „poporul Tău Israel…” Trebuie să ştie că, de la venirea lui Hristos încoace, duhovniceşte vorbind, Israelul este un nume al unui singur popor – poporul creştinesc – Noul Israel. Israelul duhovnicesc, moştenitorul făgăduinţelor, „cel ce vede pe Dumnezeu”, cum zice tâlcuitorul mai sus. Dacă celălalt Israel – cel trupesc – se afla înainte de Hristos sub o oarecare călăuzire duhovnicească,  acum el  are numai o semnificaţie   istorică   sau  politică,   care   semnificaţie   nu-i   conferă  nici   o   valoare duhovnicească, in ciuda pretinsei lor „evlavii” şi „smerenii” de popor „prigonit”.

[8] 97 Iar Teodorit zice: „«Precum Eu te fac cunoscut oamenilor, tot aşa şi Tu îi înveţi pe toţi oamenii să-Mi aducă aceeaşi cinste (adică ca şi Ţie)»; tot aşa şi lui Petru i-a descoperit cunoştinţa cea despre Dânsul, aşa lui Pavel, aşa, prin aceştia, tuturor oamenilor”. * Sau: „Te voi lăuda”.

[9] Pentru aceasta a zis Sfanţul loan Damaschin că: „Cunoştinţa că Dumnezeu este întru toţi a fost semănată fireşte [în fire] de El (Cartea I, cap. 2, Despre credinţa)”.

[10] Pentru aceasta zice şi Teodorit că: „Dumnezeu nu este numai al iudeilor, precum socotesc ei, ci este făcător a toată firea oamenilor. Aşa a zis şi Apostolul: Oare Dumnezeu este numai al iudeilor? Nu este El şi Dumnezeul păgânilor? Da, şi al păgânilor. Fiindcă este un singur Dumnezeu, Care va îndrepta din credinţă pe cei tăiaţi împrejur şi, prin credinţă, pe cei netăiaţi împrejur (Rom. 3: 29-30)”.

[11] Pentru aceasta, altul zice: „Sfântă şi fără prihană a fost viaţa lui Hristos, pe care cu trupul o a petrecut pe pământ, încât sfinţită s-a făcut lui Dumnezeu şi Tatăl (adică jertfa lui Dumnezeu şi Părintelui), că singur Hristos nu a făcut păcat. (…) însă zice aceasta [în mod] iconomic, că şi noi, pe urmele Lui mergând, şi vieţuind şi viaţă fără prihană, îndrăzneală vom avea în rugăciuni: sufletul Meu, Lui viază, precum zice acela [Apostolul Pavel]: Nu eu mai viez, ci Hristos este Cel ce viază întru mine (La Nichita)”.

[12] Teodorii însă zice: „Sufletul Lui viază Lui (adică lui Dumnezeu Tatăl), dar că-I slujeşte nu a zis, iar seminţia este slujitoare, că firea cea luată s-a unit cu Dumnezeirea, împărtăşindu-se de aceeaşi slavă şi cinste”.

[13] Prin toate faptele Sale, de la Naştere până la şederea de-a dreapta Tatălui.

căutând să-L vadă pe Hristos, precum zice Evanghelistul loan: Deci aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat, zicând: Doamne, voim să vedem pe lisus. Filip a venit şi i-a spus lui Andrei, şi Andrei şi Filip au venit şi l-au spus lui lisus. Iar lisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului (In. 12: 21-23). Iată dar cum I S-a vestit lui Hristos de către Apostoli neamul ce vine, adică elinii care veneau către El, care erau ca o pârgă din toate neamurile cele ce voiau să vină la Hristos.

Anunțuri

~ de Petre pe Aprilie 23, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: