Talcuiri la Psaltire – Psalmul 21, 7-20

„Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi”

Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul

Editura Egumeniţa


7. Toţi cei ce M-au batjocorit au grăit cu buzele, clătinat-au cu capul”[1].


8. Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-L pe El, mântuiască-L că-L voieşte pe El.


„Aceste cuvinte le vei găsi în Evanghelia după Matei, căci acolo se zice: Iar trecătorii II huleau, clătinându-şi capetele. Şi zicând: Tu, Cel ce dărâmi biserica şi în trei zile o zideşti, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! (…) S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! (adică de-L iubeşte pe El) (Mt. 27: 39 ş.u.)- Iar în Evanghelia după Luca se scriu acestea: Şi sta poporul privind, iar căpeteniile îşi băteau joc de El, zicând: Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască si pe Sine însuşi, dacă El este Hristosul, alesul lui Dumnezeu (Lc. 23: 35).


9. Că tu eşti Cel ce M-ai tras din pântece,


Prin împreunarea bărbatului cu femeia se dezleagă încuietorile fecioriei, căci sămânţa se aruncă de către bărbat, deschizând fireşte pântecele, iar apoi, aceasta, închizându-se, ţine sămânţa înăuntru, până ce se desăvârşeşte pruncul, însă după aceasta, când pântecele se înghesuie din pricina mărimii pruncului, el se deschide, şi astfel dă slobozenie pruncului ca să iasă şi să se nască. Iar la Naşterea Mântuitorului Hristos, aşa cum zămislirea a fost fără sămânţă bărbătească, tot astfel şi naşterea pruncului a fost mai presus de fire şi preamărită, căci puterea lui Dumnezeu a tras pe prunc în chip negrăit, fără a se deschide şi a se strica cheile fecioriei Născătoarei de Dumnezeu[2].


nădejdea Mea de la sânii Maicii Mele,


„Tu, Doamne, zice, eşti nădejdea Mea de la sânii Maicii Mele, că Eu de atunci Te-am cunoscut nădejdea Mea, înţelepţindu-Mă din Dumnezeirea cea unită cu Mine, după Ipostas.” Căci zice Evanghelistul Luca: Iar pruncul creştea şi se întărea cu Duhul, umplându-Se de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui (Lc. 2: 40).


spre Tine M-am aruncat din pântece.


„Intru acoperământul Tău, zice, o Părinte, M-am aruncat, pentru că nu am avut tată pe pământ.”


10. Din pântecele Maicii Mele, Dumnezeul Meu eşti Tu,


„De îndată, zice, ce M-am zămislit, Te-am cunoscut [a fi] Dumnezeul Meu, înţelegând-o aceasta de la Dumnezeirea cea unită cu Mine după Ipostas.” Iar din pântece înseamnă fie: „In pântece aflându-Mă”, fie: „După ce am ieşit din pântece, adică după ce M-am născut”.


nu te depărta de la Mine,


11. Că necazul este aproape; şi nu este cine să-Mi ajute Mie.


Şi despre aceasta zic Evangheliştii Marcu şi Matei că: lisus a început a se întrista şi a se mâhni (Mt. 26: 33; Mc. 14: 33). Şi iarăşi: Atunci toţi ucenicii, lăsându-l, au fugit (Mt. 26: 56).


12. Inconjuratu-M-au viţei mulţi, tauri graşi M-au cuprins.


Domnul numeşte aici viţei pe poporul cel simplu [de rând] al iudeilor, pentru zburdălnicia şi neorânduiala lor, iar tauri, pe arhierei, pe cărturari şi pe bătrânii poporului, din pricina vechimii vârstei şi pentru că erau cei mai mari, pe aceştia îi numeşte şi graşi, pentru multele daruri şi bunătăţi pe care le-au luat de la Dumnezeu[3].


Moise a zis de mai-nainte despre aceştia că: A mâncat lacov, s-a îngrăşat Israel şi s-a făcut îndărătnic; îngrăşatu-s-a, îngroşatu-s-a şi s-a umplut de grăsime; a părăsit pe Dumnezeu, Cel ce l-a facut, şi a dispreţuit cetatea mântuirii sale (Deut. 32: 15). (Vezi însă şi cap. 4 de la Osea, cum aseamănă poporul lui Efraim cu juninca care e strechie [îndărătnică], şi iubeşte biruinţa.)


13. Deschis-au asupra Mea gura lor, ca un leu ce răpeşte şi răcneşte.


„Au deschis iudeii gura, zice, asupra Mea, şi strigau către Pilat: Ia-L,, ia-L, răstigneşte-L (In. 19: 15)[4].”


14. Ca apa M-am vărsat, şi s-au risipit toate oasele Mele.


Domnul numeşte oase pe Apostolii Săi, după Teodorit, căci ei împreună ţin şi întăresc trupul cel înţelegător, adică Biserica Sa, precum şi oasele ţin împreună acest trup simţit, „aceştia, zice, s-au împrăştiat în vremea patimii”: Atunci toţi ucenicii, lăsându-L, au fugit, zice Evanghelistul (Mt. 26: 56). A proorocit şi Zaharia: Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei (Zah. 13: 7). Iar revărsarea Apostolilor arată despărţirea şi purcederea [plecare de la] de la Hristos[5].


15. Făcutu-s-a inima Mea ca ceara ce se topeşte în mijlocul pântecelui Meu.


„Inima Mea, zice, s-a topit de necaz precum se topeşte ceara de foc, şi desăvârşit a slăbit.” Iar prin pântece numeşte şi toată partea cea deşartă, adică sacul trupului.


16. Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria Mea,


„Puterea trupului Meu, zice, s-a închegat şi s-a uscat de focul întristării şi al necazului, fiindcă a lipsit toată umezeala lui.”


şi limba Mea s-a lipit de grumazul Meu,


Această zicere s-a plinit atunci când martorii cei mincinoşi mărturiseau împotriva lui Hristos, iar El nu răspundea nimic, ci stătea tăcând. Ori aceasta s-a plinit şi atunci când a însetat sus pe Cruce, şi nimeni nu s-a aflat să-i răcorească setea cu apă[6].


şi în ţărâna morţii M-ai pogorât.


Ţărâna morţii este mormântul, fiindcă într-însul sunt îngropate trupurile celor morţi. „In acest mormânt, zice, M-ai coborât, Doamne, vrând Eu, pentru mântuirea oamenilor.”


17. Că M-au înconjurat câini mulţi;


Tauri am numit mai sus pe iudei, pentru că, după Teodorit, se aflau sub jugul legii, ca nişte tauri şi boi, cu toate că călcau legea. Iar câini numeşte pe ostaşii păgânilor romani, ca unii care, după lege, erau necuraţi şi fără de omenie, ca câinii, căci aşa a numit Hristos şi pe cananeanca, ca pe o păgână, zicând: Nu este bine a lua pâinea fiilor şi s-o arunci câinilor (Mt. 15: 26)[7].


adunarea celor vicleni M-au cuprins.


„Adunarea, zice, a pizmăreţilor iudei M-a înconjurat.”


18. Străpuns-au mâinile Mele şi picioarele Mele.


„Au străpuns, zice, mâinile Mele şi picioarele Mele prin găurirea piroanelor.”


19. Numărat-au toate oasele Mele,


„Au numărat, zice, mai toate oasele Mele, fiindcă M-au spânzurat gol pe Cruce, şi aşa de tare au întins mădularele Mele, încât se vedeau până şi articulaţiile şi încheieturile oaselor Mele şi, prin urmare, era cu putinţă celor ce priveau să le numere”, precum tâlcuieşte Teodorit.


şi aceia priveau


„Ei, zice, M-au cercetat când eram spânzurat pe Cruce şi cereau să vadă de sunt Fiul lui Dumnezeu, zicând: De eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe Cruce (Mt. 26: 40).


şi se uitau Ia Mine


„După ce iudeii, zice, M-au cercetat şi s-au încredinţat desăvârşit, atunci M-au cunoscut că sunt Fiul lui Dumnezeu, văzând toată zidirea compătimind cu Mine, cu toate că ei iarăşi au rămas întru împietrirea inimii şi în credinţa lor”, precum zice Evanghelistul Matei: Iar sutaşul şi cei ce erau cu el păzind pe Hristos, dacă au văzut cutremurul şi cele ce se făcuseră, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta (Mt. 27: 54). Ori se poate înţelege şi într-alt fel, anume că: „Iudeii au cercetat ca nu cumva să Mă coboare ucenicii Mei de pe Cruce, şi de aceea se uitau la Mine, adică Mă păzeau cu ostaşi păzitori”[8].


20. împărţit-au hainele Mele loruşi şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi.


Această zicere a tâlcuit-o arătat Evanghelistul loan, zicând: După ce au răstignit pe lisus, ostaşii au luat hainele Lui şi le-au făcut patru părţi, fiecărui ostaş câte o parte, şi cămaşa. Dar cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime. Deci au zis unii către alţii: Să n-o sfâşiem, ci să aruncăm sorţii pentru ea, a cui să fie; ca să se împlinească Scriptura… (In. 19: 23, 24)[9].


[1] Iar cineva nu s-ar putea decât mira de nătăria [nerozia, nesocotinţa] iudeilor, cum, citind ei acestea ce s-au zis împotriva lor ca din partea lui Hristos, nu au priceput, văzându-L pe El răstignindu-Se, şi că proorocia conglăsuieşte [este una] cu ceea ce au grăit aceştia (La Nichita).

[2] Pentru aceasta şi altul zice: „Şi aceasta este mai osebită [se potriveşte mai bine] lui Emmanuil, că încă de la sânii Maicii a nădăjduit spre Dumnezeu şi Tatăl, că, după Isaia, mai-nainte de a cunoaşte pruncul binele sau răul, a ales binele, drept care, după voia Tatălui, înomenindu-Se Unul-Născut sau Cuvântul, ca om zice către Dumnezeu, Părintele Său, că: «Tu eşti Cel ce M-ai scos din feciorescul pântece şi de la înseşi sânii Maicii şi din mitrasul ei, am avut cruţarea [scăparea] cea de la Tine, că ai poruncit să fugă în Egipt din pricina nebuniei lui Irod, şi, Părinte al Meu, după fire fiind şi întru adevăr mai-nainte de înomenirea Mea, când M-am făcut Fiul al femeii după trup, căci din pântece am venit, atunci ai stătut [Te-ai arătat] şi Dumnezeu al Meu [după omenitate]» (La Nichita)”. Şi altul încă zice: „Deşi eşti pururi Părinte al Meu, dar şi Dumnezeu al Meu din pântecele Maicii Mele ai început a fi” (La Nichita)”.

[3] Ori îi numeşte graşi pentru că se desfătau în cinstirile cele de la toţi şi în aducerile de prinoase ale popoarelor. Iar la dumnezeiescul [deci nu Fericitul] leronim, zicerea se află astfel: „«Mai-marii Vasanului m-au înconjurat», cuvântul arătând pe ostaşii care au pus pe capul Lui cununa de spini în loc de coroană (La Nichita)”.

[4] Ori după altul: „Zice despre groaznicul leu cu urlet de nesuferit, atunci când îl deşteaptă foamea îndemnându-1 la vânat, că prin urletul său face vânatul să se cutremure de frică, apoi, prinzându-1, îl rupe, tot aşa şi evreii, numaidecât au urlat asupra lui Hristos (La Nichita)”.

[5] într-altele se zice: „M-am revărsat”.

[6] A zis însă şi altul: „Nu se poate ca cineva să înseteze decât din multa uscăciune, şi aceasta o arată firea trupului, care iubeşte umezeala, cerându-şi dezlegarea sării prin adăparea cu apă, dar destule sunt şi mâhniciunile care pot pricinui uscăciune şi sete deoarece pornesc veninul şi sunt fierbinţi şi iuţi: de unde şi Domnul, însetând deasupra Crucii, a cerut să bea, zicând: Mi-e sete; se vede dar că setea Domnului a fost firească (La Nichita)”.

[7] Adaugă însă şi Teodorit, zicând: „După Patimă, cei ce erau câini s-au mutat prin credinţă întru rânduiala fiilor, iar cei ce de demult au avut purtarea de grijă a fiilor, au primit numirea câinilor, căci ca nişte câini s-au turbat asupra Stăpânului”.

[8] Iar Teodorit zice că: :”Se uitau la Mine însemnează «râdeau de Mine»”.

[9]Se cuvine însă a se mira cineva de ticăloşii iudei, că zicerea aceasta a lui David nu s-a adeverit niciodată la nimeni, istoriceşte, decât numai la Hristos; cu toate acestea, văzând ei proorocia aceasta plinindu-se în Hristos, iarăşi rămân întru necredinţă. Iar ce a fost cea ţesută, zice Isidor Pelusiotul [cea 360-435]. Avvă din pustia Egiptului, autor al unor apoftegme din Pateric şi a unor tratate care s-au pierdut] că: „Gingăşia şi subţirimea şi buna frumuseţe a îmbrăcămintei nu împlineşte canonul nevoinţei celei după Dumnezeu, (…) întreabă pe loan Teologul, pe cel ce povesteşte despre cămaşa Domnului şi-ţi va spune că cămaşa Lui era necusută, fiind ţesută de sus, în întregime (cf. In. 19: 23), şi oare cine nu ştie cu ce simplitate se îmbracă galileenii? Căci la ei este o plăcere a se face o astfel de îmbrăcăminte cu oarecare meşteşug, precum cele de legat la piept, cu împletire ţesute şi începute (Epistola către monahul Maton, 74)”. Iar Eftimie Zigabenul (adică însuşi autorul Tâlcuirii Psaltirii), în Tomul al II-lea al Tâlcuirii Evangheliei după Matei, zice, nedumerindu-se: „Câte să fi fost hainele Domnului? Unii zic că a avut cinci, din care patru s-au împărţit între cei patru ostaşi, iar a cincea este cămaşa cea necusută”. Lui însă i se pare că acest cuvânt nu este convingător, fiindcă Domnul era măsurat şi nu purta lucruri de prisos, şi nimeni din ceilalţi oameni nu purta atât de multe haine, el însă, bine-socotind, zice că avea trei haine: una – cămaşa cea de pe trup, adică necusută, a doua -cea de peste cămaşă, iar a treia – cea care se purta deasupra hainelor. Prin urmare, ostaşii, rupând două haine, au făcut patru părţi, nu ca pe nişte lucruri de mult preţ, ci din batjocură, iar pentru cămaşa cea necusută au aruncat sorţi. Pentru ce însă a poruncit Hristos Apostolilor să nu poarte două haine (cf. Mt. 10: 10) de vreme ce şi El avea [două]? Şi răspunde, zicând că şi Domnul avea numai o cămaşă – cea de pe trup, iar celelalte nu erau haine, ci învelişuri”. Iar dumnezeiescul Maxim tâlcuieşte hainele Domnului tropologic şi alegoric, zicând că: „Cămaşa Mântuitorului, ţesută de sus în jos ca un întreg, este ţinerea împreună şi împletitura neîmpărţită a faptelor bune întreolaltă, şi care acoperă înăuntru Cuvântul ce este întru noi, de care, de multe ori golindu-ne pe noi ucigaşii draci prin lenevire şi trândăvire, nu pot totuşi să o rupă [cămaşa] şi să cunoască fapta noastră cea bună, şi astfel, pururi o cunoaştem, deşi nu ne îmbrăcăm cu un astfel de acoperământ, iar cele ce s-au rupt sunt îmbrăcămintea cea pe dinafară a simţitei bogăţii, care se rupe în patru stihii lumeşti, la care ne înduplecă pe noi batjocoritorii şi ucigaşii demoni ca să le folosim cu împătimire. După alt cuvânt, cămaşa cea de sus ţesută este adică sufletul fiecăruia [care este] de sus insuflat, iar că e necusută este pentru simplitatea şi nealcătuirea ei din părţi, iar că nu era ruptă, arată nemurirea. Iar hainele cele rupte arată trupul care se strică şi se împarte în cele patru stihii.

~ de Petre pe Aprilie 21, 2008.

2 Răspunsuri to “Talcuiri la Psaltire – Psalmul 21, 7-20”

  1. E buna talmacirea psalmilor de catre sfintii parinti. Cand citesti explicatiile este o asa dispozitie ca si cand te-ai razbuna pe cei ce-ti fac raul si esti cu constiinta treaza si stii ca asa este – te razbuni, dar cand e vorba de slava – e ca si cum ai fi mai aproape de Dumnezeu. Chiar asa ma simt. Imi vine chiar sa si invat pe de rost din psalmi ca sa le spun mereu la diferite situatii. Asa ceva am vazut in filmul lui Pavel Lunghin „Ostrov” (insula) si am gasit la sf.Ambrosie al Optinei.
    Daca ar fi o adresa de la care as putea sa-mi tiparesc cartea aceasta (caci daca e sa cumpar ar fi foarte scump de cateva ori din cauza taxelor postale caci sant din Basarabia). Daca se poate sa ma ajutati cu vreo adresa in NET sau de pe site-ul Dvs cum as putea -o face. Nu va suparati si va multumesc

  2. Eu as dori sa cunosc talmacirea mai multor psalmi , pentru a intelelege adevarata lor graire .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: