Talcuiri la Psaltire – Psalmul 21, 1

„Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi”

Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul

Editura Egumeniţa


PSALMUL 21


întru sfârşit, pentru sprijinirea cea de dimineaţă, psalm al lui David.


Învederat este că acest psalm se dă lui [îl vesteşte pe] Hristos, după Teodorit şi Grigorie Teologul, fiindcă prooroceşte înomenirea şi pătimirea Lui cea mântuitoare, care au luat sfârşit, însă se suprascrie pentru sprijinire, deoarece cuprinde rugăciunea lui Hristos, ca să-I vină sprijinire şi apărare de la cerescul Lui Părinte, ca să Se împuternicească întru pătimire, însă zice de dimineaţă, vrând să zică că sprijinirea lui Hristos se numeşte dimineaţă, adică început al zilei, căci nouă, celor ce ne aflam întru întuneric şi în rătăcire, cu adevărat ne-a răsărit Hristos – Soare al dreptăţii şi lumină a cunoştinţei[1], însă pe cerescul Său Părinte, Hristos îl ruga ca om, pentru ca să ne înveţe şi pe noi să ne rugăm în vremea morţii noastre, căci este firesc ca în vremea morţii să se teamă [până] şi omul drept. Deci acest psalm este despre patimile lui Hristos, pentru că acestea sunt sprijinirea cea de dimineaţă, căci atunci a strălucit nouă mai mult dimineaţa cea gândită, adică Hristos, Care cu moartea a biruit pe cel ce avea stăpânirea morţii, adică pe diavolul.


1. Dumnezeule, Dumnezeul meu, ia aminte spre Mine, pentru ce M-ai lăsat?


Acest cuvânt face referire la temerea omenească, încredinţează încă şi adevărata înomenire a lui Hristos, adică ne încredinţează că era om desăvârşit şi, prin urmare, avea temeri fireşti. Către Dumnezeu-Tatăl a zis: Ia aminte spre Mine, deoarece cei care dau pe vreun om la un ucigaş pentru a-1 omorî îşi întorc ochii de la el, nevrând să mai vadă pe cel ce va fi omorât. Pentru ce m-ai părăsit? este cuvântul Domnului, zicând aşa nu fiindcă Tatăl S-ar fi despărţit cândva de El, după ce omenitatea Sa s-a unit după Ipostas cu Fiul lui Dumnezeu, ci îl zice pentru temerea morţii: „Pentru că dacă Tu, Părinte, zice, vei opri ajutorul Tău de la Mine, Eu M-aş teme de moarte”[2]. Despre această temere de moarte a Domnului vorbesc şi Evangheliştii, căci El S-a rugat în grădină pentru a trece de la El paharul morţii, zicând: Părinte, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta (Mt. 26: 39). Domnul a strigat acest început al psalmului în limba evreiască cu mare glas, aflându-Se pe Cruce: Eli, Eli, lama sabahtani adică Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai lăsat [părăsit]? (Mt. 27: 46). Adică: „Pentru ce M-ai lăsat să am frică, de vreme ce ştii că duhul este osârduitor, iar trupul neputincios?” Ori: „Pentru ce ai dat loc [ai îngăduit] să fiu omorât, fiindcă Eu nu am făcut nimic vrednic de moarte?”


Departe de mântuirea mea sunt cuvintele greşealelor mele.


„Pedepsele, zice, pe care Mi le-au pricinuit păcatele Mele sunt departe de mântuirea Mea, adică nu-mi opresc mântuirea, căci acest fel de greşeale şi de păcate nu găsesc întru mine: Că păcat, zice, nu a făcut (îs. 53: 9).” Moartea celor ce au făcut păcate este pedeapsă, nu şi a celor fără de păcate. Ori se poate înţelege şi într-alt fel: Hristos Se îmbracă aici cu faţa firii omeneşti, ca una ce este înrudită [de-o fire] cu toată firea omenească, zicând ca din partea ei: „Pentru ce, pe Mine -pe tot omul, M-ai părăsit, o Dumnezeul Meu, ca să mor?”[3] Apoi zice şi pricina părăsirii, anume că osândirile cele pentru păcatele mele sunt departe de mântuire. Drept aceea, prin urmare, şi Eu sunt depărtat de mântuirea aceasta, pentru că, dacă aş fi fost aproape de mântuire, negreşit Mă izbăveam de moarte”.


[1] Iar dumnezeiescul Chiril al Alexandriei şi Teodorit, prin sprijinire de dimineaţă, înţeleg învierea Domnului, care s-a făcut în dimineaţă adâncă, adică în zorile duminicii. Deci sprijinire este învierea, pentru că a izgonit stricăciunea şi moartea trupurilor.  La suprascrierea aceasta zice şi Sfântul Grigorie al Nyssei:  „Folosească-ne şi pe noi suprascrierea pentru sprijinirea de dimineaţă, căci obiceiul Scripturii este să numească dimineaţă aşezarea de dimineaţă [dispoziţia lăuntrică], iar dimineaţa este o vreme când noaptea şi ziua se înjumătăţesc, prin care una adică se pierde, iar cealaltă vine. Şi fiindcă în multe locuri răutatea se numeşte întuneric, când nouă ni se face din dumnezeiasca sprijinire răsăritul cel după fapta bună, atunci, întru sfârşit, adică la biruinţă, ajungem, prin lepădarea faptelor întunericului, să umblăm în ziuă cu bună cuviinţă”.

[2] Iar Grigorie Teologul tâlcuieşte astfel: „El nu a fost părăsit de Tatăl sau de Dumnezeire, aşa cum le pare unora, care zic că Dumnezeirea Se temea de patimă şi, pentru aceasta, Cel ce pătimea se strâmtora cu [îşi micşora] Dumnezeirea. Căci cine L-a silit să Se nască aici jos şi să-Şi ia început, ori să Se suie pe Cruce? Ci întru Sine, precum am zis, închipuie a noastră omenire, căci noi mai-nainte eram părăsiţi şi trecuţi cu vederea, iar acum suntem apropiaţi şi mântuiţi prin patimile Celui fără de patimă. Tot aşa luând şi nebunia şi greşealele noastre, pe acestea le zice de acum înainte prin psalm, fiindcă este limpede că Psalmul 21 se aduce [aplică lui] lui Hristos (Cuvântarea a Il-a, Despre Fiul)'”. Cam acestea le zic şi dumnezeiescul Chirii şi Origen. Iar altul zice că prin părăsire să înţelegem iertarea patimii [cf. şi Col. 3: 5], adică slobozirea de patimi prin pătimirea  lui  Hristos (La Nichita).  A  zis însă şi  Teodorit:  părăsire numeşte nu despărţirea de Dumnezeire, precum au afirmat unii, ci iertarea ce s-a făcut patimii”. Zice însă Eusebie cum că zicerea ia aminte spre Mine, ca una ce nu se află în [Scriptura] cea evreiască, dar, cu toate acestea, Mântuitorul a lăsat-o [nu a rostit-o], aşijderea este şi în Psaltirea cea tipărită din nou de loan Litinu, tălmăcită din evreieşte; aceasta: ia aminte spre Mine, nu se află.

[3] Adică: „O Părinte, prin cuvintele omenirii pentru greşeale ei, ea nu se va mântui, ci este departe de mântuire, deci mântuiască-se în dar”. Zice însă Teodorit: „Se cuvine a şti că nici unul din ceilalţi tălmăcitori nu a pomenit greşealele, ci Achila zice: «răcnirea Mea», Simmah: «tânguirile Mele», Teodoţion: «strigarea Mea». Dar cei şaptezeci au zis că psalmul nu se potriveşte Domnului, ci El a rostit cuvintele cele pentru noi în locul nostru, vrând să zică: «Să nu cauţi la greşealele firii, ci dă-i mântuire pentru patimile Mele»”.

~ de Petre pe Aprilie 17, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: