Talcuiri la Psaltire – Psalmul 2, 6-12

„Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi”

Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul

Editura Egumeniţa

6. Iar Eu sunt pus împărat de Dânsul.


Cuvintele acestea le aduce David ca de la faţa [din partea] lui Hristos, că astfel sunt Proorocii, uneori vorbesc despre un lucru, iar alteori sar la altul, încât din aceasta se arată că, precum organul[1] este lovit de altul, aşa şi Proorocii, numai pe acelea le grăiesc, câte le răsună şi le insuflă Duhul Sfânt. Iar aici David prooroceşte despre împărăţia lui Hristos, care, ca om, a luat-o de la Tatăl, precum însuşi a zis: Mi s-a dat toată stăpânirea în cer şi pe pământ (Mat. 28: 18).

Peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului.


Prin muntele Ierusalimului, care se cheamă Sion, David a numit aici toată ludeea, iar înţelesul celor zise aici este acesta: „Eu, zice Hristos, am fost aşezat împărat de Tatăl, ca să învăţ [pe alţii] evanghelicele porunci în muntele Sionului, adică în Ierusalim”. Iar porunca Domnului, adică a Tatălui, a numit Hristos poruncile Sale, pentru ca să arate astfel că voia Tatălui şi a Sa este una şi aceeaşi, precum şi zicea: Cuvintele pe care vi le spun, nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl, Care rămâne întru Mine, face lucrările Lui (In. 14: 10), şi iarăşi: Deci cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, aşa vorbesc (In. 12: 50).

7. Domnul a zis către Mine: Fiul Meu eşti Tu.


Aceasta a zis David pentru naşterea cea mai înainte de veacuri a Fiului după Dumnezeire, precum zice dumnezeiescul Chiril.

Eu astăzi Te-am născut.


Aceasta o zice David pentru iconomia întrupării Fiului, precum au tâlcuit Chirii, Origen, Grigorie al Nyssei şi Teodorit, iar zicând astăzi a zis în loc de „Ziua cea din timp şi de faţă, ce se supune numărului”; iar Te-am născut, în loc de „Te-am zidit”, ceea ce nu înseamnă naşterea ce se face din zidire. Căci este numit Dumnezeu Tatăl ca Făcător şi Plăsmuitor al zidirilor, după zicerea: „Tu eşti Părintele (adică Plăsmuitorul) nostru”.

8. Cere de la Mine, şi voi da Ţie neamurile moştenirea Ta.


Fiindcă Hristos era, după trup, rudă a iudeilor, a venit la ai Săi ca să-i înveţe, iar iudeii L-au lepădat, pentru aceasta cu dreptate Domnul se întoarce către neamuri, îndemnat fiind de Tatăl a le cere, ca să Şi le ia spre moştenire, că dator era să ia moştenire, fiindcă şi cu omenitatea s-a făcut Fiu al lui Dumnezeu[2].

Şi biruinţa Ta, marginile pământului.


„O, Fiul Meu, zice, voi da Ţie stăpânirea moştenirii Tale atât de mare, încât să ajungă până la marginile pământului, de vreme ce în tot pământul şi la marginile lumii s-a întins cuvântul Evangheliei.” însă Tatăl îndeamnă pe Fiul să ceară, de vreme ce poftea şi bine voia prefacerea cea de a doua oară a oamenilor, iar Fiul cere aceasta, fiindcă pentru noi S-a făcut om şi a stătut Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Deci, să se ruşineze iudeii, fiindcă la nimeni altul nu pot să se potrivească aceste cuvinte ale lui David, căci care altul a câştigat atâta stăpânire afară de Hristos?

9. Paşte-vei pe ei cu toiag de fier.


Cuvântul acesta îl zice profetul David ca din partea sa, ca şi cum ar zice că: „Iudeii nu vor primi cuvintele Tale, Doamne, pentru aceasta Tu îi vei pedepsi cu toiag de fier, adică cu stăpânirea şi împărăţia romanilor, pentru că iudeii, lepădându-se de împărăţia lui Hristos, au mărturisit că au împărat pe Cezarul Romei, punând peste capul lor stăpânirea Cezarului, de care apoi au fost nimiciţi şi împrăştiaţi. Iar de fier a numit stăpânirea romanilor, după Hrisostom şi Teodorit, fiindcă şi Daniel a văzut de fler în vedeniile sale, adică când a văzut chipul Acela, ale Cărui picioare din jos de genunchi erau de fier (Dan. 2: 33, 40-43).

Ca pe nişte vase de olar îi vei zdrobi pe ei.


Acest cuvânt îl zice David pentru lesnicioasa pieire a întregului popor iudeu ce urma să pătimească de la romani, după Hrisostom şi Grigore Teologul. Iar alţii, precum Chirii şi Grigorie al Nyssei, zic că prin aceste cuvinte, David se referă la stăpânirea neamurilor, [anume] că le va paşte Hristos cu toiagul crucii şi cu stăpânirea Sa cea atotputernică, aşa precum olarul, când vede vasele sale cele ce le-a făcut din lut că sunt netrebnice, mai înainte de a le pune în cuptor, le strică şi le preface, aşa zice aici: „Tu, Doamne, zice, vei zdrobi cugetările neamurilor cu Evanghelia Ta şi, după ce îi vei preface în scăldătoarea Sfântului Botez, îi vei întări cu focul Sfântului Duh”, precum zice Teodorit.

10. Şi acum împăraţi înţelegeţi, învăţaţi-vă toţi care judecaţi pământul.


Prin acum înţelege aici „pentru aceasta”, adică zice: „Pentru aceasta, voi, împăraţii romanilor şi ai altor neamuri, şi voi, judecătorii, care vă aflaţi peste tot pământul, judecând pe oamenii cei pământeşti, fiindcă aţi înţeles ce fel de mari primejdii a suferit neamul evreiesc, care a defăimat pe Hristos, şi că Hristos v-a luat pe voi ca neamuri spre moştenirea Sa, fiţi înţelepţi şi lepădaţi de la voi pe necunoştinţa cea de mai-nainte şi rătăcirea voastră şi primiţi folosul vostru, atât din pilda evreilor, cât şi din dumnezeieştile Scripturi”. Zicând însă David împăraţi şi judecători, a cuprins împreună şi popoarele cele supuse lor.

11. Slujiţi Domnului cu frică.


„Voi, neamurile, zice, socotind că Hristos este şi Dumnezeu izbăvitor şi înfricoşător şi că voi v-aţi făcut agonisită şi moştenire Lui, îndreptaţi bine moravurile şi viaţa voastră şi slujiţi cu frică Stăpânului Hristos”, pentru că, după Grigorie Teologul, unde este frica lui Dumnezeu, acolo se află şi paza poruncilor Lui. Iar Hrisostom zice: „Toată porunca plinind-o, cu frică şi cu sfială să lucrăm aceasta, şi cu inimă zdrobită şi cu minte smerită să aducem rugăciunile noastre, fiindcă plinirea faptei bune, zice, obişnuieşte a face bucurie celui ce se iscuseşte în fapta bună, căci aceasta cu frică şi cu sfială se cuvine a o face, ca nu, amestecându-se cu necredinţa, de osteneli să ne păgubim şi pe Dumnezeu să-L mâniem.

Şi vă bucuraţi Lui cu cutremur.


„Slujind, zice, voi, neamurilor, lui Hristos, bucuraţi-vă Lui, pentru că este înainte-văzătorul şi Mântuitorul vostru, căci şi Pavel zice: Bucuraţi-vă pururea întru Domnul (Filip. 4: 4). însă această bucurie a voastră să fie amestecată cu cutremur şi să nu fie despărţită, fără sfială şi fără evlavie, pentru că va cădea în defăimare, căci se cuvine a vă bucura pentru nădejdea mântuirii voastre, iar a vă cutremura, pentru păcatele voastre, fiindcă Dumnezeu este Judecător nepărtinitor şi ştie toate şi va pedepsi pe cei ce păcătuiesc7.

12. Luaţi învăţătură


Acest cuvânt este mult mai puternic decât învăţaţi-vă, care s-a zis mai sus, şi însemnează aceasta: „O, neamurilor, să nu aveţi învăţătura nedeplină şi numai de faţadă, ci, precum cei ce prind oarece cu palmele în pumni şi îl ţin cu încredinţare şi nu îl lasă, aşa şi voi prindeţi cu încredinţare învăţătura şi cunoştinţa Evangheliei, şi nu o lăsaţi din mâinile voastre”.

Ca nu cumva să se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă.


Cale dreaptă numeşte aici David vieţuirea şi rânduiala drepţilor, fiindcă în limba evreiască cuvântul cale însemnă multe lucruri: despre vieţuire se zice că este cale, pentru că oamenii umblă într-însa; alţii zic şi aceasta: fiindcă David a zis mai sus înţelegeţi, adică cunoaşteţi, pentru aceasta mai jos zice: Luaţi învăţătură, căci nu ajunge spre mântuire şi desăvârşire doar cunoştinţa goală a lui Dumnezeu, ci trebuie, după Teodorit, şi învăţătura, adică fapta bună cea prin lucrări, ca să nu se mânie Domnul asupra celor care se lenevesc la lucrarea poruncilor, silindu-se doar cu credinţă deşartă şi cunoştinţa de Dumnezeu, că de se va mânia Domnul şi Se va depărta şi vor cădea în ispite cei ce au credinţa şi cunoştinţa de Dumnezeu goală, adică fără lucrări, vor pierde calea dreptăţii, fiindcă nu au ajuns prin lucrări a se forma pe ei cu dreptatea şi cu fapta bună, astfel încât să le aibă încredinţate şi nestrămutate.


Zice insă şi dumnezeiescul Hrisostom: „Cum este cu putinţă a se bucura cineva întru Dumnezeu cufricăT’. Şi răspunde, aducând spre pildă pe Serafimi care, deşi totdeauna se află în bucurie pentru că văd frumuseţea cea neînţeleasă a Ziditorului lor, cu toate acestea, amestecă bucuria lor cu frică şi cu evlavie, şi nu numai faţa şi-o acoperă cu aripile lor, ci şi picioarele, pentru ca să arate cu acest chip evlavia ce o au către Făcătorul lor. Iar Teodorii, zicând despre cutremur, îl numeşte umilinţă, ca nu cumva bucuria de Dumnezeu sa cadă în bucuria lumească.

Când se va aprinde degrab mânia Lui.


Prin aceste cuvinte, David arată Ziua Judecăţii, iar degrab însemnă iuţimea şi puternicia, deoarece acum, deşi se mânie Dumnezeu asupra păcătoşilor, se mânie însă mai rar şi mai puţin decât se cuvine, pentru ca să le dea vreme şi loc de a se pocăi, iar atunci, în Ziua Judecăţii, se va mânia asupra lor degrab şi înfricoşător.

Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc spre Dânsul.


„Fericiţi, zice, sunt toţi cei ce au defăimat cele pământeşti şi au toată nădejdea lor spre Dumnezeu.” Zice şi Teodorit că: „Deşi în viaţa aceasta au fericire cei ce se iscusesc întru fapta bună, însă, mai cu adevărat, în ziua aceea vor primi fericirea, întru care zi, cei ce au vieţuit cu răutate vor atrage asupra lor dumnezeiasca urgie”. Mai zicem şi aceea că cei ce unesc acest al doilea psalm cu cel dintâi, zicând că ar fi unul, se sprijină pe aceea că David, precum a început psalmul cel dintâi de la fericire, zicând: Fericit bărbatul, aşa şi aici, în fericire 1-a sfârşit.


[1] Instrument muzical.

[2] Iar Grigorie Teologul zice: „Cu adevărat noi, neamurile, suntem moştenirea lui Hristos, pe care, ca Dumnezeu, a făcut-o şi, ca om, a moştenit-o, căci cele ce le are cineva nu le cere, ci însă ca unui om I S-a zis aceasta: Cere, deoarece S-a pus moştenitor al tuturor ca om. pentru ca apoi să mântuiască, ca pe o moştenire a Sa, pe cei de pe pământ, ce erau răpiţi de Satana şi de puterile potrivnice; că zicându-se că cere de la Tatăl Său ca să ia, nu o face intru trebuinţă de slavă sau de altceva, că nu pentru aceasta a fost pus Fiul (fiindcă El este Cuvântul lui Dumnezeu). Iar de este ocară Celui Unuia Născut a cere, cerând El pentru iconomie, ascultă şi pe Dumnezeu că cere de la oameni: Şi acum, Israele, zice, ce cere Domnul de Ia tine, fără numai a te teme de Eli Iar Eusebie adaugă: „Şi pentru ce spun iudeii că s-a zis către David aceasta: Fiul meu eşti Tu şi voi da Ţie neamurile’] Căci, când a stăpânit împărăţia lui David marginile pământului? Ori, când s-a mutat de la evrei la neamuri.

~ de Petre pe Aprilie 16, 2008.

Un răspuns to “Talcuiri la Psaltire – Psalmul 2, 6-12”

  1. […] [1] Instrument muzical. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: