Saul dusmaneste pe David

Mica Biblie

Institutul Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane

Apoi, dupa ce a ucis pe uriasul filistean, David s-a intors acasa cu Saul. Pretutindeni pe drum le ieseau inainte femeile si cantau:”Saul a biruit mii, iar David zeci de mii!”.

De aceea s-a maniat Saul foarte tare, neplacandu-i cuvintele acestea, si a zis: „Lui David i s-au dat zeci de mii, iar mie numai mii; acum numai domnia ii mai lipseste”.

Si din ziua aceasta in tot timpul urmator, s-a uitat la David banuitor.

Iar a doua zi s-a intamplat de a cazut duhul cel rau de la Dumnezeu asupra lui Saul si acesta se indracea in casa sa, iar David canta cu mana sa pe strune, ca si in alte zile; Saul avea in mana o lance.

Si a aruncat Saul lancea, cugetand: „Voi pironi pe David de perete!” Dar David se feri de doua ori de Saul.

Si a inceput a se teme Saul de David, pentru ca Domnul era cu el, iar de Saul se departase.

De aceea, Saul l-a indepartat de la sine si l-a pus capetenie de mie; si se ducea si se intorcea el in fruntea poporului.

David in toate treburile sale se purta cu chibzuinta si Domnul era cu el.

Ionatan mijloceste pentru David

De cand David biruise pe Goliat, Ionatan, fiul lui Saul, se imprietenise cu dansul si-l iubea ca pe un frate.

Si a vorbit Ionatan lui Saul, tatal sau, de bine pentru David si i-a zis: „Sa nu greseasca regele impotriva robului tau David, caci el cu nimic n-a gresit impotriva ta si faptele lui sunt foarte folositoare pentru tine.

El si-a pus viata in primejdie, ca sa loveasca pe filisteni, si Domnul a facut izbavire mare la tot israelul. Tu ai vazut aceasta si te-ai bucurat. De ce dar vrei tu sa pacatuiesti impotriva unui sange nevinovat si sa ucizi pe David fara nici o pricina?”

Si a ascultat Saul glasul lui Ionatan si s-a jurat Saul: „Viu este Domnul! David nu va muri!”

David nevoit sa fuga

Dar se incepu iarasi razboiul si a iesit David si s-a luptat cu filistenii si le-a pricinuit infrangere mare si au fugit ei de el.

Iar duhul cel rau trimis de Dumnezeu cazu asupra lui Saul si acesta sedea in casa sa si sulita lui era in mana lui; David insa canta din harfa.

Atunci Saul a vrut sa pironeasca cu sulita pe David de perete, insa David s-a ferit de Saul si sulita s-a infipt in perete; apoi David a fugit in noaptea aceea si a scapat.

Atunci s-a sculat Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David in padure si l-a intarit cu nadejdea in Dumnezeu, zicandu-i: „Nu te teme, caci nu te va gasi mana tatalui meu Saul si tu vei imparati peste Israel, iar eu voi fi al doilea dupa tine; Saul, tatal meu, stie acestea”.

Si au incheiat ei intre ei legamant inaintea fetei Domnului. Apoi Ionatan s-a intors la casa sa, iar David a ramas in padure (1 Reg. 18-22).

Cu prietenul credincios nimic nu se poate asemana si nu este masura a bunatatii lui (Int. Sir. 6, 15).

~ de Petre pe Martie 25, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: