Tâlcuiri ale Sfinţilor Părinţi la Psalmul 50, 7-10
„Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi”
Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul
Editura Egumeniţa
7. Ca iata, adevarul ai iubit,
Aceasta s-a zis de David pentru adevarata marturisire ce a facut, a pacatului, zicand ca: „De vreme ce Tu iubesti adevarul, pentru aceasta si eu am marturisit adevarul acesta, si am spus ca am pacatuit”. Iar zicerea ca iata este de prisos, atat la stihul acesta, cat si la stihul de mai sus, dupa obiceiul limbii evreiesti, care intrebuinteaza multe ca acestea.
cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale mi-ai aratat mie.
Cuvantul acesta l-a zis David spre a sa rusinare si infruntare, de ca si cum ar zice ca: „Tu, Doamne, atat de mult m-ai iubit, incat mi-ai descoperit tainele ascunse ale purtarii Tale de grija si ale intelepciunii Tale prin Sfantul Tau Duh, iar eu m-am aratat nemultumitor fata de atata dar; si nu am gresit intru nestiinta, ci avand cunostinta legii Tale, si stiinta tainelor Tale”.
8. Stropi-ma-vei cu isop, si ma voi curati;
Multi au zis multe cuvinte despre graiul acesta, nici unul insa nu a zis ceva aratat si neimpotrivit. Iar eu zic ca David, prin cuvintele acestea, prooroceste pentru sine, cum ca se va ierta pacatul lui mai desavarsit, si ca pentru iertarea aceasta i se va umple inima de bucurie, deoarece legea curata, prin stropirea cu isop, pe unii care se spurcau care este un fel de planta (buruiana) foarte curatitoare: „Pentru aceasta, dupa asemanarea buruienii acesteia curatitoare, nadajduiesc ca ma vei stropi cu curatitoare stropire”. Iar aceasta este [una cu] un cuvant de iertare de la Dumnezeu, ori si lacrima pocaintei, fiindca si lacrima, de la Dumnezeu se daruieste, si mai ales ceea ce iese fara osteneala[1].
spala-ma-vei, si mai vartos decat zapada ma voi albi.
Ceea ce a zis mai sus – mai vartos ma spala de faradelegea mea – aceasta zice si aici, indoind [repetand] cuvintele pentru indulcirea sufletului sau[2].
9. Auzului meu vei da bucurie si veselie,
„Doamne, zice, Tu vei rasuna in urechile sufletului meu bucurie si veselie cum ca s-au iertat desavarsit pacatele mele.”
bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
„Oasele mele, zice, cele ce s-au smerit si s-au ticalosit de greutatea pacatului, se vor bucura, usurandu-se prin iertarea lui.” Iar [pornind] de la oase, se arata David in intregime. Hrisostom inca si Chiril zic cum ca aceasta o a zis David pentru inomenirea Domnului, adica cum ca: „imi vei vesti, Doamne, bucuria cea a toata lumea ce se va face tuturor pentru negraita inomenire a Fiului Tau, si de smeritele mele oase, indata cu vestirea aceasta, vor sari oarecum si vor salta de multa dulceata”[3].
10. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele,
„Aratate, zice, se afla inaintea atotvazatoarei Tale cercetari, Doamne pacatele mele, intoarce dar cercetarea Ta aceasta de catre pacatele mele si trecandu-le cu vederea, sterge-le toate din cartea faptelor mele.”[4]
si toate faradelegile mele sterge-le.
[1] Iar dumnezeiescul Chiril zice: ” Indirect dar (prin fierbinteala si curatirea isopului) arata lucrarea Sfantului Duh ceea ce se face intru noi, al Carui dar ne face pe noi fierbinti cu duhul, si toata spurcaciunea cea dintru noi o sterge, ca un foc nevazut intrand intru noi. Pentru aceasta dar zic purtatorii de Duh ca ne botezam de Hristos cu Duhul Sfant si cu foc (cf. Mt. 3: 11). Caci cinstitul sange al lui Hristos nu numai de stricaciune ne izbaveste, ci si de toata necuratia cea inauntru ascunsa, si de a ne raci catre lenevire nu ne lasa”. Zice insa si Teodorit: Isopul este o ghicitura de alte lucruri, amintind ca in Egipt au stropit pe praguri cu sangele mielului cu manunchi de isop, scapand de mainile pierzatorului [cf. Ies. 12: 26, 27; atunci s-a asezat Sarbatoarea Pastilor]. Iar acelea erau inchipuire a mantuitoarelor patimi, ca si aici, sange si lemn mantuitor este, si mantuire care se daruieste celor ce vin catre Domnul cu credinta”. Inca si dumnezeiescul Atanasie:””Tu, Doamne, zice, Cel ce esti adevarul si iubesti adevarul, vrand sa petrecem noi intri adevar, ne vei curata de pacatul cel din inceput”. Cu isopul insa aseamana lucrarea Sfantului Duh, ca una ce infierbanta [incalzeste] si toata spurcaciunea cea dintru noi o curateste”. Si Isihie: „Precum si noi, intru darul Botezului, cu apa ne spalam, iar cu Duhul ne luminam (La Nichita)”.
[2] Iar Marele Vasile zice: „Pentru ce, intru cele albe, zapada s-a luat pentru inchipuirea albetii? Caci zapada, apa fiind cu lucrul [de fapt], prin adaugirea vazduhului [prin trecerea prin aer, prin amestecarea cu el] se face alba, tot asa si sufletul, pricinuirile [prilejurile, temeiurile] cele firesti, cu ajutorul Duhului impreuna crescand el, se face vrednic de luminarea ceea ce se da sfintilor”. Zice insa si Teodorit: „Singur darului Botezului poate sa lucreze aceasta curatire; si aceasta si prin Isaia Proorocul fagaduia a o da Domnul a toate: De vor fi, zice, pacatele voastre cafinicul, ca zapada le voi albi (Is. 1: 18). Acesta Si insusi Marele David le pre-vesteste, zicand: Cand imparatul Cel ceresc va aduna pe tmparati in tara Sa, ei vor fi albi ca zapada in Selmon (Ps. 67: 15). Deci aceasta o zice si aci: „De darul acesta ce se va da tuturor oamenilor am trebuinta, ca singur acela cu scumpatate [cu de-amanuntul] poate a ma curati si a-mi da albirea zapezii [si a ma face alb ca zapada]””.
[3] Iar dumnezeiescul Chiril zice: „Si care ar fi aceasta bucurie, fara de cat cunostinta cea despre inviere? Dar cand altcandva se vor bucura oasele noastre, daca nu in vremea Invierii, cand, precum zice proorocia: Oasele noastre ca iarba vor rasari (Is. 61: 14)? Cu cuviinta insa dupa zicerea stropi-ma-vei cu isop a adaugat acestea, caci nadejdea invierii urmeaza cu harului Sfantului Duh, aducand pe cei ce au crezut in Hristos la inceputurile vietii nesfarsite si de trei ori fericite. Drept aceea, curatirea cea prin Sfantul Botez se face indata; iar ca darul Sfantului Duh Celui ce sfinteste si uneste inimile credinciosilor se da intru Hristos si se aude este o nadejde nemincinoasa, [adica] bucuria si veselia cea pentru bunatatile ce vor sa fie”. Iar altul zice ca prin oase se inteleg aici puterile sufletului, pe care le innoieste Hristos dupa ce au patimit zdrobire. Iar mai simplu: „Voi auzi, zice glasul bucuriei, ca mi se iarta pacatul cel indoit”. A zis insa si Isihie: „Se smeresc cu adevarat oasele sufletului, adica puterile, si se zdrobesc de pacat, si, cu pocainta schimbandu-se dinauntru, infloresc si se intorc la bucuria cea din inceput (La Nichita)”.
[4] Isihie insa zice: „”Sterge nu unul, ci toate pacatele mele, ca indestul e si unul a trimite in Gheena”. Deci noi sa nu ne lenevim dinspre ingrijirea vreunui pacat in care s-ar intampla sa cadem, ca de s-ar afla haina noastra intinata prin orice fel de intinaciune, in camara cea de nunta a imparatului a intra, sau in cartea Lui a calca nu putem. Si Pavel, adeverind-o, zice: Nu va amagiti, nici curvarii, nici malachienii, nici lacomii de averi, nici ocaratorii, nici rapitorii imparatia lui Dumnezeu nu o vor mosteni (I Cor. 6: 9). Se roaga insa Proorocul, zicand: intoarce fata Ta de catre pacatele mele; ca de nu va trece cu vederea Dumnezeu gresealele noastre, nu putem a ne mantui. Dar cum se ispraveste aceasta? Cand noi ne vom iscusi in fapte bune si in virtuti, caci catre acestea sa tragem ochiul Domnului, ca asa vom putea a-L departa si de la privirea pacatelor noastre (La Nichita)”. Iar Augustin zice: „De voiesti sa te asculte Dumnezeu si sa intoarca fata Sa de la pacatele tale, si sa nu le vada, trebuie ca tu sa le ai totdeauna inaintea ta si sa le plangi, pentru ca daca tu vei arunca inapoia ta pacatele tale si le vei uita, Dumnezeu le vede inaintea ta si isi aduce aminte ca sa te munceasca (in talcuirea aceluiasi psalm)”. Si Hrisostom zice: „Aduna toate pacatele tale, si ca intru o carte scrie-le, ca, de le vei scrie tu, Dumnezeu le sterge, si de nu le vei scrie tu, Dumnezeu Si le va scrie, si seama iti va cere [si-ti va cere socoteala].
Psaltirea 