Cuv. Siluan Athonitul – Meditatii la psalmul 130,2

Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei

Cuv. Siluan Athonitul

Editura Deisis, Sibiu, 1998

[Psalm 130,2: Dimpotrivă, mi-am smerit şi mi-am domolit sufletul meu, ca un prunc înţărcat de mama lui, ca răsplată a sufletului meu. ]

Sufletului care se căiește Domnul îi dă, pentru pocăință, darul Duhului Sfânt. Sufletul îl iubește pe Dumnezeu si nimeni nu-l va putea smulge din această iubire. Domnul vrea să-L iubim si, din iubire pentru el, să ne smerim. Domnul vrea să i ne rugăm simplu ca un copil mamei sale [cf. Ps 130,2]. Dacă suntem mândri, trebuie să cerem de la Dumnezeu smerenie si Domnul va da celui smerit să vadă cursele vrăjmașului. Domnul ne iubește mult si ne dă să știm ceea ce se întâmplă în cer si cum trăiesc frații noștri care au fost înainte de noi si au bine-plăcut lui Dumnezeu prin smerenia si iubirea lor. Domnul a arătat raiul sfinților smeriți.

~ de Petre pe ianuarie 13, 2009.