Psalmii mesianici – Psalmul 2,1-3
„Hristos in Vechiul Testament”
Prof. dr. Nicolae Neaga
Editura Renaşterea,
Cluj-Napoca, 2007
1. Vrăjmaşii Domnului (2, 1-3)
“Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni? S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului şi a unsului Său, zicând: «Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor».”
Evreiescul „lamah” (pentru ce), compus din prepoziţia „le” şi pronumele interogativ „mah”, nu este o simplă întrebare, ci un strigăt de mirare sinonim cu „la ce bun?”. „Goim” sunt numai păgânii, câtă vreme cuvântul „popoarele” cuprinde şi pe evrei. „Se zbuciumă” („ragşu”, perf. Kal) exprimă nervozitatea celor care urzesc revoluţia, a evreilor şi a păgânilor. Ei fac un plan deşert. Versetul 2 arată că în hora celor turbaţi se lasă prinşi şi regii şi alte căpetenii ale pământului, ca oameni de vază, principi, etc. „Unsul” (vezi şi 1 Sam 2,10) este reprezentatul lui Dumnezeu pe pământ. Scopul complotului îl indică versetul 3: ruperea legăturilor cu Dumnezeu, prin lepădarea credinţei şi a obligaţiilor impuse de ea. Prinşi în legături şi funii sunt supuşii, robii, vitele. O robie grea consideră necredincioşii şi ascultarea de bună voie de Dumnezeu.
Unii comentatori, mai ales Sfinţii Părinţi, de exemplu Teodoret, Sfântul Atanasie, Fericitul Augustin explică acest text prin prisma FA 4,27. În cazul acesta, rebelii sunt Irod, Pilat şi asociaţii lor, care au crezut că „nu este cazul să li se impună religia creştină”.
