Pr. Savatie Bastovoi despre Psalmul 50 (3)

Istorisire despre psalmul 50 al prorocului şi împăratului David

De Savatie Baştovoi

Sursa: Blogul Pr. Savatie

III

„Mai vîrtos (desăvîrşit) mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte”. Dumnezeu poate spăla o fărădelege aşa cum spală apa orice murdărie, lăsînd pe om curat de orice păcat. „Căci fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea”. Condiţia iertării este conştientizarea şi asumarea propriei fapte, cu tot ce aduce ea. Aceste cuvinte ale lui David mai au şi alt înţeles. Întunecat de patimă, prorocul nu şi-a dat seama că a greşit. El se căsătorise cu Virsavia, după moartea lui Urie, socotind că a îndeplinit legea, care îngăduia femeii văduve să fie luată în căsătorie de un altul. A fost nevoie să vină prorocul Nathan ca să-i descopere gravitatea faptei comise. Pentru că David nu era orice fel de om, ci un plăcut al lui Dumnezeu, chiar şi după cădere se bucura de o stare specială în faţa Marelui Judecător. Dumnezeu nu-l mustră pe David ca pe un păcătos incurabil, ci îi oferă şansa de a se judeca singur. Prorocul Nathan, prin care grăia însuşi Dumnezeu, îl invită pe David, pe marele împărat şi proroc David, să asculte o poveste. Povestea suna aşa:

Pr. Savatie Bastovoi despre Psalmul 50 (2)

Istorisire despre psalmul 50 al prorocului şi împăratului David

De Savatie Baştovoi

Sursa: Blogul Pr. Savatie

II

Prorocul căzut îşi începe cuvîntul de întoarcere printr-o mărturisire a marii mile şi îndurări a lui Dumnezeu: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea”. Nu spune ca altă dată: „păzeşte sufletul meu, căci cuvios sînt” (Ps. 85, 2) sau „vezi smerenia mea şi osteneala mea şi-mi iartă toate păcatele mele” (Ps. 24, 19), căci nu mai consideră iertarea o răsplată pentru meritele sale, ci un dar izvorît din marea iubire de oameni a lui Dumnezeu. Aici David pare să se pocăiască nu doar pentru acest păcat, ci, fiind străluminat de harul lui Dumnezeu, îşi aminteşte întreaga sa viaţă, înţelegînd că Dumnezeu l-a iertat de-a lungul timpului chiar şi pentru păcatele pe care el le săvîrşea din neştiinţă. Căci şi acest păcat l-a conştientizat nu deodată, ci după mustrarea prorocului Nathan. Îşi aminteşte, desigur, şi de rugăciunile făcute cu îndrăzneală care au premers căderii şi, mai ales, de certitudinea cu care a zis cîndva: „Nu mă voi clătina în veac!” (Ps. 29, 6). Cred că prorocul a văzut atunci, ca un proroc ce era, toată mila şi iubirea lui Dumnezeu revărsată nu doar asupra sa, ci asupra întregului popor al lui Israil, pe care l-a iertat de fiecare dată pentru abaterile sale, dar şi asupra lumii întregi, prin părtăşia la făgăduinţa dată poporului Său, prin Iisus Hristos. În această vedere luminoasă a milei şi îndurării lui Dumnezeu ce se revarsă asupra lumii întregi, prorocul căzut cere, plin de nădejde, ştergerea fărădelegii sale.

Pr. Savatie Bastovoi despre Psalmul 50 (1)

Istorisire despre psalmul 50 al prorocului şi împăratului David

De Savatie Baştovoi

Sursa: Blogul Pr. Savatie

1

Prorocul şi împăratul David, aşa cum îl descoperim din Psaltirea scrisă de el şi din cărţile regilor, unde ni se istoriseşte viaţa sa, este un om deplin care întruneşte în sine laolaltă tot zbuciumul şi toată înălţarea fiinţei umane. Sfînta Scriptură ni-l arată pe David ca fiind frumos nu numai la suflet, ci şi la trup, fiind curajos şi iscusit în lupte. „Mîinile mele au făcut harpa şi degetele mele au întocmit psaltirea (Ps. 151, 2) - mărturiseşte prorocul - dar tot aceleaşi mîini au sugrumat lei şi au ucis urşi (I Regi 17, 34). Însă ce ar putea fi mai mult decît mărturia Domnului însuşi, care a zis: „Am aflat pe David, bărbat după inima Mea (FA 13, 22). Mîntuitorul Hristos a fost numit „fiul al lui David” şi tot poporul lui Israil se mîndrea cu înaintaşul lor mai mult decît cu Moise şi Avraam, datorită numeroaselor războaie purtate de regele David, din care întotdeauna a ieşit biruitor. În sfîrşit, toate slujbele Bisericii sînt întemeiate pe psalmi şi credem că, atîta vreme cît va ţine lumea aceasta, oamenii îl vor slăvi pe Dumnezeu prin cuvintele lui David.

Sf. Ioan Gura de Aur - Tâlcuire la Psalmul 132

TÎLCUIREA PSALMULUI 132

“Iată acum ce este bun si ce este frumos, decat numai a locui fraţii împreună”

Analiză: Trăsături şi avantaje ale bunei înţelegeri

Sursa: www.ioanguradeaur.ro

Există multe lucruri frumoase din punct de vedere moral dar care nu sunt agreabile; altele, care fac plăcere sunt lipsite de marea şi adevărata frumuseţe. Cât despre a găsi aceste două calităţi reunite, acest lucru nu este foarte uşor  de realizat.

În ceea ce ne priveşte pe noi, întâlnim cele două condiţii: plăcere şi mare frumuseţe morală. Aici este într-adevăr principalul apanaj al milostivirii. În afară de  utilitatea sa, aceasta este de asemenea foarte uşoară şi în acelaşi timp plăcut de practicat. Pe aceasta o celebrează psalmistul in versurile sale..

Sf. Ioan Gura de Aur - Talcuire la Psalmul 3

TÎLCUIREA PSALMULUI 3

Psalmul lui David, cînd a fugit de la faţa lui Avesalom, fiul său.

Analiza: Certurile domestice, razvratirile celor care ne datoreaza ascultare sunt de cele mai multe ori pedeapsa pacatelor noastre.Revolta si moartea lui Abesalom

Sursa: www.ioanguradeaur.ro

Regii onoreaza prin statui comemorative generalii victoriosi, magistratii inalta efigii si coloane in cinstea atletilor incununati cu succese, cu o inscriptie care proclama triumful lor, asa cum ar putea sa o faca vocea unui herald. Altii transpun in carti si scrieri laudele invingatorilor si se straduiesc sa etaleze in aceste elogii un talent care sa-I ridice deasupra eroilor lor. Istorici, pictori, daltuitori, sculptori, magistrati, popoare, orase, tinuturi se inteleg in a-si lauda invingatorii. Dar acela care o ia la fuga fara sa fi luptat, acesta n-a gasit niciodata pe cineva care sa-i reproduca trasaturile cum o face azi David. Ascultati mai degraba: “Psalm al lui David, cand fugea din fata fiului sau Abesalom”. Care fugitiv a meritat vreodata laude? Care nume de fugar a aparut vreodata pe inscriptii? Daca numele acestuia este afisat este cu scopul de a-l gasi[1], si nu de a-I cinsti.

Fericitul Teodoret - Tâlcuirea psalmului 14

„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai

Proorocului Împărat David”

Fericitul Teodoret al Cirului

Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli - Petru Vodă, 2003

TÎLCUIREA PSALMULUI 14

Psalmul lui David.

Fiindcă Psalmul dinainte le-a vestit mîntuirea celor ce locuiau în Ierusalim şi mai-nainte le-a spus chemarea înapoi celor ce se robiseră, după cuviinţă Psalmul de faţă aduce în mijloc sfătuire şi arată viaţa după care erau să petreacă cei rînduiţi sub Dumnezeu, care au dobîndit atîta ajutor, închipuind cuvîntul cu întrebare şi răspuns.

1.Doamne, cine va locui în lăcaşul Tău? Şi cine se va sălăşlui în muntele cel sfînt al Tău?

Zice: Cine este vrednic - o Stăpîne! - să stea în Biserica Ta şi să vieţuiască în cetatea Ta? În ce fel se cuvine să fie acesta? Care meşteşugiri folosind? Că „lăcaş” numeşte Biserica lui Dumnezeu, iar „munte sfînt” - Ierusalimul. Întrebînd aşa, primeşte răspunsul:

Fericitul Teodoret - Tâlcuirea psalmului 6

„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai

Proorocului Împărat David”

Fericitul Teodoret al Cirului

Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli - Petru Vodă, 2003

TÎLCUIREA PSALMULUI 6

În sfîrşit, întru laude, pentru a opta, Psalmul lui David.

Proorocescul cuvînt numeşte „a opta” aşezarea ce va să fie. Că, de vreme ce viaţa aceasta de acum se înconjură prin şapte zile ale săptămînii - vremea, începîndu-se de la ziua dintîi şi încetînd în ziua de-a şaptea, iarăşi la cea dintîi se întoarce, şi aşa la cea de a şaptea vine după cuviinţă - dumnezeiescul cuvînt a numit „ziua a opta” veacul cel afară de numărul săptămînicesc.

Şi în Psalmul acesta pomeneşte moartea şi judecata, pentru care a şi pus această deasupra-scriere. Că va zice: „Nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine, şi în iad cine se va mărturisi Ţie?”, în loc de: Celor ce ies de aici li s-a încuiat uşa pocăinţei şi nu le mai este cu putinţă celor ce în viaţa de acum nu au folosit doctoriile pocăinţei a aduce acolo lui Dumnezeu mărturisirea pentru păcat. Şi mărturiseşte acestor cuvinte şi pilda fecioarelor, care ne-a învăţat că fecioarele nebune, avînd candelele stinse, au rămas afară de uşile cămării de nuntă, bătînd în uşă, dar gonindu-se şi de cămară lipsindu-se, zicînd către dînsele Domnul: „Duceţi-vă, nu vă ştiu pe voi.” Pentru aceasta, după păcatul acela îndoit, Fericitul David aduce această rugăciune lui Dumnezeu, rugîndu-L să se vindece, în viaţa cealaltă nemaiavînd loc doctoriile pocăinţei.

Tâlcuiri ale Sfinţilor Părinţi la Psalmul 3

„Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi”

Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul

Editura Egumeniţa

PSALMUL 3

Când fugea de la faţa lui Abesalom, fiul său, în pustie.

Cei ce citesc Cartea a II-a a împăraţilor vor afla de acolo cum s-a sculat Abesalom, fiul lui David, asupra părintelui său, căutând să-i ia împărăţia şi să-1 omoare. Dar psalmul acesta se potriveşte şi fiecărui creştin care este luptat de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, adică de oameni şi de diavoli.

1. Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc.

Proorocul David foarte s-a mâhnit cu inima văzând pe prietenii şi supuşii săi că se ridicau asupra lui cu atât de mare vrăjmăşire şi cu multă ură, împrietenindu-se cu Abesalom, fiul lui, care [şi el] s-a sculat asupră-i căutând să-1 omoare, ca să se facă pe sine împărat. Pentru aceasta, către însuşi Dumnezeu îşi înalţă sufletul Proorocul împărat şi întreabă: „Din ce pricină s-au făcut vrăjmaşi ai lui toţi câţi erau împrejurul batjocoritorului de tată şi răzvrătitului Abesalom, necăjindu-1?”. Şi încă întreabă: „Din ce pricină s-au înmulţit aceşti vrăjmaşi ai lui, cărora, în fiecare zi, li se adaugă şi mulţi alţii?”[1]. Se înţelege, însă, cuvântul acesta şi pentru vrăjmaşii cei gândiţi, demonii, care se adaugă în toate zilele, pentru ca să dea război fiecărui creştin, precum zice Grigorie al Nyssei.

Fericitul Teodoret - Tâlcuirea psalmului 3

„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai

Proorocului Împărat David”

Fericitul Teodoret al Cirului

Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli - Petru Vodă, 2003

TÎLCUIREA PSALMULUI 3

Psalmul lui David, cînd a fugit de la faţa lui Avesalom, fiul său.

Celor sîrguitori, istoria le este arătată, dar, pentru cei mai trîndavi, o voi zice pe aceasta în scurt. După acea îndoită nelegiuire^[1], marele David a căzut întru primejdii multe şi felurite. Pentru că nu numai neamurile vecine s-au pornit spre război, ci şi însăşi casa lui s-a răzvrătit, şi nelegiuirea a urmat nelegiuirii: desfrînării lui Amnon^[2] - uciderea lui de către Avesalom, şi uciderii de frate - ridicarea asupra tatălui său şi depărtarea supuşilor. Purtîndu-i de grijă dumnezeiescul dar, nici una dintre acestea nu au venit asupra lui David, apoi însă, depărtîndu-se acela pentru nelegiuirea făcută de dînsul, dumnezeiescului dar i-a luat locul răutatea, care a făcut lucruri vrednice de jale, odrăslindu-i lanţ de primejdii. Deci întru acea vreme a scris Psalmul de faţă, fugind de fiul cel ucigător de tată şi de cei ce primiseră a se oşti împotriva lui împreună cu acela, dumnezeiescul Duh lucrînd întru dînsul şi atunci, pentru pocăinţa lui fierbinte.

1.Doamne, cît s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea,

2. mulţi zic sufletului meu: Nu este mîntuire lui întru Dumnezeul lui!

Adică: Mulţi vrăjmaşi de multe feluri năvălesc asupra mea dinspre toate părţile. Dar mai mult mă mîhnesc cei ce mă batjocoresc şi zic că m-am golit de purtarea Ta de grijă. Însă eu ştiu că nu vei suferi să mă treci cu vederea, măcar de am făcut şi păcate foarte mari, ci, pe cel ce s-a smerit acum pentru păcat, îl vei înălţa şi îl vei arăta mai înalt decît vrăjmaşii.

Psalmul 23, 4-10, Despre Invierea si Inaltarea Domnului

„Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi”

Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul

Editura Egumeniţa

PSALMUL 23

4. Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima,

După ce mai sus Proorocul a alcătuit cuvântul în chip întrebător, aici dă răspuns. Prin mâini a arătat faptele, iar prin inimă a arătat gândurile şi cugetările, deci zice că: „Cel ce se va sui în muntele Domnului şi va sta în locul cel sfânt este cel care şi faptele le are neprihănite - căci se zice că cel nevinovat este fără prihană - şi cugetările curate, iar cel ce nu se află în acest fel să nu se suie în muntele Domnului, nici să stea în locul cel sfânt al Lui, chiar de s-ar socoti el cumva vrednic de a se sui şi a sta”. Insă vezi, o cititorule, cum le-a unit David împreună pe amândouă, atât faptele bune, cât şi cugetările cele curate, pentru că una fără cealaltă nu foloseşte la nimic[1].